Magda Catone spune ca nu a cunoscut esecul, nici in viata sa, si nici in cea a colegilor. Venita la Iasi pentru a treia editie a festivalului „Serile Filmului Romanesc”, organizata de Asociatia Studentilor Jurnalisti si desfasurata in intervalul 14 – 17 mai 2012, la Ateneul Tatarasi, actrita a vorbit, printre altele, despre reteta personala a talentului. „Noi spunem intotdeauna ca meseria asta se face cu talent, dar nu e suficient sa ai talent sau doar o dorinta de a face meseria asta. Seriozitatea e o alta dimensiune fara de care nu se poate face meseria asta”. In toata aceasta perioada tumultoasa prin care trece, acesteia i-a mai ramas un singur vis: sa devina regizor.

Atat din reclame, cat si din filme, publicul vede in dumneavoastra o doza de optimism incomensurabila. Facand  legatura cu ultima perioada prin care treceti, cum e speranta Magdei Catone acum?

O sa trecem cu bine peste tot ce ne da Dumnezeu mai greu in viata.

Dar curajul e la locul sau?

Da, se pastreaza, probabil, intr-un procent ridicat. Dar acum se mai stirbeste incet-incet.

Ce inseamna un procent ridicat?

99 la suta, iar restul de unu la suta e o grija foarte mare.

Mai aveti vise pentru cariera de actrita?

Da, sa devin regizor. Am pasit deja in lumea asta prin spectacolele pe care le-am facut la  Universitatea Nationala de Arta Teatrala si Cinematografica „Ion Luca Caragiale” din Bucuresti cu o clasa care isi dadea licenta in piesa „Gaitele”, a lui Alexandru Kiritescu. Am mai facut o piesa a lui COPI, „O vizita neasteptata” si mai pregatesc si altele, dar mai domol.

Cum se epuizeaza frumos existenta actorilor?

Pe scena sau pe pelicula, daca vrei. Emisiunile de radio si televiziune.

Ati simtit vreodata langa dumneavoastra o a doua Magda Catone, intr-un rol secundar?

Constiinta mea. E o intrebare interesanta, insa aceasta constiinta e defapt pozitia ta fata de divinitate, de cum te raportezi la Dumnezeu. Asa ca, daca gandul asta iti vine, poti sa zici nu, Magda Catone, ci un inger pazitor. Cred in Dumnezeu.

Aveti momente rezervate analizei compromisurilor dumneavoastra?

In fiecare zi.

Si… cum reusiti sa treceti peste?

Merg mai departe. Maine e o noua zi. Merg dupa motto-ul meu: „Doamne ajuta!”

Ce inseamna cuvantul regret pentru dumneavoastra? L-ati intalnit?

Nu, nu stiu (rade). E ceva uitat. Cu inaintarea in varsta iti dai seama ca anumite lucruri le uiti. Nu ma pot concentra pentru a raspunde la aceasta intrebare.

Cum era profesorul Amza Pellea pentru viitoarea actrita Magda Catone?

Si prietenos, dar si dur, atent, cu grija de a ne modela pe toti si chiar in mod special pe mine.

Intr-un interviu ati spus ca, prin profesorul Amza Pellea, ati avut o munca inceputa plina de sperante. V-ati gandit insa si la esec?

Nu am avut ocazia. Poti fi mai bun, sau mai putin bun, dar asta nu e chiar un esec, ci mai degraba o prezenta a ta in plan artistic. Lucrurile se pot dezvolta sau pot fi in regres, dar nu m-am gandit niciodata la esec. Nu pot spune nici ca recunosc undeva, nici in cariera mea si nici a colegilor. Mie mi se pare ca toata lumea evolueaza bine si toate lucrurile sunt la locul lor.

Ati mai spus despre dumneavoastra ca  „sunt o temerara si o persoana de forta, dar, in acelasi timp, fragila si vulnerabila”. Cum se manifesta vulnerabilitatea?

Si sus si jos. Si alb si negru. Si bine si rau. Starile vulnerabile sunt existente in noi toti, insa stim ca cei puternici reusesc sa-i tina pe cei slabi si  mergem mai departe. Acum, in momentele in care sunt puternica, ii ajut pe cei slabi si poate imi vine si mie randul. Sper ca voi fi si eu ajutata, pentru ca lucrurile se schimba mereu in aceasta viata.

Va mai amintiti prima satisfactie de copil?

Hmmm… cand m-am dus la gradinita cu rochia mea visinie, desi toate colegele mele erau imbracate in uniforma albastra apretata. Chestia asta a starnit o mare valva si i-a contrariat pe toti si pe educatoare. Adica nu avea nicio noima sa rup ordinea, dar am indraznit. Eram un copil jucaus.

E  adevarat ca ne pierdem copilaria prea devreme?

Depinde de fiecare dintre noi. Eu cred ca nu am pierdut-o niciodata. Asa cum se spune, cei sapte ani de acasa stau la baza educatiei. Daca as pierde copilaria, as pierde o parte sau anii acestia care tin de simpla manifestare in societate, asa ca nu as zice ca o pierdem prea des. Daca se intampla asa, inseamna ca pierdem si din bunul simt, buna crestere, iar asta inseamna ca nu ramane decat sa atragem atentia ca nu e frumos. Nu va pierdeti copilaria!

Ce este luxul pentru un actor?

Ceva intangibil daca stau si ma gandesc.

Dar in teatru?

Luxul de a ajunge sa repeti cu un regizor care te iubeste, pe care-l placi, sa joci un rol pe care sa-l indragesti si care sa-ti aduca succes.

Si totusi, unii abia isi pot duce existenta, mai ales la inceputul carierei de actor.

E o viata dusa cu greu, cu luxul de a visa ca o sa-ti fie bine, pentru ca vremurile sunt grele pentru toti, criza din ultimii ani i-a atins pe totii, iar in privelistea asta a lumii artistice sau a vietii teatrale e putina miscare. Daca vrei un termen tehnic, sunt blocate posturile pentru angajari in teatru, asa ca ce perspective pot avea tinerii actori, decat nesigure? Criza bate peste tot.

Multi tineri actori, desi au indrumatori precum cei pe care si dumneavoastra i-ati avut, nu reusesc in viata, cu toate ca au initiativa si muncesc. Conteaza talentul?

E o combinatie. Noi spunem intotdeauna ca meseria asta se face cu talent dar nu e suficient sa ai talent sau doar o dorinta de a face meseria asta. Seriozitatea e o alta dimensiune fara de care nu se poate face meseria asta. De multe ori ne-am asemuit cu pompierii, prin felul in care am ajuns sa fim chemati la anumite contracte si inca se mai practica in Romania, formula in care un actor, chiar de faima sau cu box-office asa cum, pot sa spun, sunt eu. De multe ori ajung la filmare fara un contract semnat, ceea ce este nepotrivit, nu este o lipsa de cunoastere sau de indemanare in cazul nostru, ci doar faptul ca asa s-a incetatenit, ca actorii sunt chemati, vin, isi fac treaba, iar contractele vin dupa.

Cum se intretine talentul?

Talentul e un dar. Poti sa-l intretii, sa-l cultivi. Ai niste aptitudini pe care le cultivi si pe care le hranesti, iar daca iti bati joc de ele poti sa le pierzi. Asa cum se spune, nemultumitului i se ia darul sau se intoarce impotriva lui.

Noile tehnologii. Sunteti in pas cu ele?

Nu sunt o „feisbucista”. Am o adresa de facebook pe care o controlez si gasesc informatii. Prefer lectura unei carti sau sa ascult muzica decat sa ma uit la televizor. E clar ca, daca vad un film, aleg ceva special sau antologic.

Muzica… ce efect are?

Ma face sa  gandesc mai senin. Nu ascult muzica house sau rock, ci rareori.

Vedeti vreo diferenta intre publicul de dinainte de revolutie si cel de astazi?

Da, sunt alte gusturi, e firesc. E o alta epoca, e o schimbare.

Chiar daca asta inseamna ca tineretul sa nu mai mearga la teatru sau la filmele romanesti?

Nu sunt ei de vina neaparat. E si calitatea filmelor si educatia din familie. Eu le recomand, prin natura meseriei, sa mearga sa vada filme de cinemateca, sa citesca, sa vada ce trebuie, sa nu-si piarda timpul doar cu jocurile de pe internet si intalnirile la cofetarie sau cafenea. Depinde de cum ajunge mesajul la voi.

Apropo de fiul dumneavoastra, Carol, cand erati mica obisnuiati sa mergeti de cel putin doua – trei ori la teatru. Erati fascinata. El cum priveste lumea asta?

El e nascut in teatru. Pe vremea mea nu existau pampersi. Eu cand ii scosesem pampersii, el venea deja la teatru. El a fost pe scena dinainte sa se nasca. Am jucat pana cand eram in luna a patra, dar familiaritatea cu care el abordeaza relatia cu cei din teatru si felul in care se raporteaza acum la scena, l-au facut in acest moment sa creada ca e si el potrivit sa aleaga aceasta cale. Eu il incurajez in masura in care si lui ii place si deocamdata a participat la doua festivaluri, unul de la Suceava care e in limba engleza si altul de la Botosani, condus de o profesoara de la Bucuresti. I-am recomandat sa mearga si sa vada mai multe.

Cu alte cuvinte doriti ca el sa devina un actor, la fel ca si parintii sai?

Mai sunt doi ani pana la alegerea asta. Imi doresc sa faca ce poate mai bine, sa fie fericit, multumit si echilibrat.

Corneliu Starluciuc