(GENERAL, 12.00) MEDICINA – PROIECT – BURSE DOCTORALE / Proiect de peste 6,8 milioane lei la Medicina.
(CUZANET, Iasi, 11 noiembrie) – Universitatea de Medicina si Farmacie "Gr. T. Popa" Iasi (UMF) va semna vineri, 13 noimebrie, la Autoritatea de Mangement in cadrul Programului Sectorial de Dezvoltare a Resurselor Umane (AMPSDRU), un contract pentru finantarea unui proiect de burse doctorale, in valoare de 6.837.484 de lei.
Proiectul este unul bilateral, in care aplicantul este UMF Iasi, iar asociatul este UMF Cluj. "Proiectul vizeaza realizarea unui ghid care sa ii ajute pe doctoranzi la intocmirea tezelor de doctorat. Vor fi 30 de burse pentru doctoranzi: 23 la UMF Iasi si sapte la UMF Cluj. Acestia vor face mobilitati in tari UE si vor participa la diferite programe de cercetare. Valoarea burselor este de 1850 de lei / luna", a declarat Romina Stoica din cadrul Departamentului de Programe de Cercetare Nationale si Europene al UMF Iasi.
Managerul de proiect este prorectorul de cercetare stiintifica, doctorate, relatii internationale si parteneriate academice, conf. univ. dr. Dragos Pieptu. Proiectul a fost depus la AMPSDRU Bucuresti la sfarsitul lunii august din acest an (28 august). / Leonas Vezeteu