„Probleme zero” este un laitmotiv in discutiile cu Ilie. Optimismul este asul lui din maneca, care il ajuta sa castige mereu. Victoriile, dar si supararile, le sarbatoreste alaturi de un pahar de Francusa de Cotnari, insa cel mai mult ii place sa sarbatoreasca cu cei 12 frati si surori cu nume de sfinti. Cu ei, toti, nu se intalneste decat la sarbatorile mari, insa recupereaza cu a doua lui familie, cu cei pe care dupa cinci ani de Seminar Teologic impreuna ii poate numi frati. Nu-si neglijeaza nici colegii de facultate. De la cele doua facultati pe care le face in paralel – Teologie si Drept. Numai colegi de munca nu are, pentru ca s-a hotarat sa-si conduca singur propria afacere online. In spatiul virtual nu poate cinsti pe nimeni, decat poate doar Internetul.

„Am crescut printre vaci”, spune Ilie pe neasteptate si izbucneste in ras. Trasaturile fetei i se inmoaie, iar fruntea i se netezeste sub parul blond. Ilie Dorin s-a nascut in urma cu 23 de ani la Podu Turcului, o comuna din judetul Bacau, „cu politie, tribunal, si cel mai mare spital dintr-un sat”, intr-o familie in care el era „al saptelea sau al optulea” din cei 13 copiii. Nu stie sa spuna, pentru ca are o sora geamana si nu tine minte care dintre ei a fost adus primul pe lume.

Copilaria si-a petrecut-o atat la gura sobei, dar si muncand pe cimp sau ingrijand animalele. Mai mult decat atat, Ilie si-a julit genunchii printre caramizi timp de noua ani, incepand cu 1990, cand, impreuna cu fratii sai, si-a ajutat tatal sa cladeasca Biserica „Invierea Domnului”, in cea de-a doua parohie a satului. „A durat atat pentru ca am facut rost de bani greu, dar si pentru ca este o biserica imensa. Nici nu stiu pentru ce a facut-o tata atat de mare”. Lasa paharul auriu de Frincusa si incearca sa „arate” cu miinile dimensiunile bisericii, ghidandu-se dupa peretii ce-l inconjoara.

Toata familia a muncit pentru a construi biserica: baietii puneau umar la umar pentru a ajuta muncitorii, iar fetele gateau pentru toti. Banii pentru materialele de constructie au fost cel mai greu de obtinut, tinand cont ca „20-30% erau din fondurile parohiei si restul era aportul familiar”, dupa cum explica Ilie in termeni specializati. Au dezvoltat gospodaria intr-o ferma pentru a putea acoperi cheltuielile constructiei. „Din banii castigati din vanzarea animalelor trebuia sa avem grija si de familie si de biserica. A fost foarte greu, mai ales cand 10 dintre noi erau la scoala”. In 1999 avea sa fie pusa ultima caramida in constructia bisericii cu hramul „Invierii Domnului”, insa parintele Ioan Dorin nu a apucat sa se bucure mult timp de ctitoria sa. In 2004 a murit, si nu a mai construit si o manastire, asa cum planuia. „Adusese piatra, facuse garduri. Omul era pus pe treaba!”, vorbeste Ilie cu mandrie despre tatal sau, a carui mostenire a dus-o mai departe.

Scoala vietii se invata greu

A inceput prin a urma liceul la Seminarul Teologic din Roman, unde s-a ales vreme de cinci ani cu „prietenii de-o viata. Ne vedem si acum dupa atitia ani si suntem ca fratii”. Anii petrecuti acolo l-au facut  ca, dupa absolvire, sa aleaga Facultatea de Teologie de la cea mai veche uni­versitate din tara. Zimbeste cu ochii lui albastri in timp ce povesteste despre restanta din primul semestru al anului I, cand „in loc sa invat m-am dus la discoteca si am venit acasa in dimineata cu examenul”. S-a prezentat totusi la acesta. „M-a anuntat dupa citeva zile un coleg ca nu am luat nota de trecere, si i-am zis << pai, daca n-am invatat, cit dracu’ era sa iau?>>”, si rade cu pofta ca un batrin ce-si aminteste pataniile copilaresti. Si-a invatat atunci lectia si in sesiunea de restante a luat o nota care i-a garantat bursa pe semestrul urmator, perioada importanta pentru viitorul lui. Atunci s-a reintalnit cu o cunostinta mai veche, care i-a aratat „cum sta treaba” cu afacerile online.

Jocul virtual al norocului

Nu isi drege vocea si nici privirea nu-i devine mai sobra cand vorbeste despre ocupatia lui. In urma cu trei ani lucra „cu comision” ca amicul lui, dar cu timpul s-au andreptat spre propriul lor site, in care vandeau produse electronice. „Am luat credit de la banca. Pe vremea aia se dadeau credite, acum nu-ti mai da nici dracu’…”. Supararea ii rasuna-n voce si sprancenele i se incretesc in timp ce povesteste despre esecul colaborarii lor. „Atunci cand ai vanzari multe, ai si probleme multe. Si problemele le rezolvam numai eu. Mai bea si el cate-un sprit… mai beau si eu, dar nici chiar asa”. Ochii ii aluneca intr-un punct fix cand incepe sa vorbeasca despre iertare. „Macar sa recunosti ca gresesti si sa incerci sa reglezi. In fata mea nu esti uitat, dar macar esti iertat. Cand se acumuleaza prea multe iertari atunci explodeaza ca praful de pusca”, si odata cu ultimele cuvinte traseaza cu mina o linie ferma pe masa.

Succes „made in China”

Din toamna anului 2009 si-a creat propria lui firma online, „dupa principiul ca banii nu trebuie pusi deoparte, ci reinvestiti; sau, in cel mai rau caz, cheltuiti, ca esti tanar si trebuie sa te simti si tu bine”. A investit la inceput cam 10 000 de euro, ajutat de frati si de mama, iar in doua luni a si reusit sa-si amortizeze investitia. Acum vinde in intreaga tara tigari electronice, telefoane sau aparate electronice de mici dimensiuni. „Nu-ti convine sa iti faci stocul din tara. Cumperi cu 100 de lei si vinzi cu 120? Nu faci nimic, asa ca prefer sa le import din China , calde-caldute, direct de la mama lor”.

Asa a ajuns ca, dupa jumatate de an, www.Dmagazin.ro sa aiba in jur de 3000 de afisari pe zi si 10 000 de vizitatori pe luna. Cu toate acestea, Ilie crede ca „afacerile pe Internet decurg foarte greu. Trebuie sa treaca mai mult timp pina devii cunoscut”. O alta greutate ar fi si ca o parte din comenzi le pierde pentru ca nu locuieste in Bucuresti, dar asta nu ii schimba hotararea de a nu se muta niciodata in capitala, indiferent cit de mult profit i-ar aduce acest lucru. „Eu sunt un om care a crescut la tara , in aer liber, nu suport aglomeratia. De abia suport sa stau la bloc. Mai bine stau intr-o baraca din lut cu paie, as fi mai fericit. Nu am nevoie de Casa Poporului”.

Povesteste despre unele zile in care „nu exista comenzi deloc si altele in care sunt cit pentru toata saptamina. Dar e bine si asa. Ce sa fac, sa ma dau cu capul de pereti? Nu. Sanatos sa fiu, atat”. Daca pana acum sumele castigate ii ajung pentru „consum” si reinvestit, optimismul caracteristic il indeamna sa creada ca va avea banii necesari pentru a ridica in toamna acestui an temelia manastirii visata de tatal sau. „Sper ca pana in august sa pun temelia la manastire… cu banii din afacere, evident, ca doar nu cersesc pe strada”. Terenul exista deja si se afla sub proprietatea parohiei, el trebuie doar sa fie intrebuintat; insa doar pentru temelie lui Ilie i-ar trebui in jur de 150 de milioane de lei vechi.

„Nu as putea sa apar criminali, violatori sau talhari. Mi-ar fi scarba!”

In ochii lui Ilie, cel de-al doilea mare avantaj al afacerii online este ca ii lasa si destul timp pentru cele doua facultati pe care le urmeaza in paralel. „Dreptul e cea mai usoara facultate din Romania”. Ideea de a se inscrie si la Facultatea de Drept i-a venit tot in timpul celui dintii an de Teologie. Regulamentul Universitatii „Al. I. Cuza” de acum trei ani nu ii permitea sa urmeze in acelasi timp cursurile a doua facultati din cadrul aceleiasi universitati, motiv pentru care s-a hotarat sa o „inghete” pe prima. In octombrie 2009, inainte de a incepe cel de-al treilea an de Drept, regulile s-au schimbat si a revenit in randul studentilor de la Teologie fara sa clipeasca. „Mama nici nu stie ca eu sunt de-abia in anul II la Teologie, sau ca sunt si la Drept, in anul al III-lea. Crede ca termin Teologia anul asta si ma mai intreaba cum merge lucrarea de licenta. Ii spun ca merge bine”, si ride cu pofta. In ceea ce priveste cele peste 15 examene pe care le da la final de semestrul spune doar: „Probleme zero!”, in timp ce-si uneste degetele pentru a desena mici zerouri in aer.

„Probabil ca daca nu as fi avut una dintre facultati as fi avut note mai mari la cealalta, dar nu cred… La Drept mi-am propus doar sa fiu la buget; ca sunt primul sau ultimul nu conteaza. Cunostintele cu care raman conteaza”. Nu are de gand sa renunte la niciuna dintre specializari: „La 50-60 de ani, cand ma voi plictisi si de munca si de nevasta si de copii, am sa ma fac popa”. Tonul cu care vorbeste despre cainta pe finalul vietii isi schimba nuantele intr-un discurs ceva mai serios cand povesteste cum, pana atunci, are de gand sa practice dreptul: cel civil, nu penal. „La civil, ai de hotarat daca pamantul e al tau sau a lu’ bunica, lucruri ce tin doar de logica, pe cand la penal… Nu as putea sa apar criminali, violatori sau talhari. Mi-ar fi scarba!”, si traseaza inca odata aceeasi linie invizibila pe  masa, cu mai multa tarie de aceasta data.

Gianina Petruca

***

Vrea sa-si intemeieze o familie, cu „minim trei, de fapt – minim cinci copii. E bine sa te gandesti la ei si dupa ce tu nu mai esti. Daca tu mori si ramine un copil, e singur pe pamint; daca ramin doi sunt putini, de la trei deja e mai bine. E bine sa ai frati”, si lasa un oftat de-abia sesizabil sa se amestece prin harta viitorului. Si afacerile are de gand sa le continue, dar nu la nesfirsit. „Nu vreau sa fiu un bisnitar. Vreau ca, atunci cand este intrebat la scoala, copilul meu sa spuna ca tatal lui e avocat, procuror, judecator sau preot, ce-oi fi eu… Nu orice gaozar”.