(GENERAL, 15.00) UTI – S.I.M. – “ZILELE UNIVERSITATII” /  Liceenii sunt asteptati la “Zilele portilor deschise”, cu ocazia Zilelor Universitatii Tehnice “Gh. Asachi”.
(CUZANET, Iasi, 27 octombrie) – Cu prilejul “Zilelor Universitatii” (10- 15 noiembrie), Facultatea de Stiinta si Ingineria Materialelor va organiza expozitii de carte tehnica si postere la fiecare catedra, in special publicatii ale cadrelor didactice. Tot in aceasta perioada va avea loc si evenimentul  “Zilele portilor deschise”, care se afla la  a 13-a editie. Toti cei interesati pot vizita laboratoarele de cercetare. Sunt asteptati cu precadere elevii liceelor cu profil tehnic, care vor primi explicatii de la profesori privind utilizarea aparaturii existente. Anul trecut, cu prilejul acestor zile s-au organizat si doua workshop-uri avand ca tema “Materiale comparate” si “Dezvoltare durabila”, organizate cu sprijinul Academiei de Stiinte Tehnice. Studentii facultatii nu vor avea modificari in orar in zilele in care se vor desfasura aceste activitati  / Maria Burla