Între 28 și 30 noiembrie, la Iași se desfășoară ediția a XIX-a a „International Conference on Artistic Education”, organizată de Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic din cadrul Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași. Evenimentul va avea loc în Corpul Artes al universității. Manifestarea include prezentări academice și trei momente artistice cu rol reflexiv: un monolog, un recital de jazz și un vernisaj.

Invitatul principal este prof. univ. dr. Ovidiu Gavrilovici, director al Școlii Doctorale de Psihologie și Științe ale Educației din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, cunoscut pentru activitatea sa în proiecte interdisciplinare ce conectează arta performativă cu psihologia narativă. Evenimentul reunește cadre didactice, cercetători, artiști și studenți.

„În acest an ne propunem o întrepătrundere mai profundă a două tipuri de cercetare: cercetarea științifică, bazată pe fapte clare și măsurători stricte, și cercetarea artistică, bazată pe explorare profundă, valorificarea intuiției și uneori, poate, a transcendentalului. Ambele duc pragul cunoașterii cu un pas mai aproape de adevăr”, a declarat conf. univ. dr. Dorina Comănescu, director al Departamentului pentru Pregătirea Personalului Didactic de la Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași.

Programul conferinței cuprinde atît sesiuni online în limba engleză, cît și intervenții dedicate integrării metodelor artistice în cercetarea pedagogică.

Ediția 2025 însumează peste 80 de propuneri de teme, dintre care o parte vor fi prezentate în plen, iar altele vor fi publicate într-un volum al conferinței sau în „Review of Artistic Education”, revistă indexată în baze de date internaționale.

Sursă foto: studyinromania.gov.ro