La o cafea cu Dumnezeu

Urc cu Bolt-ul dealul Copoului, puțin îngrijorată că nu voi ajunge la timp, căci defectul meu cel de toate zilele este să întîrzii. Cobor puțin mai sus de Universitate și o iau la pas alert spre cafeneaua unde acum un an îmi povesteam părticele din viață cu prietenii și cu colegii de facultate. Traversez și constat că e mai liber ca niciodată. Asta îmi reamintește că e duminică dimineață și că studențimea ori e plecată, ori doarme. Cu ochii căzuți de oboseală, văd semnul. Fac dreapta și văd mașina galbenă cunoscută de tot Iașul iubitor de cafea. Cobor pe scările ce duc pe terasă. E prima dată cînd intru emoționată într-o cafenea.

Localul nu mai seamănă a cafenea decît dacă privești spre barul unde stau, de obicei, „stăpînitorii” expressorului. O masă cu prăjiturele lîngă ușa de la intrare, niște laptop-uri, multe cabluri, microfoane, aparatură de producție media, și, în fața mea, o mare de oameni.

„Neața! Nu te-am mai văzut pe aici. Eu sînt Anca (Furtunică)”. Îmi întinde mîna să facem cunoștință. Îi spun cine sînt și cu ce ocazie mă aflu acolo și mă întreabă dacă vreau să-mi facă o cafea. Normal că vreau o cafea. Așa mi-am amintit că ea e barista.

Cît mă fac comodă pe o bancă, mă uit în jurul meu. Mulți tineri cu mulți copii; nu am văzut în viața mea Harmony Cafe atît de animat. Doar două-trei persoane mai în vîrstă privesc cum se pregătește programul de duminică. Copiii aleargă și se plimbă printre scaunele și băncile aranjate să formeze rînduri. Pentru cei mai mici, asta e o întîlnire de joacă, pentru cei mari un adevărat test al răbdării. Orice poate deveni o jucărie pentru cei mai mici dintre ei: un pai, un șervețel, un pahar de hîrtie sau niște elastice.

Anca îmi aduce cafeaua și mai stă cu mine la discuții. Îmi spune că înainte de program oamenii stau la povești, la cafea și prăjituri. Atmosfera foarte primitoare mă face să mă simt bine, ca în casa unor oameni faini, pe care de abia îi cunosc. Ne întrerupe cineva. „Hei! Tu trebuie să fii cea cu care am vorbit aseară.” Îi răspund afirmativ. E Edi Betiuc, PR-ul de la „Harmony”. Îmi spune în mare la ce să mă aștept și îmi urează bun venit. Edi îmi face cunoștință cu soția lui, Cristina, care îmi urează același lucru și care îmi mai spune cîte ceva despre ce se întîmplă duminica la Harmony: „Comunitatea este o a doua familie și ce se întîmplă pe aici rămîne cu tine. Eu stăteam mai mult pe la cafenea, dar de cînd au venit pe lume fetițele mele, nu prea am mai avut timp. Da’ chiar, ți-a spus Edi de cursul Alfa de după amiază?”. Dau din cap că nu. Va fi la ora 18.00. Acolo vin tineri și au discuții pe teme creștine și existențiale.

„Harmony” se prezintă de mulți ani ca o cafenea de specialitate, dar, de fapt, la bază, este o comunitate creștină. Spun că sînt modelați după Evanghelia Domnului Isus Cristos. Acum șapte ani, cinci tineri veniți în Iași au deschis o cafenea în cartierul Tudor Vladimirescu, printre căminele de studenți. Aveau nevoie de un context și o locație. Au numit-o „Harmony”, iar scopul ei era să adune o comunitate, să aibă evenimente pe tematică religioasă și să se apropie de tineri într-un altfel de context decît cel instituțional. Cafeneaua, într-adevăr, este mediul în care studenții fac de toate: de la a scrie și a învăța pentru facultate, pînă la a-și forma primele amintiri din orașul care i-a adoptat. Comunitatea s-a mărit, iar cei cinci pastori tineri au căutat un nou loc. L-au găsit pe Copou, puțin mai sus de căminele din Complexul „Titu Maiorescu”. Aici își fac veacul creștinii din comunitatea de la „Harmnony” și astăzi. Bineînțeles, nu lipsesc iubitorii de cafea. Cafeneaua a fost și rămîne „sufrageria” studenților.

Îngeri și miros de cafea

„Haideți să ne rugăm!” se aude pe fundalul de pianină ce răsună discret în toată cafeneaua, înlocuind clopotele. Creștinii se ridică în picioare și încep să cînte versurile despre viața lui Iisus, ce apar și dispar pe video-proiector. În față, un grup de tineri cîntă la microfon, pianină, chitară acustică și tobe. Cor de îngeri. Unde am nimerit? Locul în care îți începi ziua cu o cafea și cu povestea vieții tale este acum o biserică cu miros de boabe columbiene prăjite în loc de tămîie și mir. După cîntare, mai mulți bărbați rostesc, pe rînd, cuvinte de recunoștință, de bucurie, mărturii, experiențe personale, ori cer iertare în cîteva cuvinte: „Mulțumesc, Doamne, că îmi ești de ajuns azi și mîine!”.

Începe predica. Creștinii se așează și unii dintre ei mai sorb o guriță din cafea. Mă simt ca la un workshop de dezvoltare personală. Pastorul, cu un microfon ușor vizibil la ureche, explică o evanghelie ce îl are ca protagonist pe Apostolul Pavel, iar mesajul era cel al credinței pe nevăzute. Imediat oamenii se împart în grupuri de rugăciune. Ca la spovedanie, își spun unii altora suferințele, necazurile și bucuriile. Unii pur și simplu discută despre învățătura din Evanghelie. Apoi se roagă pentru cei din jur și pentru ei înșiși.

Isus îi găsește pe oameni și le vorbește direct

Aliz, pe numele ei real, Alexandra Anton, este în Biserica Harmony cam de cînd s-a înființat. Îmi povestește că majoritatea nu sînt din Iași, că s-au mutat aici ba cu facultatea, ba datorită locului de muncă.

-Eu i-am cunoscut pe pastorii de aici altundeva, la o biserică protestantă din Iași, unde mergeam de obicei. Eram studentă. Am simțit ceva puternic, profund și curat cînd au vorbit acolo și parcă a fost o chemare. Parcă L-am găsit pe Dumnezeu. Și am început să merg în Tudor Vladimirescu, la cafenea. Eu proveneam dintr-o familie de ortodocși. Tata era ortodox. Îi iubesc și pe ortodocși, dar parcă ei nu au găsit relația asta personală cu Isus Cristos pe care noi o avem aici. Asta-i: e o relație personală cu Dumnezeu, pe care o simțim. De asta noi, aici, ne adresăm cu „frate” și „soră”. Toți sîntem copiii lui Dumnezeu.

-Și pastorii sînt ca preoții, niște mediatori?

-Nu chiar. Pastorii sînt bărbații care țin predicile și care iau decizii pentru biserică, pentru comunitate. Nu există mediatori între noi și Dumnezeu. Singurul mediator este Isus însuși. Și noi mai credem și ce zice Biblia. Că Isus a vorbit cu toată lumea și pentru toată lumea. Preoții sînt și ei oameni și au și ei păcate. Cred că de asta sîntem noi veseli aici și ne strîngem așa duminica. Noi știm. Nu blamez alte religii. Dar cred că persoanele ortodoxe și chiar și catolicii ar trebui să citească Biblia lor și să învețe.

Mai stăm puțin, eu mă uit în jur la ce se întîmplă, mai iau o gură de cafea, mai arunc un zîmbet. Aliz îmi zîmbește și ea și îmi spune:

-Știi, Dumnezeu are moduri surprinzătoare și chiar comice prin care vrea să îl găsești. Poate tu ești aici nu numai pe plan profesional.

Cristina m-a invitat în grupul ei de rugăciune, să văd exact ce se întîmplă. Se discută despre Evanghelia lui Matei, capitolul trei și capitolul șase. Pe scurt, despre cum Isus le spune oamenilor să nu se îngrijoreze, ci doar să se bucure. „E o chestiune ce ține de firea noastră. Trebuie să ținem totul în control. Dar Dumnezeu rezolvă de la sine lucrurile. Fără încercările pe care le dă El, parcă nu te maturizezi. Că dacă ar fi totul doar petale de trandafir, ți-ai pune credința doar în Domnul”, vorbește din experiența personală Cristina. După ce termină de dezbătut și de citit, plec la locul meu și îmi iau aparatul foto să imortalizez momentul în care toate trei se roagă pentru ele și pentru familiile lor, pentru comunitate.

Un alt pastor preia cuvîntul. Vorbește direct cu creștinii despre testarea credinței: „Credința mea și credința ta va fi testată garantat. Dumnezeu, care te știe și te cunoaște, cu înțelepciunea lui a decis să te treacă prin asta. Și asta dă speranță pentru că el știe că acela e momentul potrivit prin care tu să treci prin asta”. În timpul predicii, cîteva persoane dau să intre în cafenea. Li se explică faptul că e închis. Cu siguranță nu sînt singurii care au pățit-o. Ăsta e primul mod amuzant prin care oamenii află despre comunitatea creștină de la Harmony. Al doilea mod prin care oamenii o descoperă e momentul în care cer băuturi alcoolice în timpul săptămînii sau pe sondajele de pe social media legate de meniu.

Aici, lumea, cînd se roagă, nu face semnul crucii. Semnele prin care îți poți da seama că există relația profundă de care pomenea și Aliz sînt ochii închiși, o mînă sau chiar două ridicate, mîngîiatul frunții sau chiar mîna la inimă. „Sîntem o biserică tînără și vom învăța pe parcus”, spune pastorul după ce vorbește și despre subiectul suferinței.

Doamna Ana a venit din Vaslui ca să-și ajute fiica și ginerele, pe Raluca și Andrei, ce acum sînt stabiliți în Iași, cu nepoțica de aproximativ un an. E mai retrasă, pentru că aici majoritatea sînt tineri și se cunosc între ei. Îmi povestește că oamenii își continuă rugăciunile acasă sau la serile de rugăciune, organizate exact cu gîndurile din biserică și cu experiențele de zi cu zi. Onomasticile și petrecerile se aseamănă cu adunarea de duminică, iar botezul se face la o vîrstă adultă, duminica, la biserică.

Cina Domnului

Beniamin Buraga, cunoscut drept Beni, ține ultimul discurs. Vorbește despre iubirea infinită a lui Dumnezeu față de noi, depre suferință și speranța prin suferință. „Dumnezeu te iubește transparent. Nici o persoană nu te iubește exact cum ești tu, dar Dumnezeu te știe cu bune și cu rele și te iubește exact așa cum ești.” După cuvînt, lumea mai cîntă o rugăciune în cor, iar Beni dezvelește o turtă și o împarte adulților din încăpere.

-Luați, acesta este Trupul Domnului!

Cînd termină de împărțit, spune:

-Ne împărtășim din pîinea lui Cristos ce a fost pentru noi.

Se aud cîțiva oameni zicînd, încet, „Amin!”.

Beni dispare din mulțime, dar la scurt timp se întoarce cu un suport plin de păhărele mici. Le împarte și pe acestea în mulțime, la fel ca și turta, și spune:

-Luați, acesta este Sîngele Domnului!

Ritualul e asemănător cu cel al Sfintei Împărtășanii de la creștinii ortodocși sau catolici. Aliz se apropie de mine și îmi spune că aici ritualul este denumit Cina Domnului. Creștinii botezați la o vîrstă matură o iau în fiecare duminică, la finalul programului. Prin public se plimbă o cutie în care oamenii pun bani.

În final, Beni mulțumește pentru prezență și pentru rugăciuni. Programul de duminică a luat sfîrșit, dar o a doua cafea și mai multe povești nu strică. Chiar dacă unii sînt pe grabă, din cauza copiilor.

Andrei, ginerele Anei, face parte din comunitatea Harmony tot de pe la începuturi, din 2016. A ales să rămînă aici pentru că este un cadru mai intim și sincer. „Nu este vorba numai de reguli și dogme impuse sau de o anumită doctrină. E liniște și sinceritate. Relația profundă pe care noi am găsit-o cu Dumnezeu ne unește și e ceva special de care noi ne bucurăm. Alții nu o au”.

Ușor, ușor, cafeneaua se golește, dar mirosul de cafea ajunge pînă pe terasă. Mai găsesc o prăjiturică pe care o mănînc repede, de foame. Masa de prînz de duminică este foarte împortantă pentru familiile din comunitate, fiind și după Cina Domnului. Decid să iau și eu prînzul cu familia.

Spor la cafeluță!

Iar e luni, iar începe săptămîna. Sînt la cafenea, tot la „Harmony”. Acum știu locul ca în palmă, e amenajat la fel ca în momentele în care veneam cu prietenii și colegii. Diferența e că sînt aici pentru a vorbi cu Beni. Mi-am comandat un latte mare și iau pulsul locației. Studenți care învață, cîțiva care stau la bîrfă, alții iau masa. Mulți tineri. Fetele de la bar își povestesc de-ale lor cît timp nu iau comenzi.

Mai trece un timp, mai sorb din cafea și vine Beni. Mă ia din cafenea și mă duce în camera de rugăciune. O încăpere cu pereți albi și niște băncuțe tapițate. Aflu că Dumnezeu nu este neapărat unul bun, ci unul drept, nu corupt. Îmi povestește cu patos și despre cum Isus s-a jertfit pentru păcatele noastre înainte ca eu sau el să ne fi născut.

-Numele cafenelei ca ce se referă, de fapt?

-La o armonie dar nu oricare. Armonie pe orizontală, cu lumea, și armonie pe verticală, dintre oameni și Dumnezeu. Ele nu pot funcționa una fără alta, nu formează o armonie autentică, dacă nu sînt puse împreună. Că tot ziceam de conducere, acum și la cafenea, și în comunitate din cei cinci am rămas eu, Edi și Florin Ursache. Iar cafeneaua și comunitatea merg în paralel. Dar tot există o armonie. Valorile sînt aceleași. Cafeneaua este cel mai mare proiect al comunității. Și a început din ideea de a oferi iubire lumii din jur, în fiecare zi.

-Există niște acte oficiale pentru membrii Bisericii?

-Nu. Biserica nu are intenția asta de a se intituționaliza și să cheme oamenii la ea; nu, oamenii să vină la ea. Oamenii veneau la Cristos. Și asta încercăm și noi să facem. Că nu obligăm pe nimeni să vină la biserică. Vii pentru că ai aceleași valori și pentru că vrei să îl descoperi pe Dumnezeu. În schimb, avem un grup de Telegram unde sînt membrii comunității noastre. Dacă cineva vrea să ne cunoască, poate veni duminica, să vadă cum este și ce simte. Vezi ceea ce credem. Dacă avem aceleași valori, mergem la drum împreună. Toți oamenii comunității pot vorbi despre experiența lor personală cu Isus.

– Care e progresul în ăștia șapte ani de Harmony?

– Sînt multe rezultate, precum că, prin „Oamenii stăzii”, am scos cîțiva oameni de pe stradă și le-am găsit un loc la centru sau că le am găsit gazdă și loc de muncă. Dar cred că cele mai îmbucurătoare îs alea pe care le vedem în comunitate. Sînt unii oameni care au scăpad de vicii grele sau care erau în pragul divorțului și care au venit la Alfa pentru familii și și-au regăsit dinamica de cuplu. S-au eliberat de duhuri necurate, cum s-ar zice. Au fost studenți au scăpat de depresie și au început să experimenteze o relație personală cu Isus și s-au ușurat.

– Hai să vorbim și de pasiunea ta, și a multora de aici, pentru cafea. Cum a început pasiunea asta?

– Dintr-o nevoie, dar a devenit pasiune. Eu, înainte să deschidem cafeneaua, băusem 20 de cafele la viața mea. Am făcut training-uri de barista, căci eu eram pe partea de bar. Am învățat ce înseamnă aparatură și cafea bună de nevoie. Și ceilalți, la fel. Ne-am educat de nevoie, dar a devenit o pasiune. Și comunitatea vine din urmă, că avem multe ieșiri. Nu putem face nici o ieșire fără expresor. Nu dau oamenii randament, dacă nu au două cafele bune la bord, adică nu orice cafea. Există un standard. Nu impus, dar există. Și premiul de la Google (n.r. Harmony Cafe a primit premiul Recenzia de Aur de la Google în 2021) pentru locație, ne arată că sîntem la un nivel calitativ, un nivel la care contează cu ce prăjitorii colaborăm și ce imagine avem.

-Și povestea renumitei mașinuțe care e?

-E a mea, personală. Nu are legătură cu comunitatea sau cu cafeneaua. Pe cînd eram burlac, mi-a plăcut ideea de a avea un van recondiționat. Și am avut oportunitatea de a-l îmbina cu cafeaua. A fost o metodă de a mă autosusține financiar. Mergeam cu el la evenimente vara, aduceam eu atmosfera și calitatea. Acum nu mai am timp să mă ocup cu el de cînd am familie, doi copii.

-Dar cea din spatele designului? Foarte multă lume vine pentru designul interior călduros și instagramabil, dacă vrei.

-Edi și Cristina sînt, la bază, arhitecți. Ei sînt cei care și-au pus amprenta pe designul interior al cafenelei. Și aici, și pe vremea cînd eram în Tudor.

Mă întorc să mai vorbesc cu lumea. Mulți adoră Harmony pentru cafeaua puternic aromată și de calitate și pentru mîncarea cu gust, parcă, divin. Adoră și locația, liniștea pe care o oferă și cît de frumos e amenajat totul: de la terasa cu luminițe, la interiorul cald și primitor. Aici, toată lumea e primită cu ușile deschise. Harmony nu e numai o cafenea sau un business social. E o comunitate închegată, în sînul căreia ești încurajat să fii liber în gîndire și în credință. Și tot aici poți sta oricînd la o cafea cu Dumnezeu.