România a declarat război Austro-Ungariei, în ziua de 14 august 1916, iar în noaptea de 15 august armata română a trecut la ofensivă, peste Carpați. Prin trecerea Carpaților a fost declanșat Războiul pentru Întregirea României. După o serie de victorii împotriva armatei austro-ungare în Transilvania, în toamna anului 1916, armata română suferă o succesiune de înfrîngeri, capitala fiind ocupată de trupele germane, și se refugiază în Moldova. În orașul Bîrlad au fost dislocate multe dintre structurile armatei
În timpul retragerii și refugiului în Moldova, așa cum subliniază profesorul de istorie, Marcel Proca, în volumul Bîrladul și Marele Război, o mare parte a populației, care includea și personalități din politică și cultură, și-au găsit refugiul în orașul Bîrlad, care capătă, în perioada Marelui Război, atît importanță militară, cît și politică. Aici urma să fie dislocat Marele Cartier General al Armatei Române (M.C.G.), în perioada noiembrie 1916 – martie 1917. M.C.G era o structură de nivel strategic, care funcționa numai pe timp de război, iar punctul de comandă se deplasa periodic pentru a se afla într-o poziție cît mai avantajoasă față de unitățile militare pe care le conducea. În Primul Război Mondial, M.C.G. a fost constituit pentru a doua oară, iar Marele Stat Major a fost divizat în două componente: Statul Major Regal și Statul Major General.
„Marele Cartier General a avut în perioada războiului mai multe locuri de dispunere. La începutul războiului, primul loc de dispunere a fost la Periș, lîngă gara din Periș, unde erau niște clădiri mari atunci, care țineau de domeniile regale. Acolo funcționa Statul Major General, dar regele și suita sa stăteau la Scroviștea. Cînd s-a ajuns la Bîrlad, în Bîrlad a fost Statul Major General al Armatei, iar regele stătea la Zorleni”, explică istoricul militar Ion Giurcă.
Bîrladul a fost ales din rațiuni de ordin militar, pentru că se afla la o distanță avantajoasă față de trupele româno-ruse, dar și pentru că era un loc ferit de inamic.
În revista „Gîndirea Militară Românească”, Marcel Proca nota că M.C.G. a fost instalat în seara zilei de 24 noiembrie 1916, în Clădirea Școlii Normale „Principele Ferdinand”, în timp ce Cartierul Regal a fost mutat la Zorleni, în localul Orfelinatului Agricol „Ferdinand”.
Cooperarea româno-rusă
La Bârlad au existat numeroase probleme privind cooperarea româno-rusă, Rusia solicitînd în mod repetat ca Marele Cartier General român să fie înglobat în cel rusesc. „Pe plan militar, rușii au cerut ca întreaga armată să fie subordonată comandamentului rus de pe frontul român. De aceea au fost niște dispute între partea română și partea rusă. La Guvern la Iași era I.C. Brătianu și nu s-a acceptat chestiunea aceasta. Rușii au mai cerut atunci ca toate căile ferate să fie subordonate structurii transporturilor militare rusești. Au fost multe cerințe ale părții ruse privind luarea sub control practic a întregului teritoriu care mai rămăsese atunci al Moldovei”, explică Ion Giurcă.
I.G. Duca relatează în Amintiri Politice, vol. II că, pe la mijlocul lui decembrie, rușii au refuzat să mai apere frontal, din cauza funcționării necorespunzătoare a căilor ferate. Gelu Dae, specialist în istoria căilor ferate, relatează într-un număr al revistei „Document”, că, pentru a rezolva această problemă, Dimitrie Greceanu, ministru al Lucrărilor Publice, îl pune în fruntea Administrației C.F.R. pe inginerul Alexandru Periețeanu. Ajutat de maiorul francez Champin, de generalul englez, De Candolle, și de generalul rus, Lomonosov, Periețeanu reușește să instaureze ordine pe calea ferată și organizează transporturile de muniții în timpul luptelor de la Mărășești, Mărăști, din vara anului 1917. Tot Gelu Dae ne spune că în anul 1916, căile ferate dispuneau de un total de 964 locomotive, din care 717 sau 74,4 % erau în circulaţie, iar 247 sau 25,6 % erau inutilizabile, avînd defecte mai mari sau mai mici.
Viața cotidiană a Bîrladului în timpul războiului
Retragerea în Moldova a trupelor române și a civililor a adus cu sine și numeroși refugiați în orașul Bîrlad, dar nu numai. Creșterea masivă a populației a necesitat numeroase eforturi de gestionare, întrucît orașul nu era dezvoltat și nu era capabil să găzduiască un surplus de populație.
În oraș au început să apară foarte mulți infirmi și orfani de război. Societatea Ortodoxă din Bîrlad a improvizat mai multe aziluri, dar rata mortalității era în continuare ridicată. Marcel Proca menționează în volumul Bîrladul și Marele Război că în Bîrlad au fost înființate „Căminul orfanilor de război” și „Azilul de refugiați”, unde copiii veniți din diferite zone ale țării au primit asistență medicală și au fost ajutați să-și continue studiile. Instituțiile își desfășurau activitatea în incinta Școlii primare nr.4, din casele familiei Ecaterina Dobranici.
De asemenea, în Școala Nr.2 „Vasile Pîrvan” (vechiul sediu), au fost cazate trupe și prizonieri de război, iar Școala secundară profesională de ucenice „Neculai Roșca Codreanu” a servit drept spital pentru Crucea Roșei, cazarmă pentru diferite unități militare rusești și sediu pentru Spitalul militar de evacuare nr.2. Biblioteca „Stroe S.Belloescu” a fost pusă la dispoziția refugiaților, iar Liceul „Gheorghe Roșca Codreanu” a fost ocupat de comandamentul Armatei I Române și s-au ținut acolo inclusiv cursuri ale Școlilor de Tragere ale Artileriei.
Din cauza noilor condiții, în care cele mai multe instituții de învățămînt au fost ocupate, cursurile s-au desfășurat cu dificultate, în diferite locații provizorii. Un grup de profesori s-au gîndit totuși la o soluție, și au înființat un institut „Profesori asociați”, sub îndrumarea profesorului de matematică Theodor Angheluță. Examenele aveau loc în fostul local al Școlii Gimnaziale „Vasile Pîrvan” și în sala de lectură a Casei Naționale. În cei doi ani de război, la Bîrlad și-au susținut examenele viitoare personalități în cultura românească precum: criticul literar George Călinescu, compozitorul Paul Jelescu, gazetarul Tudor Teoderescu-Braniște și reporterul F. Brunea-Fox.
Iarna care a urmat a adus alte dificultăți care au lăsat în urmă problema spațiilor de locuit. Una dintre ele a fost criza alimentară. În amintirile sale, fiica lui Nicu Gane, descria situația astfel: „Magazinele sînt pustii, iar singurul aliment disponibil este fasolea. Cafenelele, cîrciumile roiesc de refugiați care se așază la masă cu două ore înainte, să nu piardă cotidiana ciorbă de fasole și iahnia de cartofi. Peste tot chestiunea hranei făcea obiectul tuturor discuțiilor”. A apărut o piață neagră, prin care se puteau procura diverse bunuri. Soldații ruși dădeau la schimb tot felul de lucruri. Împotriva speculei au fost introduse prețurile maximale și s-au dat diferite legi și ordonanțe din primele luni ale anului 1916. Lipsa hranei și a lemnelor au dus la apariția tifosului exantematic, o boală infecțioasă și epidemică gravă. La Bîrlad, în 16 decembrie 1916, intendentul-administrator al Cimitirului II „Trei Erarhi” cerea primăriei orașului angajarea de personal suplimentar.
Dincolo de aceste greutăți aduse de război, existau și alte aspecte ale Bîrladului ce țineau de viața cotidiană. Generalul Berthelot, în corespondența adresată cumnatei Louise, povestește despre primul contact cu autoritățile militare rusești la Bîrlad, de Sfîntul Nicolae „s-a ținut o slujbă la biserica ortodoxă, au avut loc o paradă și un dejun de gală. S-au rostit toasturi și niciodată românii și rușii n-au fost atît de buni prieteni”.
Bîrlad, printre principalele baze aeriene din țară
Pe lîngă Marele Cartier General, între 21 decembrie 1916 și 1 aprilie 1917, la Bîrlad a funcționat și o stație T.F.F., comandată de căpitanul Petrescu T. Nicolae. Misiunea Militară Franceză dispunea de propriul serviciu T.F.F, un serviciu de meteorologie și un Spital de Campanie Francez.
În anul 1915 au fost amenajate o serie de aerodromuri de rezervă în diferite localități, printre care se enumeră și Bîrladul. Prof.univ.dr. Valeriu Avram, într-un articol din numărul 3 al revistei „Document” menționează că orașe precum Iași, Tecuci, Brăila, Bacău, Galați și Bîrlad au devenit principalele baze aeriene ale Armatei Române, în urma ocupării Bucureștiului. În Istoria aviației române, este precizată funcționarea Școlii de Pilotaj de la Cotroceni, care la 27 septembrie a fost evacuată la Tecuci și apoi la Bîrlad, pînă la sfîrșitul anului 1916. În vara anului 1917, pe aerodromul de la Bîrlad, regele Ferdinand I a decorat ofițeri de aviație români și francezi din cadrul unităților care aparțineau Corpului II aeronautic. Locația aerodromului care a deservit Școala de pilotaj este plasată pe platoul de lîngă Cimitirul „Eternitatea”, unde a mai funcționat o unitate de aviație în 1940.
În Bîrladul și Marele Război, Marcel Proca îl menționează pe aviatorul Vasile Bonțescu, care, la 1 decembrie 1916, se antrena la Bîrlad. Constantin Gota, un aviator provenit din marină, a urmat cursurile Școlii de Observatori Aerieni din Bîrlad. Aerodromul a funcționat pînă la sfîrșitul războiului, Vasile Crețu decolînd pentru ultima data, în 24 august 1918.
Dislocarea Marelui Cartier General la Iași
Pregătirea campaniei pentru vara anului 1917 a impus dislocarea M.C.G. în apropiere de zona unde erau concentrate marile unități militare. Disocierea celor doi poli, factorii de influență politici aflîndu-se la Iași, iar cei militari la Bîrlad, a generat dificultăți de comunicare. Despre transferul M.C.G la Iași s-a discutat încă din luna decembrie 1916, după cum notează generalul Henri Berthelot în memoriile sale: „Se vorbește de transferul Marelui Cartier General la Iași, regele fiind obligat să supravegheze în fiecare zi munca miniștrilor și deciziile politice.” Însă, dislocarea a fost amînată pentru luna martie, întrucît Școala Sf. Sava și Liceul Militar nu puteau fi ocupate de M.C.G.
În cele cinci luni în care M.C.G. a activat la Bârlad, micul oraș a căpătat o importanță marcantă. Trupele românești, militare și rusești, precum și numeroși refugiați și-au găsit adăpostul în acest oraș. În această localitate a fost parțial refăcută armata, au fost inițiate pregătirile pentru campania anului 1917 și a funcționat și un aerodrom local. „Bîrladul a devenit un fel de capitală militară a României pentru o perioadă. Putem folosi expresia aceasta, pentru că aveam conducerea politică a țării la Iași, iar conducerea militară era la Bîrlad”, spune Ion Giurcă. Deși a fost un oraș de tranzit, rolul Bîrladului merită amintit, pentru că a contribuit la înfăptuirea idealului național – întregirea țării.
***
Sursă cover foto: www.facebook.com/roman.proca.9
Niciun comentariu