Întotdeuna mă întreb „ce-ar fi fost dacă”. Probabil e o propoziție comună pentru oamenii cu cel puțin un regret la activ. Ne place să credem că le cunoaștem pe toate și că sîntem imuni la consecințe (în mare tot de noi provocate) și rareori cugetăm mai atent asupra alegerilor pe care le facem. Există preconcepția că alegerile se încadrează în setul nostru rațional de acțiuni. Departe de a fi adevărat. Deciziile pe care le luăm implică un bagaj mult mai vast de trăiri, emoții. E ca și cum am face-o pe autopilot. Mai periculos de atît nici că se poate.

În ultimii ani, cu toate evenimentele impredictibile „de mînă”, am simțit pe pielea noastră cu cîtă asprime ne biciuiesc propriile alegeri. De la încălcarea interdicțiilor pe timp de pandemie, pînă la recentele întîmplări din Ucraina. Dar dacă analizăm impactul alegerilor pentru acțiunile noastre „mici”, uzuale, atunci constatăm cu surprindere cît de ușor ne autosabotăm. De-ar fi luarea deciziilor sport național, cred că numărul campionilor s-ar reduce la ordinul unităților.

Luarea deciziilor este un proces interesant și adesea înșelător. Pîndim ocaziile care să ni le faciliteze și aproape întotdeauna căutăm căile ușoare. Rapid, simplu și ușor. Exact ca o porție de cartofi prăjiți. Amuzant, nu? Și totuși cît se poate de relevant. În fond, de ce alegem cartofii prăjiți? Păi, pentru că sînt crocanți, delicioși, se gătesc rapid…Îi alegem pentru că ne sînt la îndemînă și nu trebuie să așteptăm pentru ei prea mult. Îi alegem pentru că sînt gustoși și ne dau o stare de bine imediată. Cartofii prăjiți întruchipează necesitatea umană de a le avea pe toate aici și acum. O tendință bolnăvicioasă de a face alegeri pentru ziua de azi, fără pic de chibzuință la viitor. O tendință irațională spre cîștiguri accesibile, în detrimentul unor eforturi constante, dar sigure.

Așa ajungem să ne autosabotăm – prin decizii care ne satisfac nevoile de scurtă durată, iar pe termen lung suferim. Așa alegem și cartofii prăjiți, cînd tot ce ne lipsește este, de fapt, o salată verde.