Universitatea Tehnica „Gheorghe Asachi” din Iasi, in parteneriat cu Universitatea „Politehnica” din Bucuresti, a prezentat astazi proiectul „Formarea personalului didactic din invatamintul secundar, in vederea utilizarii tehnologiei informatiei si a instrumentelor e-learning in activitatea didactica”. Evenimentul s-a desfasurat in sala “Cuza”, de la Centrul de conferinte Unirea, incepind cu ora 10:00. Proiectul propune profesorilor din ciclurile gimnaziale si liceale o metoda alternativa de predare. In tara exista doua centre de instruire si testare in Bucuresti si Iasi, iar pentru zona Moldovei sint alocate minimum 600 de locuri (200 de locuri face to face si 400 online). “Apropierea invatamintului romanesc de cel european de este necesara. Ne-am propus sa ajutam invatamintul preuniversitar in acest sens, sa ii pregatim pe colegi in dezvoltarea capacitatii de pregatire a cursurilor”, a declarat prof. univ. Anton Hadar, managerul proiectului. Exista doua variante de program de formare: primul consta in 89 de ore de pregatire, profesorilor acordindu-li-se 25 de credite, iar al doilea presupune doar 40 de ore, cu un numar de 10 credite.

“Rolul pe care tehnologia l-a capatat este din ce in ce mai mare. Aproape orice job cere angajatilor sa foloseasca aceasta tehnologie. Cei tineri o iau poate chiar inaintea profesorilor. Copiii sint conectati la calculatoare, la internet, la telefon, iar cind vin la scoala se deconecteaza, pentru ca s-a ramas la ideea din secolul al XIX-lea: profesorul vine si scrie pe tabla”, a detaliat Andrei Ogrezeanu, coordonatorul de implementare a proiectului. Printre responsabilii de proiect s-au numarat prof. univ. dr. ing. Ion Giurma, rector al Universitatii Tehnice “Gheorghe Asachi” din Iasi, Catalin Amza, designer de instructie al Universitatii “Politehnica” din Bucuresti si Graziella Testaceni, Designer de Training la CSI Piemonte din Italia, dar si deputatul Constantin Dan Neagu, in locul ministrului Valentin Vreme.

Inscrierile incep in luna noiembrie, iar primele cursuri se vor organiza in februarie. Selectiile urmeaza sa se desfasoare in urma verificarii dosarelor aplicantilor. Costurile de transport, masa si cazare pentru cadrele didactice care vor participa la proiect sint asigurate din Fondul Social European prin Programul Operational Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane. Profesorii interesati au ocazia de a-si crea un cont si de a contribui la portalul www.eprof.ro.

Madalina Moraru

Lidia Mariana Rusu