Cu ocazia sarbatoririi a 150 de ani de la infiintarea Universitatii „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi (UAIC), Editura UAIC a lansat a lansat ieri, 25 octombrie, la ora 18.30, in cadrul evenimentului „Universitatea in istorie” , colectia de volume: „Excellentia 150 ani” . Lansarea volumelor dedicate aniversarii a avut loc in sala Aula Magna „Mihai Eminescu” , insa discursurile invitatilor au putut fi vizionate si ascultate si din Sala Pasilor Pierduti, unde a fost adus un video proiector.

Primul cuvant l-a avut rectorul UAIC, prof. univ. dr. Vasile Isan. Acesta a vorbit despre medalia jubiliara care a fost realizata la Banca Nationala a Romaniei, despre moneda aniversara ce urmeaza sa soseasca in zilele ce vin, despre filmul documentar si despre cartile din seria de istorie a UAIC: „Nu este un proiect al conducerii Universitatii. Este mai curand un proiect al unor distinsi colegi de-ai nostri care mai mult sau mai putin au fost uneori stimulati, alteori mai indreptati si de cele mai multe ori intr-un dialog cu domnii prorectori care s-au ocupat in mod direct de materialele constitutive ale marcarii momentului jubileului de un veac si jumatate. Termenul de „Excelenta” circula peste tot. As spune ca este prezent din abundenta dar n-as vrea sa adaug spusa lui Caragiale, ca «lipseste cu desavarsire». Nu lipseste, el este prezent in Universitatea noastra si gratie acestei convingeri, datorita documentarii, noi am sperat ca momentul jubileului poate fi recunoscut, omagiat, printr-o serie de volume de excelenta ale unor mari personalitati care au ilustrat aproape inegalabil cultura moderna.”

Acesta a mai subliniat ca ideea de a lansa o colectie de volume care sa marcheze 150 de ani de la infiintarea Universitatii, a fost de la bun inceput una inspirata. Fiecare facultate a trebuit sa aleaga din prea plinul intelectual al Universitatii, un nume si o carte. Intre aceste prime 11 volume pe care seria „Excellentia” o cuprinde, s-au ales autori din intregul spectru temporal al celor 150 de ani. De la autori, profesori ai universitatii care au scris la mijlocul sec. al XIX- lea si pana la autori care au scris pana in secolul al XX-lea.

La aceste 11 volume se vor mai adauga cateva in curs de aparitie si se vor mai adauga si volume care vor reprezenta celelalte directii stiintifice si intelectuale pe care universitatea le-a avut si le-a trimis catre actuala universitate tehnica, catre actuala universitate de medicina, sau catre actuala universitate de stiinte agricole.

Prof. univ. dr. Gheorge Iacob, coordonatorul acestui proiect, a tinut sa precizeze ca volumul „Istoria Universitatii” are 23 autori, iar anuarul se reia pentru prima data dupa 1971. Acesta cuprinde 2 pagini de autori, pentru ca fiecare facultate a dat cate 4-5 autori, plus din serviciile administrative.

Proiectul colectiei cuprinde 16 volume, toate urmand sa apara pana la sfarsitul anului in curs. Deocamdata, 11 au aparut.

Printre acestea se numara:

  • Mihai David – „Cercetari geologice in Podisul Moldovenesc”(Colectia Excellentia 150 de ani, Editie ingrijita si comentata de I. Donisa, M. Branzila, C.V. Patriche)
  • Vasile Pavelcu – „Drama psihologiei – eseu asupra constituirii psihologiei ca stiinta, ed. a III-a” (Colectia Excellentia 150 de ani, Editie ingrijita si studiu introductiv de Adrian Neculau si Corneliu Havarneanu) ;
  • Olga Necrasov – „Opera paleoantropologica” (Colectia Excellentia 150 de ani, Editie ingrijita de Luminita Bejenaru, Maria Stirbu si Constantin Toma) ;
  • Constantin Ciopraga – „Personalitatea literaturii romane” (Colectia Excellentia 150 de ani, Studiu de Constantin Pricop) ;
  • Andrei Corbea-Hoisie, Grigore Marcu, Joachim Jordan (Hg.),- „Immanuel Weissglas (1920 – 1979) – Studien zum Leben und Werk” (seria „Contributii iesene de germanistica” este editata de Catedra de germanistica a UAIC, ingrijita de Andrei Corbea-Hoiaie, Volumul al- XIV- lea);
  • Petre Andrei – „Sociologie generala” (Colectia Excellentia 150 de ani, Studiu introductiv de Dumitru Stan, ed. a V-a);
  • Constantin Salavastru – „Mic tratat de oratorie”, editia a doua (Colectia Cicero) .

Fiecare volum propune o lucrare fundamentala a unei personalitati a universitatii iesene, editiile fiind ingrijite de profesori de specialitate de la facultatile de profil.

Madalina Costea