În Aula Magna a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași a avut loc vineri, 14 noiembrie, o dezbatere cu privire la importanța votului, care a purtat numele „Eu YES la vot” și la care au fost invitați Maia Sandu, ministrul Educației din Republica Moldova, George Mocanu, președintele Organizației de Tineret al Partidului Liberal Democrat din Republica Moldova, Cristian Adomniței, președintele Consiliului Județean Iași și prof. univ. dr. Sorin Bocancea, decanul Facultății de Științe Politice de la Universitatea „Petre Andrei”.

Subiectul dezbaterii, propus de către Asociația Interdisciplinară „Pan Sofia”, unul dintre organiaztori, s-a concentrat pe importanța prezenței la vot a tinerilor. Fiecare invitat a încercat să motiveze studenții basarbeni și români să meargă la alegeri pentru ca voturile să nu le fie fraudate și să nu aleagă altcineva pentru ei. Dezbaterile sînt organizate în pragul turului al II-lea al alegerilor prezidențiale din România de pe data de 16 noiembrie 2014 și alegerile parlamentare din Republica Moldova de pe data de 30 noiembrie 2014.

Alte subiecte abordate în cadrul dezbaterii au fost consolidarea parcursului european al Republcii Moldova, sistemul electoral și politic- comparație sumară, încurajarea participării active a tinerilor la viața socială și civică.

„În Republica Moldova sîntem în plină campanie electorală, iar eu sînt suspendată din funcție pe această perioadă, iar între timp merg și discut cu tinerii și le explic de ce ar trebui să voteze parcursul european și partidul politic pe care-l reprezint. În general noi promovăm dialogul cu studenții, elevii pentru că ei sînt principalii beneficiari ai serviciilor educaționale și noi sîntem responsabili de calitatea acestor servicii. Este bine să auzim de la ei ce este în regulă și ce nu este în regulă cu școala de astăzi ca să știm cum să o transformăm. Sînt discuții foarte utile și sper să le putem continua și după campania electorală”, a declarat Maia Sandu, ministrul Educației din Basarabia.

La finele discursurilor invitaților, studenții au pus întrebări oficialilor legate de situația politică actuală în România și Basarabia, despre sistemul electoral și despre voluntariat. Evenimentul a adunat cîțiva zeci de studenți interesați de viața politică și de alegeri, fiind organizat de cătgre Asociația Interdisciplinară „Pan Sofia” în parteneriat cu Facultatea de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice de la UAIC și de Clubul Liberal pentru Republica Moldova.