Studenții organizează acțiuni pentru ca 6% din PIB să revină educației
În zilele de 4 și 5 decembrie vor avea loc acțiuni de protest pentru alocarea anuală a 6% din PIB pentru educație. Această decizie a …
În zilele de 4 și 5 decembrie vor avea loc acțiuni de protest pentru alocarea anuală a 6% din PIB pentru educație. Această decizie a …
Deschiderea oficială a zilelor Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iaşi (UMF) 2014 a avut loc miercuri, 3 decembrie, în incinta Aulei …
În perioada 3 – 6 decembrie 2014, Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iaşi (UMF) marchează 135 de ani de la înființare. …
Miercuri, 3 decembrie a.c. va avea loc Cercul de Bioetică în Sala de Lectură a Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” din Iași. Evenimentul, desfăşurat cu …
La ultimul nivel al cupolei Bibliotecii Central Universitare „Mihai Eminescu” Iași (BCU) se vor instala trei aparate optice care să panorameze orașul. Acestea vor fi …
Anul acesta, examenul de la finalul ciclului de licență de la Facultatea de Psihologie și Stiințe ale Educației de la Universitatea „Alexandrul Ioan Cuza” (UAIC) …
Societatea Studenților Mediciniști Iași (SSMI) a organizat miercuri, 19 noiembrie, în incinta Amfiteatrului de Medicină Legală, Cercul de Bioetică – Ediția Sincron. Invitatul a fost …
În zilele de 20 – 21 noiembrie 2014, Societatea Studenților Mediciniști Iași (SSMI) organizează proiectul „Ziua Europeană a informării despre Antibiotice”, cu scopul de a …
Marţi, 18 noiembrie a.c., în corpul R al Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi (UAIC), s-a desfăşurat, începînd cu ora 18.00, conferinţa „Secretul angajării: despre …
Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” (TUIAȘI) a organizat cu prilejul aniversării instituției o expoziție de fotografii cu tema „Student la Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi din Iași …
Conducerea Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi (UAIC), la propunerea Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae”, a hotărît acordarea titlului de Doctor Honoris Causa prof. …
Astăzi, 13 octombrie, începînd cu ora 12.00, s-a desfășurat în sala de conferințe a Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIAȘI) deschiderea oficială a „Zilelor …
În Iași, la concurs de intrare în rezidenţiat pe post şi loc organizat de Ministerul Sănătăţii în domeniile medicină, medicină dentară şi farmacie s-au înscris …
Radu Ionuț Avasilcăi are 17 ani, este elev la Liceul cu Program Sportiv din Iași și e înscris în clubul de fotbal pentru juniori CSMS …
Între 13-15 noiembrie a.c. vor avea loc Zilele Universității Tehnice „Gheorghe Asachi din Iași (TUIAȘI), care vor sărbători momentul aniversar printr-o serie de manifestări festive. …
Studenții facultăților Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași încep de astăzi să își aleagă reprezentanții în Senat. Alegerile vor avea loc în două tururi, iar …
La Seara Horticulturală organizată de Facultatea de Horticultură a Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară „Ion Ionescu“ de la Brad, soția fostului decan al …
Luni, 3 noiembrie a.c., a avut loc inaugurarea proiectului CĂLĂTORIA, la Galeriile de Artă Cupola din Piața Unirii, realizat de pictorul ieșean conf. univ. dr. …
Dacă pînă acum, un examen la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași se plătea dacă un student pica de două ori aceeași probă, și în …
La Facultatea de Fizică din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi (UAIC) s-a organizat în perioada 29 – 30 octombrie al doilea tur al alegerilor …