Vineri, 23 octombrie, Radio România lași, în parteneriat cu Universitatea „Alexandru loan Cuza” din lași (UAIC), organizează, în cadrul Festivalului Internațional de Literatură și Traducere – FILIT, dezbaterea, „Radio – die hard!”. Evenimentul este moderat de lect. univ. dr. Lucian Bălănuță, de la Specializarea Jurnalism și Științe ale comunicării a Facultății de Litere, redactor-șef la Radio România lași. Evenimentul se va desfășura în Sala Ferdinand a UAIC, în intervalul orar 14:00-16.00.
În cadrul dezbaterii, invitații Adela Greceanu, Matei Martin și loana Maria Stăncescu vor aborda rolul radioului într-o eră dominată de rețele de sociale, platforme de streaming și inteligență artificială.
„Vrem să le arătăm studenților că radioul nu este o meserie a trecutului, să vadă, prin mărturii și exemple vii, modul în care se reinventează continuu. Aici, rigoarea jurnalistică și apropierea de public contează mai mult ca oricînd”, a declarat lector univ. dr. Lucian Bălănuță.
Manifestarea marchează și un moment festiv pentru radioul ieșean care, pe 2 noiembrie, va celebra 85 de ani de la prima emisie.











Niciun comentariu