Complexul Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi organizează, în cadrul celebrării Centenarului Palatului Culturii, conferința intitulată „Pe cînd secolul XX era încă tînăr. Anul 1925 într-o perspectivă istorică”, susținută de prof. univ. dr. Adrian Cioroianu. Evenimentul va avea loc vineri, 24 octombrie, începînd cu ora 18.00, în Sala Voievozilor.
Tema aleasă, „Anul 1925 într-o perspectivă istorică”, va oferi o analiză a contextului în care a fost finalizată și deschisă publicului clădirea emblematică. „Este anul inaugurării Palatului și voi prezenta principalele repere politice și culturale ale sale”, a declarat prof. univ. dr. Adrian Cioroianu.
Prof. univ. dr. Adrian Cioroianu este un istoric de prestigiu, fost decan al Facultății de Istorie a Universității din București, fost ministru al Afacerilor Externe și ambasador al României la UNESCO. Este autorul unor volume de referință despre istoria comunismului românesc și realizator al emisiunilor TV „5 minute de istorie”.
Conferința face parte din seria de manifestări „Conferință la Palat”, un proiect al Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași, dedicat Centenarului Palatului Culturii (1925–2025). O altă conferință, intitulată „Limba română ca istorie”, a fost susținută de acad. Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Ronâne, pe 16 octombrie.














Niciun comentariu