Pe 10 mai, de Ziua Regalității, la ora 11:00, la Galeria de artă „DANA” din Iași, va avea loc vernisajul expoziției „ICONOGRAFII ALE SUVERANITĂȚII” realizate de Cristian Diaconescu în colaborare cu artiștii Zamfira Bîrzu, Gabriela Drinceanu și Manuell Mănăstireanu. Vor fi expuse în premieră 14 portrete ale membrilor Familiei Regale din România pictate de Cristian Diaconescu. Expoziția va fi prezentată de criticul de artă Maria Bilașevschi și scriitorul Grigore Ilisei, fiind curatoriată de Smaranda Bostan.

„Expoziția propune o reflecție vizuală asupra ideii de suveranitate, articulată printr-un discurs plastic ce recuperează și reinterpretează simboluri ale regalității românești. Alegerea datei vernisajului nu este întîmplătoare, Ziua Regalității marchează momente esențiale din istoria statului român, iar în acest context, expoziția devine nu doar un act artistic, ci și unul omagial, invitînd publicul la o reevaluare a memoriei colective și a reperelor identitare”, a declarat Smaranda Bostan, curatoare a evenimentului.

Expoziția poate fi vizitată în perioada 10-22 mai 2026 și face parte din programul aniversar „Dana 20”, o suită de manifestări dedicate celebrării a două decenii de activitate a galeriei de artă „DANA”.

Cristian Diaconescu este absolventul Universității de Arte „George Enescu” din Iaşi, secţia pictură. Din 2002 este membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România. Acesta a obținut mai multe premii pentru activitatea sa artistică precum Premiul „Mihai Eminescu” în cadrul Concursului Internațional de Arte Plastice Vizuale „Noi și Eminescu” în ianuarie 2011 și „Premiul pentru pictură” la Salonul Anual de Artă ARTIS, U.A.P. Iași, în 2017. A avut mai multe expoziții personale la Iași, Bacău, Galați și Sîngeorz-Băi. 

Sursă foto: galeriadana.ro