(GENERAL, 19.00) MEDICINA – CURSURI OPTIONALE – SOFT / Studentii medicinisti vor avea din acest an doar zece cursuri optionale.

(CUZANET, Iasi, 5 noiembrie) – Din acest an universitar, studentii Facultatii de Medicina Generala a Universitatii de Medicina si Farmacie “Gr. T. Popa” din Iasi (UMF) nu vor mai avea in planul de invatamant decat zece cursuri optionale. Aceasta modificare a fost propusa de conducerea institutiei la inceputul acestui an universitar: “In planul de invatamant din anii trecuti erau prea multe cursuri optionale  (la anul de studii al III-lea si al IV-lea sint 16 optionale), ceea ce facea ca numarul studentilor participanti sa fie prea mic. Pentru a imbunatati sistemul de alegere a optionalelor, s-a implementat un soft cu ajutorul caruia studentii au putut sa opteze de la una la zece optionale din lista propusa de fiecare facultate in parte”, a declarat Gabriela Cuciureanu, secretar-sef in cadrul Facultatii de Medicina Generala.  "Anul trecut, aceasta ierarhizare a fost facuta de un grup de studenti care a luat fiecare tabel in parte si a studiat cate optiuni a avut fiecare materie" , a spus George Gradinariu, reprezentantul studentilor din Biroul Senat.

Anul acesta, in planul de invatamant in vigoare, Facultatea de Medicina Generala are repartizate pentru anul I zece optionale, pentru anul al II-lea  opt optionale, pentru anul al IV-lea  noua optionale si cate sase pentru anii  III si  V .  Pentru sectiile de engleza constituite in acest an universitar sunt  propuse opt optionale.  

Potrivit Sistemului European de Credite Transferabile (ECTS) studentii trebuie sa opteze pentru cel putin un curs optional, cu exceptia celor aflati in anul al VI-lea, an terminal, fiecare curs optional avand un numar de doua credite. Competentele profesionale dobandite in urma acestor cursuri vor fi adaugate pe diploma supliment care le va fi eliberata studentilor de universitate. / Leonas Vezeteu