Sami Daoud se aseaza la masa cafenelei, gesticuleaza si vorbeste repede in timp ce incearca sa isi aprinda o tigara. Toti cei aflati la mesele din jur se intorc de indata ce il aud vorbind in engleza. S-a obisnuit cu privirile mirate ale celor din jur si cu intrebarile politistilor atunci cand il intalnesc noaptea mergand spre casa. La orice nelamurire raspunde simplu: „sunt Sami si vin din Egipt, nu sunt American.” Rade cand isi aduce aminte de prima lui noapte in Iasi, cand a ajuns acasa cu masina Politiei pentru ca se ratacise. Primul lucru pe care il povesteste este discutia cu cei doi politisti care nu l-au crezut ca este din Egipt si ca a venit in Iasi pentru a lucra la un ONG. Realitatea este insa ca Sami sta in Iasi de patru luni, timp in care a facut parte din echipa de Resurse Umane a Asociatiei „Solidaritate si Speranta”.

Sami isi scoate o manusa, o apropie de gura si incepe sa sufle in ea pentru a o „umfla, ca in desene animate”. Are 24 de ani, ii plac berea romaneasca si moldovencele brunete. Spune clar si zambind: „Buna. Ce faci?”, iar dupa ce ai raspuns scolareste „bine” mai zambeste inca o data spunand „multumesc frumos”. Sami s-a nascut in Austria unde a locuit timp de patru ani. „Parintii mei, originari din Egipt, au absolvit Academia de Arte din Viena. Ne-am intors cu totii la Cairo pentru ca ei au realizat ca acolo era locul in care se simteau cel mai bine. Imi spuneau foarte des cand eram mic ca muzica lor este afectata de mediul in care se afla, de oameni, de cultura si astfel, daca in Viena ei compuneau muzica clasica, cand ne-am intors in Egipt au schimbat strategia. Tatal meu este in prezent unul dintre cei mai renumiti compozitori de soundtrack-uri din Egipt”.

Sami isi doreste sa duca mai departe traditia familiei si sa devina artist, scriitor, actor sau poate din ambele cate putin. Recunoaste insa ca viata de artist in Egipt are provocarile ei. „Trebuie in primul rand sa te conformezi limitarilor care iti sunt impuse de religie. Spre exemplu nuditatea este total respinsa si este considerata o ofensa adusa religiei. Nici chiar in tablouri nu este foarte bine privita si este blamata de majoritatea egiptenilor. Daca ai curajul de a pune in scena o piesa de teatru care are ca tema sexualitatea si contine o forma de nuditate trebuie sa te astepti ca intreaga cariera sa fie distrusa. Teatrul este inchis, iar tu, ca producator sau actor, trebuie sa raspunzi in fata legii. De obicei faci inchisoare”.

Un magar in loc de presedinte

Barierele impuse de religie si prin lege l-au ambitionat pe Sami sa paraseasca Egiptul, sa calatoareasca cat mai mult. Din cand in cand ofteaza, spunand ca cel mai mult ii lipsesc conversatiile in limba araba pe care acum le poarta rar, atunci cand primeste telefoanele mamei sale. Nu spune insa niciodata ca ii e dor de viata de acasa sau ca ar vrea sa se intoarca la Cairo. „Cel mai greu de suportat este cenzura, lipsa libertatii cuvantului. Eu am studiat Stiintele Politice. Daca, de exemplu, vreau sa public o carte in care sa explic de ce guvernul greseste, de ce nu ii simpatizez, nu pot sa fac asta. Daca vreau sa rad de ei, atunci am o problema. De exemplu, in emisiunea «The Daily Show», Jon Stewart poate in orice moment sa il ia peste picior pe Bush. Si nu numai el. Toate televiziunile europene au ras la un momendat de fostul presedinte american… Ei bine, noi nu!” Sami devine serios si se incrunta cand isi aduce aminte de unul din cazurile care, dupa parerea sa, ilustreaza cel mai bine efectele cenzurii asupra egiptenilor. „Un jurnalist a scris la una dintre cele mai renumite gazete de la noi, un articol care l-a vizat direct pe presedinte. Se intreba ce ar fi daca am fi avut un magar in loc de presedinte timp de 25 de ani, iar in tot acest timp magarul sa ramana magar si tot sa fie ales. A fost un intreg scandal, iar jurnalistul a fost pana la urma inchis. Partea buna este ca el a scapat, fiind persoana publica si fiind sustinut de mase, dar eu, ca simplu cetatean daca faceam acest lucru eram uitat, «thrown behind the sun», adica nimeni nu ar fi aflat de cazul meu, ce am facut pentru a fi inchis, nimic nu ar fi fost mediatizat”.

Libertatea in cusca de aur

Prieteniile pe care le-a legat cu tinerii din alte tari l-au ajutat pe Sami sa poata privi cu obiectivitate si detasare problemele cu care se confrunta oamenii din tara sa. „Visele egiptenilor sunt foarte simple. Din cauza presiunii politice, nimeni nu isi doreste mai mult decat o slujba si un apartament. In ultimii doi ani a inceput sa fie foarte greu sa le obtii pe acestea doua. Asa ca toti isi doresc o viata simpla si normala. Libertatea este inteleasa altfel acolo. Daca vrei sa faci absolut tot ce vrei, in Egipt trebuie sa ai lumea ta. Pot face tot ce vreau atat timp cat zvonul despre ce am facut nu paraseste peretii apartamentului meu. E ca o cusca de aur in care am iluzia ca sunt liber, dar, in acelasi timp, nimeni nu este cu adevarat prietenul meu. Pot avea, de exemplu, o aventura sau pot pune in scena piese de teatru sau pot rade de politicieni si de religie, dar trebuie sa ma asigur inainte ca nu va afla nimeni. Nu mai este foarte clar pentru egipteni ca ei pot sa isi ceara drepturile. S-a cam pierdut distinctia dintre drepturi si indatoriri. Legile, fie ele de natura religioasa sau legala, sunt peste tot”.

Spovedania din compartiment

Pana in prezent, egipteanul vesel si iubitor de tiramisu a calatorit in 27 de tari, printre care India, Camerun, Islanda, Portugalia, Italia si Canada. S-ar intoarce oricand in Malta si nu ar mai pleca din Romania. „Mi-a placut mult Malta. Am ajutat un ONG pe partea de managementul proiectelor si am stat acolo trei luni. Este o mica insula din Marea Mediterana si putini stiu ce istorie interesanta au oamenii de acolo si cat au luptat de-a lungul timpului pentru a-si pastra traditiile. Malta are si o pozitie strategica si acest lucru face ca toata lumea sa vrea o bucatica din insula”. Romania nu a fost aleasa la intamplare. Avand multi prieteni romani cu care coresponda prin Internet, Sami s-a lasat convins sa citeasca texte semnate Eugen Ionescu. Piesa de teatru „Scaunele” l-a schimbat si l-a facut sa caute cat mai multe informatii despre Romania si istoria sa. „Aici am ajuns prin intermediul AIESEC, un ONG care mi-a oferit internship-ul. Imi plac mult oamenii de aici pentru ca, desi au supravietuit unui sistem dur au inca optimismul si determinarea de a se schimba. Se observa acest lucru in domeniul educatiei. Am intalnit foarte multi oameni bine pregatiti, cu vise mari si care nu s-au lasat pana ce nu au dobandit ceea ce si-au propus. Apreciez asta si faptul ca sunteti primitori”. Sami marturiseste ca a ramas surprins de trenurile romanesti si de calatoria pe care a avut-o de la Iasi la Bucuresti. „Nu mi-a venit sa cred. De la Cairo la Bucuresti eu am facut doua ore si jumatate, iar aici am mers opt ore. Chiar radeam ca mersul cu trenul pare o metoda de ispasire a pacatelor («redemtion trains») in care ai timp sa te gandesti la toata viata ta, la tot ce ai vrut sa faci vreodata”.

Viata bate filmul

Sami isi doreste sa ramana in Iasi, iar in prezent negociaza cu un post de radio local pentru a produce o emisiune pe tema multiculturalitatii. Nu uita insa ca visul sau este sa scrie si sa devina actor. „Este totusi destul de greu in Egipt pentru ca filmele acum sunt excesiv de comerciale. Inainte, Egiptul producea cam 100 de filme pe an, iar acum de abia daca mai sunt 40 de productii. Fiecare actor este limitat de lege, nu poate spune chiar orice, dar poate evita, se poate folosi de talent si poate doar sugera anumite lucruri legate de religie si politica care nu se pot spune cu voce tare. Filmele sunt totusi ciudate pentru ca nu arata explicit relatiile dintre un barbat si o femeie, de exemplu, nu au voie nici macar sa se atinga si atunci te intrebi: Cum? Filmele ar trebui sa fie o prezentare a realitatii, oamenii sa se indentifice cu actorii, dar asa cum? Ca nu prea seamana cu ceea ce se intampla la mine acasa, de exemplu”.

Departe de granitele Egiptului, viata este pentru Sami Daoud o provocare de a cunoaste, a ajuta si a contribui la dezvoltarea oamenilor. Cel mai aproape de suflet i-au ramas voluntarii ieseni de la Asociatia „Solidaritate si Speranta” pe care i-a pregatit pentru a-i putea ajuta pe tinerii alcoolici.

Livia Movilescu