In Arbore, traieste un batran ce-si deapana amintirile in casa nepotilor. Cand vine mosu’, toata lumea se strange sa-i asculte povestile, povestite si repovestite de zeci de ori : de fiecare data, pe alt ton, cu alte cuvinte. Fruntea i se descreteste cand vine vorba de tineretile lui, petrecute alaturi de mama Ileana, de timpul cand era flacau si le mai tragea cu rachiul, de povestea cu ratele, ce-ntrece toate povestile din lume.

„Numa’ 100 de ani sa traiesc?”

Pe ulita ce se desprinde din centrul comunei Arbore din judetul Suceava apare de dupa deal un batran cu pasul hotarat. Satenii il recunosc de la distanta, dupa geaca verde de iarna si cusma din blana maronie. Mos Gheorghe coboara dealul aproape o ora de trei ori pe saptamana ca sa ajunga la nepoti, la fata, la ginere. Desi ginerele are masina, mai des ajunge mosu la el.

Cu greu isi scoate bocancii in fata usii. Sta putin, trage aer in piept,  isi da cusma jos si spune:  „Tat am asudat.  Is leoarca! ” Copiii isi dau seama ca a venit Mos Ghoerghe dupa felul cum deschide usa. Cand ajunge in casa si in brate ii sar nepotii, fata deodata ii dispare oboseala de pe chip si ochii i se umplu cu drag si veselie : „Uai Adi, Sandica, Nihai, ce mai faceti voi?” Se asaza pe scaun si-ncepe a povesti : „Eu fac bine deocamdata, multumesc lu’ Dumnezeu! Io-te, vin, merg. Cat ma mai tine Dumnezeu vin, cat nu…”

Nici nu vrea sa auda de moarte. Daca-i pomeneste cineva de ea, scuipa-n san si spune : „Fereasca Dumnezeu de moarte pe oricine. Numa’  100 de ani sa traiesc? Tre’ sa-i depasesc!” Neoptul il ia in gluma si ca sa nu-i piara Doamne fereste cheful de viata il incurajeaza zicandu-i : „Mosu’ Gheorghita, tre’ sa traiesti 100 de ani! Iti da un Logan mos daca traiesti atata! Iti dai seama? Mi-l dai mie, ca ‘niata oricum nu stii sa mani masina!”

Mai in gluma, mai in serios, mosu’ se teme de moarte, iar cand aude de ea devine deodata serios : „Cand vine moartea, trebe sa ne despartim de tata lumea. Te scoate din casa si te-o dus la tintirim (n.r. cimitir). Omu’ are si ingeri buni si rai, milostivi si nemilostivi. Omului, inainte de a muri,ii vin ingerii vin la geam. Si daca faci fapte bune, intra aceia buni si daca ai facut rau, intra aceia rai la tine. Te duce pe tine, si te da in borta acolo, da’ sufletul pleaca, el nu mere in pamant. El se duce. Si daca-ai facut rau, te blastama. Eu nu cred c-am s-ajung in Rai. Ca s-ajungi acolo trebe’ sa ai rabdare mare si sa nu zici o vorba de rau, ninica. Omu’ griseste, mergand pe drum. Una-i cand o faci din greseala si alta cand o faci dintr-adins!”

Mama Ileana nu stie nica, nu face nica tata ziua

La gandul mortii, in casa se asterne linistea. Mos Gheorghe isi aduce aminte de ce a facut in tinerete, de cum a cunoscut-o pe „mama” Ileana si de ghinionul care l-a urmarit toata viata din cauza asta. Cand Adi, nepotu,l il intreaba ce mai face mama Ileana, el ii spune ca „Sede, ce sa faca? Sede. Tata ziua sede. Nu mai face nimic. Ce sa faca? Ce-am facut eu Doamne sa am asa o fimeie? Nica nu face. Nica nu stie. Eu ma scol de dimineata, fac focu’, fac mamaliga, pun si fac mancare si ea sede in pat si doarme. Cand se scoala, tat ii gata. La magazin tot eu merg. Eu cumpar tat. Ea nu stie banii si-o zas ca nu se duce. Ce  S-o pacaleasca si s-o-nsele la bani? In piata tot eu ma duc. Eu ii ieu de-mbracat, de-ncaltat. Eu fac tat. Dar dupa ce-oi pleca eu? Din cate am avut, tocma pe asta am ales-o. Eu am fost batos de tanar. Umblam in sat, la hore, la fete. Pe mama Ileana am cunoscut-o in Calinesti, cand m-am dus la o claca, la desfacat popsoi. Acolo ne-am intalnit. M-am dus pe la masa, am cerut-o in casatorie si dupa ce-am plecat de-acolo, masa o batut-o cu culicerul peste gura, ca ce-i trebe bucovinean. A doua zi, masa o plecat de-acasa. Si ea o spus ca vine cu mine. Da’ sa nu-mi bat joc de ea. Eu aveam 25 de ani atunci, aveam facuta armata, ea avea 23. S-o tinut dupa mine, o fugit de la ma-sa de-acasa. Si eu ce-aveam sa fac? Sa-mi bat joc de ea? S-o las in drum? Am luat-o. Cand am ajuns cu ea acasa, m-o intrebat tata: Ce-i cu asta, ce mi-ai adus-o pe cap? Si ne-o scos si de-acolo. O zis s-o duc de unde am adus-o. Un’ s-o duc? Am stat intr-o camera, la bunica. Dupa aceea, am mers la Costanta, am lucat, am cumparat pomantul si ne-am luat bordeiul ista. Mai demult munceam pe santier. Veneam acasa la cateva saptamani. Ileana statea acasa. Avea grija de Sanda, de Floarea, de Costica. Atuncea facea mancare. Da’ facea, ca doara nu lasa copchiii sa moara de foame. Eu veneam cu rucsacul plin de paine. Le lasam acasa si ei aveau pana veneam eu a doua tura. Atatia ani de zile am fost la lucru. De fiecare data ma astepta. Daca era alta eu nu mai eram. Eu mai beam pe masana. Si ea sta cate-un ceas sa ma astepte. ”

Adi incepe sa rada. De fiecare data ii face placere sa asculte povestea cu mosu’ Gheorghe si  mama Ileana. Mosu’ aproape ca nu observa. Se pune pe pat, se asaza bine si spune trist: „Cel mai mare prag ii asta, al casatoriei. Il treci cu amar. Eu de stiam de treaba asta nu stiam ce faceam. N-o mai luam pe mama Ileana. Tu stii ce aduci acasa? Ce sa faci daca nu-ti place? S-o duci s-o vinzi? Cum te descotorosesti de ea?”

Cu sticla prin santuri

Cand inca mai era „in putere”, mos Gheorghe le mai tragea cu rachiul. In loc sa nimereasca casa, nimerea santurile. De multe ori il duceau satenii acasa, ca el nu mai era in stare. Mama Ileana venea si ea dupa el. Il imbrancea bine, il lua de subsuoara si-i spunea : „Uai prostule! Ce-ai facut? Iar te-ai imbatat? Treci acasa ca-ti arat eu tie!” Cand i se aduce aminte de peripetiile prin care a trecut, mos Gheorghe incepe sa rada.

Mai sta un timp, se uita lung la mine, lasa ochii in jos, isi pune mana sub barbie si spune cu regret : „Poate ca si meritam. Daca era atatea masini ca amu’ eu eram putred. Eu meream pe mijlocu’ drumului, opreau masinile. Multamesc lu’ Dumnezeu ca m-am desfacut de rachiu. Iga, indata am opt ani. Si nu duc nici o lipsa. ”

Tanti Floarea, o prietena din tineretile lui, mai rade de el cand il intalneste si-i spune : „Uai Ghio, mai stii cand veneai pe la morti si-i boceai mai ceva ca o fimeie. Da’ nu-i boceai decat daca-ti dadea ceva de baut. Prindeai curaj!” Deodata mosu’ se ridica, isi pune caciula in cap si-ncepe a boci, asa ca in vremurile cand mergea pe la morti. In casa se face indata liniste. Numai vocea mosului se-aude-n surdina, inganand cantecul de jale: „Da’ mi ti scoala si ma iarta/ Ca poate ti-am gresit vreo data/ Si-ntinde manuta dreapta / Da-ntinde-o de doua ori/ Ca ti-am gresit de mii de ori.”

Betia de pufuleti

Nimic nu-l binedispune acum pe mos Gheorghe decat aceste amintiri. Cand erau nepotii mai mici, de fiecare data cand venea pe la ei, venea cu pufuleti  sa-si spele pacatele: „Cate una la fiecare. Sa nu va fie de suparare”. De fiecare data, dupa spusele ginerelui Mihai „venea impuscat in cap” si ca sa n-o supere pe Sanda, ii lua si ei o punga de pufuleti. Numai ca Sanda, cand il vedea beat, cu punga de pufuleti in mana ii spunea : „Iara? In loc sa pui banii de-oparte, ca-ndata te duci pe copca, tu bei? Ia si pune banii acolo pe CEC ca o sa-ti trebuiasca de inmormantare! Eu de unde scot atatia bani si pentru tine si pentru mama cand o fi sa muriti?”

De cand nu mai bea, mosu’ Gheorghe merge mai des la biserica, „Nu in fiecare duminica, da’ cand merg, ajiung primul: cand ajung eu in biserica, nu mai ii nimeni. Nici preotul nu-I venit. Numa dascalul care o deschis biserica. Dupa ce vine, ajung si ceilalti. Ce rost mai are sa mergi la biserica daca nu esti acolo de la inceputul slujbei? S-apoi duc un pomelnic, unde ii trec pe tati. Pentru sanatate, spor la invatatura. Altii se pun pe scaune. Are fiecare scaun adus de-acasa, da’ eu n-am nevoie. Stau acolo in fata, in picioare.”

Din pensia lui si a mamei Ileana se strang aproape 10 milioane. In sat, lumea vorbeste : „Uite asta a lu’ Mictar cat de bine traieste. In tata miercurea merge in piata si-si cumpara branza, carne. Nu trece o miercure ca sa nu vina in piata!”

„Da’ aceea cu rata nu-i buna?”

Inainte sa plece la casa lui, la mama Ileana, mos Gheorghe nu se poate abtine sa nu spuna povestea lui preferata, auzita din batrani, si, dupa spusele lui, bazata pe fapte reale. Numai ce mosu’ se pregateste sa povesteasca, ca intra Sanda spunand : „Iara povestea cu rata?” Mos Gheorghe continua totusi, la exlamatiile lui Adi : „Hai mos, spune, da’ mai spune o data. N-asculta ce spune mama!” Si deodata ce vezi ca mosu’-si impreuneaza mainile, se reazama mai bine de spatarul scaunului si-ncepe :

„Un om avea doua rate page, frumoase, si spunea ca vrea sa le tina de prasila, sa nu le taie. Dar lucra si el pe la mina si cand venea pe acasa, seara, nevasta ii spunea sa taie o rata, sa-i faca de mancare. Si daca nu taia rata, ea zicea ca moare. Zicea ca : – Tai rata?
– Nu!
– Eu mor daca nu o tai!
– Mori na, ca eu iti fac sicriu si te duc la groapa!
Amu’ el s-o dus la lucru si cand o venit, ea s-o facut moarta, o gasit-o pusa pe masa. Trei zile asa o stat. Daca n-o taiat el rata, ea s-o facut moarta.
Si o ducea la gropa amu’. Mergand pe drum, cand ii facea popa starea, el tot ii zicea:
– Tu Marie, tu, scoala tu, ca iga, de duc la groapa!
Si ea ii spunea :
– Da’ tai rata?
– Nu!
Na si cu chiu cu vai o ajuns la biserica, o bagat-o in biserica si cand o luat capacul de pe dansa si s-o sarutat i-o mai spus o data :
– Hai tu, ca acum iesim din biserica si gata, te duc la groapa!
Si ea iara:
– Da’ tai rata?
Si o dus-o si o dat-o-n groapa, de vie! Si n-a mai scos-o!”

Adi incearca sa-l provoace sa mai spuna una, dar mosu’ zice ca nu mai tine minte „Ca asta a fost cea mai intirisanta. Ce sa-ti mai spun?” Dezamagit, Adi se uita lung la el si-i spune : „Mos, da aia cu ursu’, cand erai sub un copac si o trecut ursu’ pe langa tine si tu dormeai sub un copac in padure si nu te-o mancat, sau cand o cazut pamantul pe tine cand lucrai pe santier si erai sa mori, sau cand te-ai intalnit, mos, cu fosta ta gagica, Floarea. Sau mos’, cand erau sa te prinda rusii pe camp si sa te impuste, atunci mos, la razboiul mondial?”

Dar mosu’ nu da povestea cu rata pe povestile enumerate de Adi.  Alta nu mai vrea sa spuna. Doar incepe sa rada cu pofta, ca-n tinerete:
“Foaie verde si-o cicoare
Stau in loc, ma uit la soare,
Poate-oi primi vreo scrisoare.
Da’ degeaba stau si privesc
Ca nimica nu primesc,
Nu stiu posta s-a stricat,
Sau pe mine m-ati uitat?
Eu pe voi nu v-am uitat
Ca nu sunteti un fir de iarba
Sa va uit asa degraba
Sunteti un fir de grau curat,
Ca sa va sarut cu drag.
Multe uita omu-n lume,
Multe am uitat si eu,
Dar ca sa te uit pe tine,
E un lucru foarte greu.“

Catalina Caragea