Vineri, 9 mai, Muzeul Științei și Tehnicii „Ștefan Procopiu” din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași organizează, începînd cu ora 12:00, la Muzeul „Poni – Cernătescu”, un eveniment comemorativ dedicat centenarului dispariției academicianului Petru Poni (1841–1925), unul dintre cei mai de renume chimiști ai României.
Manifestarea, intitulată „In memoriam Acad. Petru Poni”, reunește evocări susținute de personalități din mediul academic și muzeografic. Printre vorbitori se numără prof. univ. dr. Ion Sandu, de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și dr. Bogdana Simionescu, de la Institutul de Chimie Macromoleculară „Petru Poni”. Programul evenimentului include și vernisajul expoziției „Petru Poni. Documente de referință biografică și științifică”, precum și lansarea volumului Petru Poni. Scrisori, amintiri, evocări semnat de muzeografele Oana Florescu și Monica Nănescu. De asemenea, elevii Colegiului Național de Artă „Octav Băncilă” din Iași, coordonați de prof. dr. Veaceslav Bînzari, vor susține un minirecital.
Evenimentul este moderat de dr. ing. Monica Nănescu și face parte din seria de manifestări care marchează și 100 de ani de la inaugurarea Palatului Culturii din Iași. Expoziția dedicată lui Petru Poni va putea fi vizitată pînă pe 9 septembrie.
„Omagierea memoriei savantului Petru Poni semnifică recunoașterea din partea noastră a contribuției deosebite pe care prestigiosul profesor chimist a adus-o la dezvoltarea științei și învățămîntului românesc. Evenimentul va constitui un bun prilej pentru publicul tînăr din Iași de a se apropia de o serie de mărturii relevante privind viața și opera științifică ale reputatului profesor ieșean”, a declarat dr. ing. Monica Nănescu, șefa Muzeului Științei și Tehnicii „Ștefan Procopiu”.
Petru Poni (1841–1925) a fost unul dintre cei mai importanți chimiști români ai secolului al XIX-lea, profesor universitar, academician și pionier al științei în România. A contribuit semnificativ la dezvoltarea învățămîntului chimic și a fost printre primii cercetători care au studiat compoziția chimică a mineralelor din zona Moldovei. A fost membru titular al Academiei Române și a avut un rol esențial în promovarea științei în spațiul românesc, fiind, de asemenea, implicat activ în viața culturală și educațională a Iașului.
Sursă foto: ziaruldeiasi.ro














Niciun comentariu