După alegerile prezidențiale din România, nu doar că avem un nou șef de stat, dar avem – mai ales – o națiune profund fracturată. Nu din cauza votului, ci din cauza modului în care am ajuns să ne urîm. Ceea ce s-a întîmplat nu este doar o competiție politică pierdută sau cîștigată. Este o rană deschisă care va supura ani de zile.

Campania electorală n-a fost o dezbatere de idei, ci o luptă de demolare reciprocă, dusă cu armele digitale ale rețelelor sociale. Facebook, TikTok, YouTube – cîmpuri de bătălie mai acerbe decît orice studio TV sau scenă publică. Un singur comentariu, un meme răspîndit strategic, o frază scoasă din context – și s-a aprins scînteia urii. Politicienii au știut ce butoane să apese. Alegătorii, înfierbîntați, au executat comenzile cu entuziasm. Nu s-a discutat despre pensii, inflație, educație. S-a vorbit despre „trădători” și „imbecili”, despre „globaliști” și „proști utili”. A fost o formă de război civil digital.

Tinerii, încărcați cu idei de profil progresist, postează zilnic insulte la adresa „bătrînilor care votează ca oile”. În cealaltă extremă, oamenii indignați că „ni se fură țara”, distribuie clipuri conspiraționiste despre cum Bruxelles-ul va schimba numele județelor în coduri QR. Influenceri sau vedete care ți-au expus credințele politice au ajuns pe lista „trădătorilor de neam” (pînă și echipa națională de fotbal), iar susținătorii candidatului învins se leagă de orice idee care le-ar putea oferi o cât de mică speranță că pot învinge; de la clipuri care le aduc dovezile de fraudă la declarația patronului „Telegram”. În ambele cazuri, disprețul era mai puternic decît dorința de înțelegere.

Aceasta este marea dramă: am uitat să ascultăm. Ne-am pierdut empatia, chiar și pentru cei din familia noastră. Oameni care au crescut în aceeași casă au ajuns să nu-și mai vorbească pentru că au votat diferit. Un tată și fiul lui, altădată de nedespărțit, s-au blocat reciproc pe WhatsApp.

Social media a devenit nu doar portavocea divizării, ci și reflectorul care ne-a arătat cît de puțin ne mai suportăm unii pe alții. Algoritmii nu sînt neutri: hrănesc frica, furia și confirmarea propriilor prejudecăți. Ai impresia că toată lumea gîndește ca tine și că orice opinie diferită e un atac personal. Iar în acest spațiu, politicienii au plantat semințele dezbinării cu o eficiență diabolică. În loc de lideri, am primit manipulatori. În loc de proiecte, am primit sloganuri. Și în loc de solidaritate, am fost serviți cu dispreț ambalat în culori de partid.

A cîștigat un candidat, dar a pierdut o societate. Pentru că nu mai știm să fim împreună. Pentru că am ajuns să credem că celălalt, dacă votează diferit, este o amenințare la propria noastră existență.
Acesta nu este doar eșecul politicienilor. Este, în parte, și al nostru. Pentru că le-am permis să ne transforme frustrarea în armă, iar votul în alibi pentru ură. Mai e ceva de salvat? Poate. Dar numai dacă, dincolo de algoritmi și urlete, vom avea curajul să ne uităm unii în ochi și să recunoaștem: n-am votat toți la fel, dar trăim în aceeași țară. Și dacă o distrugem unii pentru ceilalți, atunci o pierdem cu toții.

Sursă foto: pixabay.com