Din ediția online a publicației „Ziarul de Iași” (http://www.ziaruldeiasi.ro/) aflăm astăzi despre prelungirea excluderi,cu aproximativ două săptămîni a viceprimarului Gabriel Surdu din PDL.Secretarul executiv pe Regiunea Nord-Est în cadrul PDL, senatorul Dan Marian,a precizat ieri că procedurile interne nu au permis emiterea unei decizii oficiale de excludere a viceprimarului Gabriel Surdu.

„Decizia noastră este fermă.Nu poți face parte din partid cînd nu respecți deciziile partidului.S-a hotărît ca pînă la alegerile pentru Parlamentul European să nu ne aliem cu nimeni.Procedurile interne țin de acum de partea de bucătărie a partidului”,a declarat pentru publicația „Ziarul de Iași”,senatorul Dan Marian.

Jurnaliștii publicației „Bună ziuă Iași” (http://www.bzi.ro/) scriu astăzi despre situația tensionată din Scoala Titu Maiorescu,aflată în cartierul Cantemir. Un copil de la clasa pregătitoare, s-a rănit într-un geam spart la mînă și la față. Reprezentanții Inspectoatului Școlar Județean se arată foarte indignați de faptul că părinții nu au dorit să depună plîngere oficială.

„Pe noi ne uimește faptul că părinții nu au venit la noi să ne sesizeze,oficial, acest incident.Desigur, ISJ este atent și preocupat în legătură cu acest tip de probleme.Ne vom trimite inspectorii de specialitate să discute cu directorul unității de învățămînt pentru a derula o anchetă pe această temă”,au declarat pentru publicația „Bună ziua Iași”,reprezentanții Inspectoratului Școlar.

Din publicația „Evenimentul” (http://www.ziarulevenimentul.ro/) aflăm astăzi despre decizia Primăriei și a șefilor Direcției de Administrare a Patrimoniului Public și Privat Iași, de a demola cîteva imobile de patrimoniu. Astfel, în urma autorizațiilor emise, în perioada următoare ar urma să dispară imobile situate în str.Vasile Conta nr.20 și stradela Petru Movilă (fostă Uzinei) nr.14.