(LIFE, 9.00) CCF- PROIECTE ARTISTICE-EXPOZITIE/ Tinerii artisti isi pot expune creatiile de arta contemporana la centrul Cultural Francez.
(CUZANET, Iasi, 23 februarie) Centrul Cultural Francez in parteneriat cu Studioul de Practici si Dezbateri Artistice "Vector", organizeaza o expozitie de proiecte de arta contemporana cu tema “Economii ale timpului”. Aceasta se adreseaza tuturor tinerilor artisti, pana in 35 de ani, rezidenti in Romania si Republica Moldova. Proiectele pot proveni din mediile specifice artelor vizuale contemporane: pictura, sculptura, grafica, fotografie, video, film, animatie, design, machete si planse arhitecturale, instalatie, interventie, performance: actiune, piese scurte de teatru, dans contemporan.
“Este vorba despre un proiect anual desfasurat in trei etape: trei proiecte structurate pe o tematica generala, propusa de curatori. Acordam, mana libera atat artistilor, de pana in 35 de ani, care locuiesc si isi desfasoara activitatea in regiunea Moldovei si in Republica Moldova, dar si curatorilor insarcinati cu structurarea evenimentului, de aceasta data: Catalin Gheorghe si Cristian Nae. In prezent s-au inscris peste 40 de tineri artisti. S-a ales aceasta tema deoarece tine de libertatea curatorilor. Acestia au considerat ca tema «economiilor timpului» poate fi tratata in maniera artistica cu rezultate interesante. Orice subiect poate fi abordat artistic, atata vreme cat imaginatia este pusa la incercare, iar aria mijloacelor artistice permise este extrem de larga”, a declarat Dan Daia, asistent cultural la Centrul Cultural Francez din Iasi.
Proiectul a inceput pe 27 ianuarie a.c. iar data limita de inscriere este 25 februarie a.c. La final se va realiza o expozitie cu proiectele alese. Data limita de inscriere este 25 februarie a.c. Prima expozitie va fi realizata in martie a.c., iar proiectele alese vor fi catalogate in functie de categoria in care se incadreaza – fotografiate sau filmate -, urmand a fi afisate pe intreaga perioada a expozitiei. Bugetul de productie efectiva a proiectului este de 300 de euro si este asigurat de Centrul Cultural Francez din Iasi care pune la dispozitia artistilor si spatiul de expunere a proiectului, organizarea evenimentului, si promovarea artistului.“Nu este un pat al lui Procust, ci un plafon in care proiectul inca de la inceput trebuie sa se incadreze. Daca acest buget este depasit, este in sarcina artistului de a se ocupa de diferenta.”, a mai adaugat Dan Daia.
Cei care mai doresc sa se inscrie trebuie sa trimita propunerile de proiect in forma unui singur document in format pdf, pps sau doc, care sa contina o descriere a proiectului, imagini sau schite si un scurt CV la adresa de email: citizen.ka@gmail.com.
Proeictul "Economii ale timpului" face parte din programul “Carte blanche aux jeunes createurs” care se ocupa cu promovarea tinerilor creatori si este sustinut financiar si logistic de Centrul Cultural Francez, Iasi. / Anca Popa, Simona Costin
Niciun comentariu