Un raport al Inspectoratului General pentru Situatii de Urgenta Iasi ne avertizeaza ca, in cazul unui cutremur de peste 7 grade, in judetul nostru ar exista peste 20.000 de victime. Ceea ce s-a intamplat vineri in Japonia a luat prin surprindere intreaga lume. Socati, oficialii japonezi afla din ora in ora ca numarul mortilor a trecut cu mult de 1.000.

Cum pe roman il preocupa mai mult ce se petrece in afara decat la el in ograda, nu stiu cati dintre noi se gandesc la ce ar face oficialii nostri in cazul unui asemenea dezastru. Capacitate de organizare ca a japonezilor? Ma indoiesc. Resurse si solidaritate ca a lor? Nu prea. Ce ne ramane de facut atunci cand nimeni nu mai face nimic pentru romani, ca cetateni? Speram, ca de obicei, sa nu ni se intample tocmai noua, iar daca, totusi, pica pacatul pe noi, ne rugam sa nu fim aruncati in iad – de-ar fi posibil, am da o mica spaga ca sa rezolvam toata tarasenia. Uitam ca pe scara Richter nu se urca nici cu galeata cu gologani, nici cu sperante desarte.

Bulinele rosii cu care au fost „decorate” mare parte din cladirile noastre continua sa fie doar de fatada, precum nasurile clovnilor veseli ce rad de propria neputinta. Spectacolul oficial e etern, suferinta celor de rand perpetua. Nu exista o reteta perfecta pentru a trece de momente tragice precum un seism de asemenea magnitudine. N-avem un scenariu bine pus la punct si nici actori profesionisti. Suntem doar mase de oameni carora le place sa creada ca sunt stapani pe propria soarta, iar orice semn care arata contrariul ne infioara.

Un singur lucru l-am putea face ca sa fim pregatiti: sa ne preocupe mai mult bulinele strategice decat cele rosii. Contemplarea dezastrului si nu prevenirea lui n-a ajutat nicicand pe nimeni.

Maria Barnea