Pe Zhang –bei am intalnit-o in liftul caminului Gaudeamus. M-a uimit gestul sau deschis de a ma astepta la parter ca sa urcam impreuna. Mica de statura, cu ochii oblici si foarte vioi, aducea mult cu personajele Lizuca sau Mitura dintr-o  literatura pentru copii. Am fixat o intalnire in camera ei, intre orele 10 si 11 dimineata. „Atunci nu am cursuri si poti sa bati la usa daca vrei”, mi-a spus in engleza.

Noroc cu parfum de lalele

Zhang–bei este lector la Facultatea de Litere a Universitatii „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi, la catedra de limba chineza, are 26 de ani si un vraf de teste necorectate pe biroul sau. „Am ales Romania accidental. Cand le-am spus parintilor, m-au intrebat unde e aceasta tara pe harta. Apoi am inceput sa cautam impreuna informatii despre voi. Primele lucruri care ma duceau cu gandul la cultura romana erau vampirul Dracula si gimnasta Nadia Comaneci”, imi spune Zhang-bei, scriindu-mi pe o foaie „zh=ch”. Intr-o scriere fonetica, o cheama Ciang beicu. Cu accentul pe e.

Langa patul sau si-a atarnat o harta. Imi arata locul de unde vine. Daca nu ar fi „visa”, si-ar revedea parintii mai des. Din 2008, a fost o singura data acasa, in China. Nu e o fire trista. Crede in energia  pozitiva data de posterele rosii de pe usa. Revad pe ele acele virgule si linii asezate diferit. „E vorba de echilibrul indoor-outdoor. Cand intru in camera, trebuie sa ma ajute pacea, bucuria si linistea date de culoarea rosie”. Zhang –bei isi tine norocul inchis in camera si lalelele rosii la geam. „Rosii si galbene. Amestecul e cel mai fericit. Exact ca pe 23 ianuarie, cand sarbatorim cel mai important festival al Primaverii, in preintampinarea noului an al Dragonului. Oamenii asteapta de fiecare data sa fie surprinsi de lungimea dragonului. Cel mai mare pe care l-am vazut, ultima oara in tara, avea 500 de metri. Exprima curajul si puterea pe care trebuie sa le avem in anul viitor”, imi spune chinezoaica, in timp ce bea un pahar de lapte.

Vorbim despre traditii si elemente specifice in timp ce un ceas de lemn ne acompaniaza la fiecare minut. Zhang bei scoate dintr-un colt de dulap doi saculeti verzi cu pene albe. care zuruie cand sunt miscati. „Pe astia ii folosesc in doua directii: o data ca sa parfumez camera pentru ca au niste mirodenii speciale inauntru si alta data ca sa fac exercitii fizice dimineata.” Odata terminata fraza, partenera mea de discutie incepe sa jongleze saculetii cu precizie dintr-o mana intr-alta si, mai mult, din maini pe varful calcaiului. As vrea sa ii spun ca seamana cu niste paunite la scara mica, dar imi dau seama ca nu stiu exact cum sa traduc in engleza.

Chinezoaica se ridica si incepe sa mimeze cantatul cu microfonul la karaoke. Spre deosebire de tara natala, a observat ca aici se iese individual in fata pentru momentul artistic. „La noi, se pun versurile pe ecran, si apoi ne strangem mai multi si cantam impreuna cantecul.” Ii place de Miki Fujimoto, pe care mi-o arata intr-un spectacol live pe Youtube. O rog sa imi traduca putin din piesa si imi spune ca e o poveste de dragoste trista. Zhang-bei are o sensibilitate ascunsa sau mai degraba prefera sa isi inhibe orice tip de sensibilitate in prezenta cuiva strain.

Intre Blaga si Tagore e loc de-un bilet

Romania are pentru ea un singur cantec: „Pe langa plopii fara sot”. Incearca sa imi intoneze un fragment, leganandu-se in acelasi timp. Vocea e foarte subtire, insa grija pentru cuvinte e vizibila. Ma frapeaza faptul ca Eminescu i-a trecut vag pe langa urechi, insa o vad ca se urca pe pat si rascoleste niste carti. Gaseste o brosura lucioasa si cauta la cuprins un nume. Apoi vine catre mine si asaza degetul pe Lucian Blaga. „Blaga, foarte frumos. Imi place. Aici sunt cateva poezii traduse in limba chineza pe care le mai citesc. O am de la Sibiu, de la un schimb de experienta. Incerc sa mai invat din cuvintele voastre. Noaptea, inainte se adorm, ascult stirile de pe diferite canale. Repet si eu ce inteleg”, imi spune Zhang-bei.

S-a obisnuit cu lumea din tramvaie si din tren. Acum imi arata cum composteaza la fiecare calatorie biletul si face cu mainile gestul de a apasa pe compostor. Imi povesteste de Sibiu, Deva si Brasov. „Dar cel mai mult imi place la Paltinis. Acolo merg in anotimpuri diferite pentru ca starea pe care o primesc de la peisaj e aceeasi”. Vorbim de Tagore si de id-urile de pe Skype. Cu Zhang-bei poti sa intorci lumea pe toate partile fara sa iti pese de diferente.

Adelina Fulga