După apariția serialului „The Queen’s Gambit”, în 2020, am început să joc șah, era la modă. Activitatea m-a prins și am început să citesc despre cum se mișcă lucrurile în acest domeniu. Mi-am dat seama că avem jucătoare strălucite, remarcate pe plan internațional, dar pe care nu le cunoaște publicul larg. Aşa s-a născut ideea interviului cu șahista Irina Bulmaga, clasată în Top 30 (28) mondial și prima în șahul feminin românesc. Am discutat despre cum este să fii femeie în lumea șahului, despre provocările cu care se confruntă un sportiv în România și despre cariera impresionantă pe care o are la doar 28 de ani.

Cu care piesă de pe tabla de șah te asociezi?

Mi-ar plăcea să cred că sînt un pion, care într-un moment dat se va transforma într-o regină. Pionul este sufletul partidei, iar jocul cu pionii este cel mai complicat.

Ai spus în video-prezentarea făcută pentru International Chess Federation că ți-ai descoperit pasiunea pentru șah după ce ai fost notată cu doi de 10 la prima oră de șah în școală. Cît de interesată erai de acest sport pînă atunci?

Îmi amintesc că aveam vreo 5-6 ani și bunicul meu îmi arăta cum mută piesele de șah. După prima oră de șah în școală acest sport a devenit un hobby. Pe la 16 ani am înțeles că îmi doresc o carieră în această direcție. Pe atunci avusem oportunitatea să studiez în Statele Unite, cîștigasem un concurs în liceu, dar asta ar fi însemnat să renunț la șah. Împreună cu părinții și familia am hotărît să rămîn. Tot atunci am primit o invitație de la Politehnica Iași să mă alătur clubului. Mi-am dat seamă că nu pot renunța la șah, așa că am acceptat invitația Federației de Șah și m-am mutat pe lista României. Era anul 2009.

Nu regret această decizie. În acea perioadă șahul nu era susținut în Republica Moldova. Doar așa am putut progresa. Evident că uneori îmi aduc aminte cu drag anii în care reprezentam Moldova. Însă odată cu mutarea mea în România, mă identific ca sportiva acestei țări.

Care școală de șah este la baza formării tale?

Pe cînd făceam primii pași în șah și mi se formau „bazele” eram îndrumată de antrenori vorbitori de limba rusă, majoritatea erau absolvenții școlii sovietice. Din acest motiv mă simt mai apropiată de școala sovietică, decît de școala românescă. De exemplu, am observat că sînt mai bună la finaluri, decît alți jucători crescuți în tradiția școlii românești, care aveau lacune în asta. Totul se datorează faptului că primul lucru pe care îl înveți, după tradiția școlii rusești, sînt finalurile de bază. Practic școala românească este încă în dezvoltare. În țările din fosta Uniune Sovietică toată lumea știa despre șah, toată lumea vorbea despre meciurile Karpov-Kasparov, erau televizate, șahul era ceva despre care lumea știa și era mult mai practicat în aceste țări. În România nu avem o asemenea tradiție, am avut jucătorii noștri buni, însă foarte puțini.

La primele cantonamente la care am fost cu echipa României aveam un antrenor care avea întotdeauna glume pentru că toți termenii din șah i-am învățat în limba rusă. Și atunci traduceam practic mot-a-mot. Există o diferență clară la nivel de expresii, de exemplu, nu se spune „șah veșnic” – вечный шах, cum era în limba rusă, dar „șah etern”.

Ai absolvit în 2016 Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor (FEAA) la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, specializarea Management. Care a fost motivația cînd ți-ai ales această specializare?

Cînd am terminat liceul, aveam rating-ul maxim la șah, abia obținusem titlul de Maestru Internațional, îmi doream să iau o pauză de la studii și să aprofundez șahul. Părinții mei au insistat să mă înscriu la facultate, iar compromisul a fost o facultate cu frecvență redusă. Aveam destul de puține opțiuni, așa că ei, avînd un background de comerț și economie, m-au influențat și am mers la FEAA.

Ai scris pe blogul tău, în 2015, că, citez: „Mă gîndesc la momentul ținerii diplomei ca la momentul recîștigării libertății”. Ce te făcea să te simți lipsită de libertate?

Atunci cînd am ales să merg la facultate, deși eram la frecvență redusă, nu am mai putut să joc la toate concursurile pe care mi le doream. De multe ori aveam cursuri doar în weekend, care coincideau cu orarul jocurilor, cele din urmă se desfășoară minim o săptămînă. Am înțeles că nu poți să trăiești mai multe vieți, trebuie să alegi la un moment dat.

De ce ai plecat de la Politehnica Iași?

Pandemia de coronavirus și-a lăsat amprenta, dar nu numai acesta este motivul. Mi-am pierdut clubul pentru care jucam, Politehnica Iași, pentru că echipa feminină s-a desființat. Din păcate, nu au mai putut să-și onoreze obligațiile față de jucătoare. Anul acesta m-am mutat la un alt club, joc acum pentru clubul ASE București. Adevărul este că nu m-aș fi mutat, dacă Politehnica ar fi putut să-și onoreze angajamentele pe care le avea față de mine. Din păcate au pierdut finanțarea sau poate dorința de a finanța șahul.

„Într-o lume ideală, ar fi fantastic să nu conteze cine e în fața ta și să joci doar împotriva pieselor”

Doar 10 % din lumea șahului sînt femei. Te-ai simțit o victimă a sexismului?

Într-adevăr, situația femeilor în șah nu este cea mai fericită. Motivul principal este numărul nostru mult mai mic decît al jucătorilor de sex masculin. Cred că 10% este chiar un număr optimist. Problema este că foarte mulți oameni consideră că șahul nu este un sport, ceea ce nu este adevărat. Șahul necesită foarte multă energie, și chiar pregătire fizică. O partidă poate dura și șapte ore și atunci din punct de vedere fizic este mult mai dificil pentru noi să depunem un asemenea efort. Obosești fizic și creierul nu mai este capabil să asimileze informația, iar noi să ne menținem concentrarea pentru cinci-opt ore. Sala și alergatul sînt printre metodele care mă ajută să mă pregătesc. Este mai dificil ca femeie, pentru că toate premiile importante sunt mixte, se joacă cu bărbați, într-o asemenea formulă concurența este mult mai acerbă.

Am avut relații bune cu colegii de la echipa masculină, însă se strecoară feeling-ul că nimeni nu ne dă prioritate. Recent a fost organizată o gală pentru cei mai buni jucători, au fost premiați șahiștii de top, dar șahul feminin a rămas de-o parte. Dar mă uit la asta și din alt punct de vedere – pînă acum nici jucătorii de la masculin nu erau susținuți. Rămîn optimistă. Acum am observat o tendință a FIDE (Federația Internațională de Șah – n.r.) pentru a susține șahul feminin și sînt din ce în ce mai multe turnee și premii pentru noi. Altfel, femeile sînt tot mai puțin motivate să-și aleagă șahul ca profesie.

Cum îți gestionezi emoțiile cînd joci împotriva unui jucător mai puternic?

Mi-aș fi dorit să pot să mă detașez de la ceea ce se întîmplă în afara tablei, să fiu 100% acolo, e un detaliu la care încă mai lucrez. Simt că dacă aș corecta asta aș face un salt imens.

Într-o lume ideală ar fi fantastic să nu conteze cine e în fața ta și să joci doar împotriva pieselor, însă sîntem oameni, nu mașini. De cele mai multe ori reușesc, dar există momente extrem de speciale, cum a fost meciul cu Veselin Topalov, căci nu în fiecare zi joci împotriva unui campion mondial. Eram foarte emoționată că urmează să joc cu el, nu mai jucasem cu nimeni de nivelul lui. Aveam avantaj pe tabla de șah, îmi dădeam seama că este în suferință, după care a sacrificat un pion, spera să nu-l iau, poate s-ar fi gîndit că o să-mi fie frică, dar eu am luat acel pion, apoi al doilea și îmi dădeam seama că am cîștigat. Dar nu puteam să mă relaxez, jucam totuși cu un campion mondial.  În momentul în care a cedat, s-a uitat la mine, a zîmbit, mi-a întins mîna și a fost unul dintre cele mai fericite momente din viața mea profesională de pînă acum. Am analizat un pic cu el partida și am plecat pentru că simțeam că îmi dau lacrimile de fericire.

„Nu poți atinge performanță fără să fii devotat”

Ai urmărit serialul Queen’s Gambit marca NETFLIX? Există multe seriale și filme despre campionii de șah. Ai văzut vreodată „gafe profesionale” în aceste ecranizări?

Da, a fost un fenomen. În Queens Gambit au fost mici inexactități, dar minore. Sînt însă filme în realizarea cărora nu au fost consultați profesioniști în șah. Chiar și așa, este un film. Atîta timp cît nu este un documentar, nu ar trebui să luăm totul foarte serios. Serialul a avut un impact pozitiv asupra jucătorilor pe care îi avem, mulți oameni au vrut să învețe să joace șah on-line, să participe în turnee. Într-adevăr, eroina este mai atipică, deși toți jucătorii de șah sînt diferiți și nu există un șablon de comportament. Există un reflex comun, pe care îl avea și protagonista Beth Harmon – mereu ne gîndim la mișcări și mutări în cap, practic asta te „vînează”.

Care sînt obiceiurile pe care le-ai dezvoltat în șah și de care nu poți scăpa în viața cotidiană?

De multe ori, cînd ies undeva, sau socializez cu cineva, după o partidă mai complicată, cu ups and downs, îmi este greu să nu mă mai gîndesc la joc și mă prind la ideea că mă deconectez de realitate, nu mai aud ce se întîmplă în jur. Cred că e un lucru foarte specific șahiștilor.

Șahul a avut talentele sale.Cele mai notabile, Paul Morphy si Bobby Fischer, au ajuns la nebunie. Îți este teama că încercînd să perfecționezi un joc cu aproape un infinit de variante ai înnebuni?

Este o linie foarte fină între nebunie și fanatism sănătos, fiind că nu poți atinge performanță fără să fii devotat. Este vorba despre o pasiune pe care trebuie să o echilibrezi. Pentru mine nu există o limită între viața personală și șah, așa s-a întîmplat ca șahul să ocupe o mare parte din viața mea și nu-mi pare rău. Dar, cînd va fi cazul, sper să găsesc acel echilibru.

De ce nu antrenezi?

Prefer să folosesc acel timp ca să mă antrenez singură, pentru că simt că nu am atins încă maximum-ul meu. Și toată lumea știe că în șah, în momentul în care începi să antrenezi, nivelul tău scade, ai mai puțin timp pentru antrenamentele personale. Există, totuși, un curs, care îmi aparține, este on-line și se numește „Active Bogo-indian defence”, despre o deschidere din șah care se numește Bogoliubov.

„Rușii au cea mai bogată tradiție în șah”

Ai declarat pentru TVR, în timpul emisiunii„ Șah Mat”, că „un șahist duce lupte mai complicate în afara tablei de șah cu Federația, cu căpitanii”. Care sînt acele „lupte” pe care le-ai dus tu?

Cînd e factorul uman la mijloc, apar situații diferite. În ultimii ani, mi-am dorit condiții mai bune pentru șahul feminin, campionate naționale organizate la un nivel, premii mai bune, campionate care să fie mediatizate, fiind că lumea nu cunoaște jucătorii de șah. Am avut anumite dispute legate de aceste momente cu Federația. Cît despre situațiile cu căpitanii, tind să cred că fiecare ar trebui să poată să asculte cealaltă persoană și să ia în considerare alte puncte de vedere.

Care țară are cea mai mare influență în șahul mondial?

Rusia și China, iar acum un mare boom are loc în India, unde sînt foarte mulți jucători tineri. Cel mai tînăr Mare Maestru are 12 ani, ceea ce mi se pare ireal. Șahul a devenit foarte popular la ei. Acum dețin titlul de „Maestru Internațional între bărbați” și „Mare Maestră între femei”, deci practic îmi mai lipsește ultimul titlu, acela de Mare Maestru la bărbați. Și cu atât mai ireal mi se pare faptul că un băiețel de 12 ani a reușit să obțină acest titlu, cînd eu fac șah de mai bine de 12 ani.

De ce sînt rușii atît de buni la șah?

Rușii au cea mai bogată tradiție în șah, o mare parte a campionilor mondiali vin din Rusia. Pe lîngă asta, e o țară imensă, ai de unde alege. Sînt multe țări în care șahul are o bogată tradiție și susținere. Mi-aș dori să spun și despre România același lucru… Eu nu am participat la competițiile naționale din ultimii ani pentru că nu erau condițiile necesare.

Care este situația șahului în România?

Ce întrebare… bună. Mi-aș fi dorit să spun și despre șah același lucru. Mi s-au întărit niște frustrări în perioada pandemiei. Există jucători care joacă mai puțin și antrenează mai mult. În aceste cazuri, majoritatea venitului este asigurat de pe urma orelor pe care le predau. Mai este și categoria jucătorilor profesioniști, care au venituri doar de pe urma turneelor în care joacă.

Cred că între șahiste, în România, sînt singura jucătoare care nu antrenează. Așadar, datorită faptului că nu au fost concursuri oficiale, FIDE nu a putut să ne susțină foarte mult. Nimeni nu s-a interesat dacă am ceva de mîncare sau dacă am cu ce să-mi achit facturile. Tot timpul am contat în primul rînd pe mine și am reușit să mă descurc, am lucrat la cursul despre care îți povesteam, am scris articole pentru site-uri de șah. Aici vine diferența față de țările precum Rusia sau Georgia sau Armenia, unde jucătoarele au salariu stabil de la Federație, măcar cele care sînt în echipa națională. Un venit asigurat, indiferent de cum merge un concurs, oferă stabilitate. Adică, dacă ai jucat un turneu prost, nu trebuie să te gîndești că nu ai din ce trăi.

În România jucătorii au un contract cu Federația în baza căruia fiecare primește o anumită sumă, în funcție de cum a negociat sau de nivelul fiecăruia. Uite, de exemplu, eu nu aș putea să iau un credit, pentru că nu sînt angajată oficial, pensie nu o să prea am, iar cu asigurare de sănătate e aceeași poveste. Practic, nici nu știu ce sîntem, ce statut avem. O fi ceva între șomer și freelancer. Eu sper că lucrurile o să se schimbe cu noua componență a Federație, dar, nefiind un sport olimpic, nu este atît de simplu. Mi se pare că în noua generație sînt oameni care iubesc șahul și vor să-l popularizeze, nu par să aibă alte interese personale, ascunse, dar rămîne de văzut.  În Moldova lucrurile stau mult mai prost…

Date biografice

Irina Bulmaga, născută la 11 noiembrie 1993, este o jucătoare româncă de șah, născută în Republica Moldova. Irina deține titlurile de Mare Maestru la feminin din 2012 și Maestru Internațional din 2013. La doar 11 ani a obținut titlul de Woman FIDE Master (WFM).

Între 2001 și 2009 a cîștigat, în Republica Moldova, mai multe campionate de șah la junioare și trei campionate mondiale de șah școlar, în 2005, 2006 și 2007. Ulterior, ea a cîștigat Campionatul de Șah feminin din Republica Moldova de două ori consecutiv.

În 2014 a cîștigat cea de-a șaptea ediție a Turneului Internațional „Memorialul Maria Albuleț”, care a avut loc la Brăila. A reprezentat România la cinci olimpiade de șah (2008, 2010, 2012, 2014, 2016), fiind cîștigătoare a medaliei de bronz în 2014, la trei campionate europene de șah între echipe (2011-2015), precum și la Campionatul Mondial Feminin pe Echipe în 2013.

Imediat ce au început concursurile, după restricțiile impuse de pandemie, Irina s-a întors din Emiratele Arabe Unite cu „Sharjah Cup for Women 2020”.

Șahista l-a învins pe fostul campion mondial de șah Veselin Topalov în cadrul turneului de șah rapid „Karpov Trophy” de la Cap d’Agde, Franța.

*Sursă fotografii: www.facebook.com/iri.bulmaga