LUCA CIUBOTARU: „ÎN DEFINITIV, ORAȘELE NOASTRE, SOCIETĂȚILE NOASTRE SÎNT ATÎT DE BUNE PE CÎT LE FACEM NOI SĂ FIE”

Am purtat o discuție cu Luca Ciubotaru, cetățean de onoare al orașului Rădăuți, tînărul care a înființat, în anul 2017, Asociația „Rădăuțiul Civic”, cunoscută la nivel național datorită activităților și proiectelor puse în slujba comunității.

Cum a fost perioada copilăriei pentru dumneavoastră, aici, în zona Rădăuților?

Am copilărit în comuna Bilca, pînă la absolvirea școlii gimnaziale, deși mă născusem în Rădăuți. Liceul l-am făcut la Rădăuți și am absolvit în 2010, ca șef de promoție, la „Eudoxiu Hurmuzachi”. Au fost cei mai frumoși ani. Am fost la un profil real, matematică-informatică și am avut niște profesori care nu erau doar profesori, erau mai degrabă niște mentori și m-au provocat tot timpul să nu mă limitez la ceea ce îmi oferea școala, liceul. Am participat la multe activități extrașcolare, erau tot felul de competiții la matematică sau informatică și lucrurile astea m-au scos din zona de confort. M-au făcut să caut tot timpul mai mult, să văd care erau lucrurile care mă interesau și cred că pentru elevi, în general, pînă ajung la facultate, lucrurile astea sînt importante, pentru că îi ajută, de fapt, să înțeleagă un pic mai bine ce le place și ce nu le place, care sînt lucrurile la care ei sînt buni și care sînt pasiunile lor. Descoperindu-ți pasiunile, poți să faci niște alegeri mult mai informate, poți să te duci într-o direcție și cu studiile, și în plan profesional. Așa că din perioada liceului am rămas cu prietenii frumoase, cu amintiri și cu niște abilități pe care mi le-a dezvoltat școala.

Ce vă ajută să fiți atît de optimist și perseverent pe plan profesional?

Nu sînt optimist în fiecare zi, dar îmi păstrez optimismul. Pentru profesorii mei a fost o surpriză că am mers la Facultatea de Drept, care ține mai degrabă de științele sociale decît de zona de profil real. Acolo am făcut și foarte mult voluntariat, am descoperit și alte posibile trasee profesionale pe care ai putea să le ai, nu doar în profesiile clasice – avocatură, magistratură. În felul ăsta a apărut, mai tîrziu, Asociația „Rădăuțiul civic”, dar s-au legat foarte bine etapele mele profesionale. De exemplu, în 2014 am avut o experiență de Delegat de Tineret la Organizația Națiunilor Unite (ONU), după care am început să lucrez la un ONG din București, am lucrat în Guvernul României doi ani de zile și din 2017 lucrez la Administrația Prezidențială.

În plan local încerc, cumva, prin Asociația „Radăuțiul Civic”, să dau ceva înapoi comunității din care am plecat, să transmit măcar o parte din cunoștințele pe care le-am acumulat din experiențele pe care le-am trăit și, poate, să ofer alte oportunități tinerilor de astăzi din municipiul Radăuți.

Probabil ăsta a fost un factor important – să găsești plăcere în ceea ce faci, să găsești bucurie în munca de zi cu zi și să găsești și sens, să găsești un scop pentru care o faci, nu doar să faci o activitate în sine sau să ai un job și atît. Cu cît găsești mai clar sensul ăsta vine și motivația. În lumea de astăzi e nevoie de mult echilibru, pentru că sînt tineri care ajung foarte ușor în burn out, dacă nu sînt atenți la echilibrul între muncă si viață personală.

Legat de optimism, mă bucur și mă încarc din fiecare proiect pe care reușesc să îl fac, fie din zona ONG, fie la locul de muncă și cred că lucrurile astea ne mențin pe un tonus bun atît fizic, cît și emoțional.

Spuneați că „fără gîndire critică tinerii sînt vulnerabili la dezinformare”. Cum v-ați îmbunătățit dumneavoastră această abilitate?

În perioada în care eu eram la liceu sau la facultate, nu erau atît de accesibile și răspîndite canalele de social media sau canalele digitale de comunicare. Dezinformarea oricum exista și înainte, doar că poate nu avea dimensiunea pe care o are astăzi, pentru că acum se propagă mult mai ușor – de la un clip pe care poți să îl postezi pe Tik-Tok și care să ajungă viral, dar care, de fapt, să fie o știre falsă, sau un share pe care poți să îl dai, la o știre pe care ai citit-o, sună foarte bine, dar nu ai verificat-o și nu știi dacă e adevărată sau doar îți validează o părere proprie și o concepție despre lume sau viață.

Cred că cel mai important lucru ține tot de gîndirea critică, e o abilitate pe care ți-o dezvolți, nu te naști cu ea. Cred foarte mult că trebuie dezvoltată și cultivată încă din școli, inclusiv prin dezbatere de tip socratic, prin cluburi de debate în licee, în facultăți și prin posibilitatea tinerilor de a provoca sau de a pune oarecum la îndoială ceea ce li se spune, discutînd cu argumente cu profesorii lor, poate avînd curajul să își motiveze opinia care e contrară cursului din care învață, de exemplu. Ăsta este un skill care trebuie cultivat și asta am încercat să facem și la Rădăuți, anul trecut, prin ateliere pentru 80 de liceeni, în cadrul cărora am făcut activități de educație media, de la diferența între fapte și opinii, pînă la cum identifici fake news și cum te ferești de răspîndirea lor.

„Se poate face performanță oriunde ai fi, indiferent dacă studiezi la Iași, la Suceava sau în Marea Britanie”

Ați studiat la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, dar și la Universitatea Sorbona din Paris. Care sînt diferențele între o universitate românească și una din străinătate?

Am fost plecat cu o bursă Erasmus, în anul 2012, în Franța și a fost probabil cea mai intensă experiență academică din facultate. Au fost șase luni de zile în care am fost tratat efectiv ca un student francez, cot la cot cu ceilalți colegi francezi sau internaționali. Îmi aduc aminte că la acel moment, pentru a avea materiile dintr-un semestru parcurse și pentru a avea 30 de credite de care aveam nevoie în semestrul respectiv, am fost nevoit sa dau 12 examene, în condițiile în care, la Iași, pentru a obține 30 de credite, aveam nevoie doar de șase examene. Deci munca a fost aproape dublă, dar a meritat.

A fost o experiență foarte interesantă, inclusiv de la felul în care se punea accent pe dimensiunea practică, se discutau tot felul de spețe concrete sau cazuri; la Facultatea de Drept cam asta se face. La fiecare seminar studenții erau încurajați să lucreze și în grupuri mai mici. O abordare pe care nu am văzut-o foarte des în facultățile din România. Exista o deschidere foarte mare a profesorilor, erai încurajat să-ți spui părerea, discutau cu tine ca de la egal la egal. Aveau inclusiv ore în care erau disponibili pentru un fel de meditații pentru studenții care erau interesați să aprofundeze anumite teme și mi-a plăcut foarte mult că majoritatea examenelor erau orale. Se punea accent pe discuția dintre profesor și student și dovedirea faptului că ai înțeles materia, nu doar că ai memorat-o și o reproduci. Profesorul automat te și întreba: „De ce crezi că lucrul ăsta este așa și nu altfel?” sau „De ce e corect?”. Și atunci trebuia să argumentezi, să faci legături între concepte, să poți să-ți susții un argument, să fii convingător.

De ce ați refuzat universitățile din Marea Britanie, respectiv Danemarca și ați ales să rămîneți în țară?

A fost o decizie destul de grea, la finalul liceului, pentru că eram pasionat de economie în liceu și am fost olimpic, în clasa a Xl-a, la nivel național. Am aplicat la multe universități, inclusiv la Academia de Studii Economice (ASE) din București, dar și la universități din străinătate, în Marea Britanie și în Danemarca. Probabil că am fost destul de legat de părinți, de țară, de comunitatea locală și am avut o temere atunci că, dacă aș pleca, probabil nu m-aș mai întoarce în țară. Dar cred că se poate face performanță oriunde ai fi, indiferent dacă studiezi la Iași, la Suceava sau în Marea Britanie. Evident, contează foarte mult mediul în care studiezi, pentru că facultatea, profesorii, cultura performanței te propulsează automat, vrei nu vrei, dar contează și efortul individual. E important ca studenții să ceară mereu mai mult și mai bine de la facultățile lor. Să ceară standarde mai înalte, să ceară, inclusiv prin reprezentanții lor, mai mult accent pus pe practică.

În timpul studiilor de la universitate am continuat să profit de toate experiențele internațioanale, chiar dacă am rămas în țară, așa că am mers cu Erasmus, am plecat apoi cu alte burse la Bruxelles, de exemplu, în vizite la instituții europene sau în alte stagii de practică, care au compensat, cumva, studiile în străinătate.

În perioada 2014-2015, ați avut funcția de Delegat de Tineret la Organizația Națiunilor Unite. Care au fost obstacolele pe care le-ați întîmpinat pe parcursul acestui mandat?

A fost, probabil, una dintre cele mai bogate experiențe din perioada studenției mele. Tocmai absolvisem studiile de licență, începusem un master la Iași și am aflat de oprtunitatea aceasta – se căutau doi tineri cu vîrsta cuprinsă între 18 și 35 de ani care să reprezinte România la ONU. M-a ajutat foarte mult în competiție faptul că făcusem mult voluntariat în facultate, faptul că am fost membru în asociații studențești, am condus ELSA Iași, Asociația Studenților de la Drept, am înființat o alta asociație, ASD (Asociația Studenților la Drept), în ultimul an de facultate, pentru reprezentarea studenților.

Ulterior, în acel an, 2014-2015, după deplasările la New York, la Adunarea Generală ONU, ne-am întors în țară. Împreună cu colega mea am avut evenimente în 12 orașe din țară, cu aproape două mii de tineri, studenți, elevi de liceu sau chiar tineri cu vîrsta pînă în 35 de ani, cu care discutam despre oportunitățile disponibile pentru ei – despre stagiul de practică, despre ce înseamnă Agenda ONU pentru dezoltare durabilă.

Exeperiența aia a fost una care mi-a deschis un univers şi am putus sa văd și cum funcționează lumea diplomației, cum arată lumea presei. A fost o experiență foarte bogată, care mi-a arătat că dimensiunea asta practică este foarte importantă pentru studenți și de asta mă bucur cînd aud de facultăți în care se pune accent pe stagii de practică,  în care studenții pot să interacționeze cu profesionişti din domeniile lor și să îi întrebe, într-o discuție liberă, cum a fost, cum au trecut prin provocări, ce a mers bine, ce nu a mers bine, ce au învațat.

Lipsa de experiență practică a fost cea mai mare provocare, dar am compensat-o, în anul respectiv, cu multă muncă și cu organizare bună.

„În mediul ONG găsești bucuria asta de a ajuta alți oameni și de a contribui, cumva, nu doar la binele tău, dar și la binele celorlalți”

Ați terminat Facultatea de Drept. Cum de ați ales să fiți voluntar în activități civice, ba chiar să înființați o asociație – „Rădăuțiul Civic”, în loc să lucrați în domeniul juridic?

Am făcut aceste lucruri lucrînd domeniu juridic. În același timp, am păstrat o pasiune pentru voluntariat și am considerat că e nevoie ca și în orașe mai mici, cum e municipiul Rădăuți, să existe o asociație, să existe un cadru în care oamenii să se poată implica, să facă, nu știu, de la o acțiune de ecologizare, pînă la o campanie caritabilă pentru copiii defavorizați. Ei bine, cadrul ăsta lipsea în municipiul natal așa că am adunat cîțiva prieteni, am înființat un grup de inițiativă și, ulterior, l-am transformat într-un ONG, într-o asociație, care astăzi are peste 30 de membri activi și aproape 180 de membri în comunitate, cu activitate intensă pe toate planurile – de la ajutoare umanitare, pînă la planul social, educațional sau chiar activități de educație civică. „Rădăuțiul Civic” are ca misiune să promoveze ideea de cetățeni activi și educația civică în această comunitate.

Cum a fost primită această asociație de către comunitatea locală?

La început cu scepticism, pentru că nu se mai întîmplase așa ceva înainte și lumea e destul de plină de neîncredere pînă cînd înțelege cu adevărat care sînt obiectivele și intențiile. Evident și cu reticență din partea administrației locale, pentru că am fost uneori și critici la adresa acesteia, atunci cînd lucrurile nu funcționau corespunzător. În final, cetățenii au început să înțeleagă că lucrurile nu se schimbă decît dacă te implici. E foarte ușor să te plîngi pe Facebook, să postezi că lucrurile nu sînt bune, că ești nemulțumit, că drumurile sînt proaste sau tinerii nu au oportunități în municipiul Radăuți, dar e mai greu să le creezi și să faci ceva concret.

Oamenii au început să înțeleagă că au puterea să schimbe niște lucruri, atît cît ține de ei, nu să mute munții, ci lucruri mici, care pot să facă o diferență pentru elevii din Rădăuți, poate pentru cetățeni. Sînt tot felul de exemple din proiectele noastre  –  că putem să curațăm albia rîului Sucevița de la ieșirea din Rădăuți, că putem să ajutăm copiii de la un centru social cînd au nevoie. Asta e o satisfacție foarte mare, pentru că nu o găsești oriunde. În mediul ONG găsești bucuria asta de a ajuta alți oameni și de a contribui, cumva, nu doar la binele tău, dar și la binele celorlalți.

Spuneați într-un interviu că „în comunitățile mai mici este foarte greu să creezi organizații nonguvernamentale care să fie susținute pe termen lung”. Ce a fost diferit în Rădăuți?

A fost, cred eu, la fel de greu și în Rădăuți, doar că am avut un grup de oameni care au crezut în ideea asta și care au crezut că sîntem capabili să schimbăm niște lucruri. E greu pentru că, iată, tinerii, de obicei, pleacă fie la studii, fie la muncă în alte localități, se mută în orașe mai mari și atunci nu mai sînt atît de mulți cei care ar fi dispuși să dea din timpul lor pentru niște cauze sociale. Am avut și bucuria să vedem că s-au alăturat asociației și persoane de vîrsta a doua sau chiar de vîrsta a treia, care au înțeles că pot să contribuie într-un fel. E puțin mai greu pentru că nu ai aceleași resurse ca în orașele mari – voluntari mai mulți, sponsori, companii mai mari care ar putea să sprijine. Dar, după cum ați observat, nu e imposibil. În cei cinci ani de activitate, „Rădăuțiul Civic” a avut foarte multe proiecte și sperăm ca în ritmul ăsta să continue, cu ajutorul unor oameni minunați și al unor voluntari foarte implicați. Așa că e posibil și în comunități mici, chiar dacă e puțin mai greu.

Cît de mult se implică rădăuțenii în viața comunității lor?                             

E foarte greu de cuantificat; ar trebui să facem un sondaj sau un studiu profesionist. Contează foarte mult și puterea exemplului. Poate unii oameni sînt dezamăgiți, poate unii cred că nu au puterea să schimbe nimic, poate alții nu au cunoștințele să facă lucrul ăsta, dar în momentul în care observă că se poate și observă că sînt și alți oameni care se implică și fac lucruri bune în jurul lor, se mobilizează. Sperăm să fie tot mai mulți, de la simpla semnare a unei petiții online, pînă la o donație de, nu știu, 10 lei pe lună, sau participarea la o acțiune de voluntariat. În weekend, de exemplu, avem elevi de liceu care merg ca voluntari la Vama Siret și stau cîteva ore. Avem un container acolo, unde sînt alimente pentru refugații care mai vin încă prin punctul vamal de la Siret. Stau cîteva ore și fac voluntariat pentru asociație, pentru că e o activitate care le face plăcere și se bucură să poată ajuta niște oameni care fug din calea războiului.

Pe lîngă misiunea de a promova educația civică, asociația „Radăuțiul Civic” promovează voluntariatul și implicarea în comunitate. În definitiv, orașele noastre, societățile noastre sînt atît de bune pe cît le facem noi să fie. Dacă vom aștepta la nesfîrșit să le facă altcineva pentru noi, va fi mai greu un pic.

În 2018 ați realizat o analiză de tipul investigației jurnalistice în legătură cu Parcul și lacul „Alexandru Sahia” din Rădăuți, care a fost premiată la Gala Premiilor Participării Publice. Care e povestea acestui demers?

A pornit, evident, dintr-o revoltă a comunității locale, pentru că e un loc simbolic. Am găsit la un moment dat fotografii din anii ’70 în care acea zonă a fost amenajată în stilul unui parc de tip englezesc, cu sălcii pletoase, cu un lac în mijloc și cu o insulă. Erau bănci pe care oamenii se odihneau, iar în timpul iernii era patinoar. Din păcate, din anii ’90, în urma unui concurs de acțiuni economice, vînzări, concesionări, închirieri și așa mai departe, zona a ajuns în paragină. Am crezut că e de datoria noastră să publicăm și să scoatem la lumină tot istoricul. Să arătăm cetățenilor din Rădăuți care sînt etapele prin care a trecut acest parc și acest lac, astfel încît toată lumea să înțelegă ce s-a întîmplat, cine a fost de vină, ce e de făcut pentru ca el să fie salvat. Au fost cîteva victorii de etapă, în sensul în care s-a reziliat un contract de concesiune. Un dezoltator imobiliar a încercat să obțină proprietatea terenului și am făcut intervenții în instanță, devenind părți în proces, și am cîștigat, alături de Primăria Rădăuți. Practic terenul insulei și lacul au rămas în proprietatea primăriei, iar în prezent lucrurile nu s-au terminat, pentru că primăria va trebui să obțină și proprietatea clădirii de pe insulă, pentru a o putea demola sau pentru a putea să o reamenajeze și să restabilească frumusețea locului de altădată.

E păcat cînd vedem că astfel de subiecte nu există pentru presa locală. Trebuie să facem noi muncă de jurnaliști de investigație și să publicăm unele analize, dar sperăm ușor, ușor să apară și în județul Suceava jurnaliști care să scrie despre subiecte mai complicate, mai controversate. Să scoată la lumină, să explice clar publicului ce s-a întîmplat. Ce am făcut noi în privința lacului a fost să obținem toate documentele și să explicăm într-un limbaj foarte simplu ce s-a întîmplat. Fiind jurist de profesie, am cerut în baza Legii 544, accesul la informații privind contractele de concesiune, am avut un coleg care este inginer și care a scos extrase de carte funciară, am avut un fotograf care a făcut fotografii de la fața locului și, cînd pui în aceeași echipă un jurist, un inginer, un fotograf, un arhitect și poate un om de comunicare iese o investigație jurnalistică. Am scris textul, am recitit, am verificat să ne asigurăm că tot ceea ce afirmăm acolo e corect și am prezentat niște soluții autorităților locale și încă sperăm că ele vor fi puse în practică.

Ce v-a ajutat să mobilizați atît de rapid și eficient activitatea asociației în acest timp de război?

Fără lipsă de modestie, am reușit în 2022 să ne mobilizăm poate mai bine decît organizații naționale sau internaționale, cu bugete mult mai mari și cu poate zeci sau sute de membri. Asta pentru că am avut în ultimii ani un grup de voluntari pe care l-am format în activitățile noastre și la care am putut sa apelăm. În momentul în care a început războiul, la final de februarie, toată lumea s-a mobilizat. Am scris imediat oamenilor, inițial au pus lucruri în portbagaj, au dus apă, mîncare, ce se putea, atunci, în primele zile. După care un alt avantaj a fost faptul că eram mult mai aproape cu toți voluntarii de Siret decît orice altă organizație. Faptul că în ultimii ani am fost transparenți cu fiecare lucru pe care l-am făcut, că am publicat în fiecare an, la final, un raport de activitate inclusiv un raport financiar cu donațiile primite, cu ceea ce am cheltuit a făcut ca toată comunitatea locală și națională să aibă încredere în Asociația „Radăuțiul Civic”. Așa ca au venit către noi și donații, și sponsori și resurse care ne-au ajutat să ne mobilizăm și mai mult. Inclusiv să închiriem o hală foarte mare, pe care am făcut-o depozit de ajutor umanitar, de unde am trimis 190 de transporturi în Ucraina pînă acum, asta însemnă aproape 900 de tone de ajutor umanitar, tiruri întregi de alimente, pături, saltele, tot felul de produse de igienă sau mîncare pentru copii. A contat foarte mult faptul că am avut o echipă unită, oameni cu experiență, care au putut să gestioneze lucrurile. Cred ca au fost peste 100 de voluntari care s-au implicat în efortul ăsta din februarie și pînă acum, fie la Vama Siret, fie la depozit, fie la centrul comunitar pe care l-am înființat.

Care este situația actuală la Vama Siret?

Acum a scăzut fluxul destul de mult, dar mai vin persoane, în funcție de evoluția războiului. În lunile decembrie, ianuarie, cînd au fost bombardate lucrările de infrastructură civilă, rețeaua electrică sau cea de gaze, erau sate întregi care nu mai aveau curent electric și nici încălzire și atunci a mai fost un val. Colegii noștri pot să le ofere informații, alimente de bază sau produse de igienă de care au nevoie sau chiar indicații prețioase – să le spună cum ajung la tabara de refugiați sau cum pot să obțină transport pînă la gara ori aeroportul din Suceava, cum pot să își obțină documente pentru protecția temporară, să poată să rămînă în România un an de zile. Au fost peste 30 de organizății la început, de ONG-uri din toată țara sau chiar internaționale. Acum mai sînt puține, „Rădăuțiul Civic” fiind singura organizație locală care mai este prezentă acolo.

„E nevoie de o mînă de oameni care să formeze o voce civică a cetățenilor”

Din experiența de pînă acum, de ce este urgentă nevoie în orașele mici, precum este si Rădăuțiul?

În toate comunitățile sînt probleme și sînt lucruri care pot fi îmbunătățite, de la străzile orașelor pînă la rețeaua de apă, căldură și alte probleme cu care se confruntă cetățenii. Dar cred că e nevoie de o mînă de oameni care să formeze o voce civică a cetățenilor, care să înceapă să discute despre problemele astea, să ceară mai mult sau să încurajeze o dezbatere locală. Cred că e nevoie de solidaritate și de încredere între membrii comunității, ca ei să poată lucra împreună și să conștientizeze că au puterea să schimbe niște lucruri. Evident, nu vor putea ei să asfalteze străzile, dar au puterea să ceară ca o stradă să fie prioritizată, să ceară autorităților locale să ia în serios o anumită problemă a comunității respective. Pentru asta e nevoie de implicare, de încredere, acțiune, poate și un pic de curaj, pentru că uneori, în comunitățile locale lumea se teme să ia atitudine, se teme de autorități sau are impresia ca nu poate să schimbe nimic și atunci e important să existe lucrurile astea.

La evenimentul „Oamenii Dreptății” ați vorbit despre trăsătura culturală numită „distanța față de putere”. Au existat schimbări pe această direcție din 2019 până în prezent?

E o chestiune care ține de percepția fiecărui cetățean. Și cred că este important dacă oamenii vor vedea că se poate și dacă își cunosc drepturile mai bine, dacă învață ce anume să facă atunci cînd dreptul le este încălcat. De exemplu, directoarea Secției de Oncologie de la Spitalul Județean Suceava a fost reținută pentru luare de mită, pentru că niște cetățeni au avut curajul să spună că li se cerea șpagă în spital. Sînt proceduri în derulare, există o prezumție de nevinovăție. Dar nu toată lumea are curajul ăsta. În momentul în care niște oameni își asumă să ia atitudine pentru că își cunosc drepturile, pentru că înțeleg ce ar trebui să facă statul și observă că lucrurile funcționeză sau nu funcționeză, cred că distanța asta față de putere se duce. Adică oamenii nu vor mai percepe autoritățile ca fiind într-un turn de fildeș, atît de îndepărtate de ei, ci vor avea curajul să își spună oful, să scrie o petiție, să ceară ca un lucru să fie mai bun, să reclame dacă drepturile le sînt încălcate.

De ce au oamenii tendița să fie indiferenți față de domeniul politic?

Probabil pentru că nu îl înțeleg și nu îi înteleg importanța. Din Grecia Antică și pîna acum politica era văzută ca arta de a conduce cetatea. Noi sîntem ființe sociale, facem parte dintr-o societate, prin urmare, vrem nu vrem, ceea ce se întîmplă în activitățile de conducere a unor comunități, ne afectează și ne privesc în mod direct. Legile care sînt votate de parlamentari ni se aplică tuturor, nu putem să spunem că nu le-am cunoscut sau nu le respectăm pentru că nu sîntem de acord cu ele. La fel și în plan local, felul în care se cheltuie bugetul local ne afecteză pe toți. Una este să faci politică, să fii un membru de partid, iar altceva este să îți pese de comunitatea în care trăiești. Faptul că critici o autoritate locală, scrii o petiție sau că atragi atenția asupra unor nereguli nu înseamnă că faci politică, în sensul de politică partizană, ci însemnă că îți pasă de comunitatea respectivă.

Multe persoane uită de unde au plecat. Ce vă face pe dumneavoastră să fiți recunoscător față de Rădăuți și Bilca?

M-am întrebat deseori de ce investesc atîta efort în comunitățile locale. Mi-a plăcut lucrul ăsta și am simțit că am o datorie de a da ceva înapoi comunității. Că înseamnă un spațiu în care tinerii se pot întîlni, că însemnă niste oportunități, că însemnă un ajutor pentru niște batrîni – lucrurile astea îți fac plăcere. Rădăcinile rămîn tot acolo și e normal să te întorci cu drag acasă, să vezi ce s-a mai întîmplat, dar e și mai frumos dacă poți contribui cu ceva la evoluția orașului sau la evoluția comunei tale, chiar dacă ești la distanță și faci voluntariat pentru comunitate. Avem mulți voluntari care sînt plecati din Radăuți, dar sînt membri ai asociației și se implică de la distanță. Sînt foarte multe forme de a te implica, așa că, dacă sînt cititori care vor parcurge rîndurile astea și sînt din zona Rădăuți sau din alte localități, îi invit să se implice în asociațiile care sînt active în comunitățile lor și poate chiar să le caute și să întrebe cum ar putea ei să ajute cu experința pe care o au.

Atunci cînd pui cap la cap experiența unor oameni diferiți, cînd pui diversitatea lor și abilitățile lor, e ca un puzzle pe care îl construiești cu fiecare piesă, iar cînd pui ultima piesă o să fii surprins de ce rezultă din munca aia colectivă. Cred că ăsta este cel mai frumos lucru – să vezi ce pot să facă niște oameni diferiți, cînd au o cauză comună.

Casetă biografică

Luca Marius Ciubotaru are 31 de ani, s-a născut în municipiul Rădăuți și a copilărit în coumuna Bilca. A fost șef de promoție al Colegiului Național „Eudoxiu Hurmuzachi” din Rădăuți, iar mai apoi a absolvit Facultatea de Drept a Universității „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iași, dar și Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor din cadrul aceleiași universități. A urmat studii de masterat în Șiințe Penale la UAIC, Relații Internaționale și Integrare Europeană la Școala Națională de Studii Politice și Administrative, dar și Organizare Comunitară la Harvard Kennedy School.

Printre experiențele naționale și internaționale se numără o bursă de studiu la Universitatea Sorbona din Paris, concursuri de procese simulate și vizite instituționale la principalele instituții europene.

A fost președinte fondator al Asociației Studenților la Drept – UAIC și fondator al Asociației „Rădăuțiul Civic”, avînd o experiență de peste 13 ani în sectorul ONG. A fost, de asemenea, Delegat de Tineret la Organizația Națiunilor Unite în anul 2014-2015, dar și Consilier al Ministrului pentru Consultare Publică si Dialog Civic în perioada 2015-2017.

În prezent ocupă funcția de consilier la Administraţia Prezidenţială a României și de cadru didactic la Universitatea București.

Sursă fotografii: Arhiva personală Luca Ciubotaru; www.facebook.com