Seria Classix Concerts continuă seria evenimentelor culturale cu un proiect european semnat de compozitorul și pianistul britanic Graham Fitkin, „Treeline”. Acesta va avea loc la Palatul Culturii din Iași, vineri, 15 mai 2026, de la ora 20:00. Pe scena Palatului Culturii vor urca Graham Fitkin, la pian și keyscanner, alături de Classix Quintet, format din Luciana Dumitru, Maribel Coteanu, Emma Popa, Dana Cristina Macovei și Andrei Anton.
Evenimentul reunește comunități din zece țări europene într-un demers artistic interdisciplinar dedicat arborilor, biodiversității și patrimoniului cultural. Proiectul urmărește simbolic traseul pădurilor europene, pe o distanță de peste 4.000 de kilometri, din România, pînă în Marea Britanie.
„În cazul României, aceasta este reprezentată de Teiul lui Eminescu, din Grădina Copou din Iași – este pentru prima dată cînd o documentare audio/video a istoriei arborelui, precum și atmosferei din jurul lui la diferite momente din zi și noapte, realizată de comunitatea Classix este, iată, portretizată într-o compoziție muzicală nouă”, a declarat Dragoș Cantea, director artistic al Classix.
Biletele pentru eveniment sînt disponibile online, iar elevii și studenții beneficiază de preț redus.
Graham Fitkin este un compozitor, pianist și dirijor britanic născut în anul 1963. Compozițiile sale se încadrează în genurile minimalist și postminimalist. Acesta este cunoscut pentru lucrările sale pentru pian solo și multiplu, precum și pentru muzica care acompaniază dansul.














Niciun comentariu