In zilele de 12 si 13 noiembrie se va organiza workshopul cu tema NLP (Strategiile Programarii Neuro-Lingvistice) si Psihoterapia, de catre Asociatia Romana „Mind Science”. Acesta va fi sustinut de catre Cristian Grigore, psiholog clinician si psihoterapeut in cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie „Socola”, Centrul de Sanatate Mintala „Dr. Ghelerter”, Iasi, acolo unde va avea loc si workshopul.

Seminarul se afla la a sasea editie cu aceeasi tematica si se organizeaza in fiecare primavara si toamna. Intentia psihologului Cristian Grigore este „de a facilita in special studentilor si masteranzilor de la psihologie aspecte concrete din practica clinicii, caci pe langa informatiile teoretice pe care le desprind din timpul facultatii, pentru a fi competitivi pe aceasta piata a muncii dinamica si surprinzatoare au nevoie de cat mai multa practica, de o ancorare in realitatile psihologiei practice. Astfel devine un mediu provocator in care cautam sa rearanjam piesele de puzzle unice fiecarei persoane, cautand sa adaptam teoria psihologica persoanelor care se confrunta cu diferite dificultati psihice si nicidecum invers”.

Cursul va fi structurat in urmatorul fel: „la fiecare tehnica psihoterapeutica, prezint 10-15 minute ce spune literatura de specialitate despre ea, apoi in alte 20-30 minute prezint trei, patru  studii de caz din practica mea clinico-psihologica, fac o demonstratie a tehnicii cu un voluntar din sala, ca in final sa exerseze, sa experimenteze si ei tehnica in grupe de trei, patru persoane. Este tare placut sa vad ca abia dupa ce «traiesc» acea tehnica reusesc sa o inteleaga cu adevarat”, a explicat Cristian Grigore. Seminarul va incepe la ora 10.00 si se va termina la ora 17.00 sambata, respectiv duminica.
„Numarul participantilor variaza intre 12 si 24 de persoane, insa cea mai buna dinamica se obtine cu un grup de 14-16 persoane”, a precizat specialistul. Taxa de participare este de 160 ron, cu reducere de 25% pentru.

Psihologul Cristian Grigore a urmat formari in Programare Neuro-Lingvistica si Hipnoza Clinica si Psihoterapie Ericksoniana. De asemenea este trainer specializat international in managementul stresului organizational si a sanatatii mintale la locul de munca. Este autorul cartii „NLP – Arta si stiinta dezvoltarii umane; Studiul dezvoltarii personale si abilitatilor de comunicare prin tehnici de programare neuro-lingvistica”.

Paula Daniela Popovici