Joi, 6 noiembrie, începînd cu ora 9.00, în Sala Senatului a Universității „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iași, se va desfășura atelierul de lucru „Dezvoltarea capacității instituționale de cercetare a UAIC, prin promovarea sinergiei cercetători – cadre didactice pentru creșterea excelenței internaționale”. Atelierul este organizat în cadrul proiectului finanțat prin Fondul de Dezvoltare Instituțională (FDI) al Consiliului Național pentru Finanțarea Învățămîntului Superior (CNFIS), pentru anul 2025, coordonat de prof. univ. dr. Tudor Luchian.
În cadrul atelierului se vor desfășura dezbateri, în cadrul cărora, atît cadrele didactice, cît și cercetători din cadrul universității vor discuta teme relevante pentru activitatea științifică actuală, precum provocările și oportunitățile legate de alegerea modului de publicare a rezultatelor cercetării, dar și modalitățile prin care tinerii pot fi sprijiniți și implicați activ în proiectele de cercetare științifică.
„Acum două decenii, conferința globală Budapesta Open Access Initiative (BOAI, 2002) a propus modelul Open Access (OA) ca soluție pentru eliminarea barierelor financiare în diseminarea rezultatelor cercetării și reducerea costurilor generale de publicare. Scopul nostru este să deschidem o dezbatere onestă între studenți, cadre didactice și cercetători cu experiență, pentru a înțelege cum putem crește vizibilitatea și calitatea publicațiilor științifice ale universității noastre”, a declarat prof. univ. dr. Tudor Luchian.
OA este un model de publicare științifică care oferă acces gratuit la articolele publicate, fără costuri pentru cititori, și contribuie la creșterea vizibilității și impactului cercetării. Atelierul se înscrie în seria de activități dedicate consolidării culturii cercetării la UAIC și promovării colaborării între generații de cercetători în vederea creșterii excelenței internaționale a instituției.













Niciun comentariu