Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași a fost deschis publicului ieșean în prima Seară a Festivalului Internațional de Literatură și Traducere Iași (FILIT), miercuri, 22 octombrie, cu tema „Scriitori ucraineni în război”. Invitați au fost Olena Herasymiuk și Pavlo Matiușa, doi dintre autorii care au scris în volumul colectiv Mecanisme de apărare. 12 scriitori ucraineni în război, publicat la Editura Muzeelor Literare Iași. Gazda evenimentului a fost publicistul Robert Șerban, iar prezentarea a fost realizată de jurnalistul Cătălin Sava.

„Sîntem în concurență cu pelerinajul de la Sfînta Parascheva”, a glumit Cătălin Sava, în deschiderea întîlnirii, reamintind publicului numeros, prezent în sală, că ediția din acest an a FILIT are peste 300 de invitați, peste 200 de evenimente și peste 40 de școli implicate. Tema serii a fost introdusă de Robert Șerban, care a menționat recentul bombardament asupra unei grădinițe din Ucraina și i-a prezentat pe cei doi scriitori ucraineni care au cunoscut războiul nu din cărți, ci de pe front. Olena s-a înrolat ca paramedic, iar Pavlo a luptat pe front, ambii încercînd să dedice puținul timp rămas în această vreme de război, scrisului. „Un festival de literatură este un rai infinit pentru scriitori și cititori”, a adăugat gazda.

Costel Alexe, președintele Consilului Județean Iași, a avut o scurtă intervenție, reamintind publicului de solidaritatea dintre România și Ucraina. Edilul le-a înmînat apoi invitaților diplome din partea instituției pe care o conduce.

Prezentînd public volumul Mecanisme de apărare, Robert Șerban a deschis seara întrebîndu-i pe cei doi poeți dacă le mai este frică de ceva, după ce au trecut prin atît de multe momente teribile, de la începutul războiului. Olena Herasymiuk a povestit despre primul bombardament la care a fost martoră: „Am simțit că nu o să mor niciodată. Cînd am început să lucrez ca paramedic și am înțeles fragilitatea vieții, am început să mă tem”. Iar Pavlo Matiușa a vorbit despre rapiditatea cu care o viață poate fi pierdută și de faptul că frica nu este cea de trecere în neființă, ci cea de dispariție: „Mi-e frică de dispariția noastră”.

Scrisul ca formă de refugiu și rezistență

A urmat apoi o discuție despre curajul în război și în scris. Poeta a explicat că a fost doar un filolog și că nimeni nu a învățat-o cum să evacueze răniți, dar a învățat acolo, între bombe. În opinia ei, curajul înseamnă să faci doi pași înainte și niciunul înapoi, motiv pentru care a început să scrie fără să vadă limitări și restricții. Curajul aparține oamenilor obișnuiți: oamenilor cu care te joci, copil fiind, la țară, vecinilor din bloc, tuturor, a adăugat Pavlo Matiușa. El a mai explicat că nu poți ști cine este curajos pînă cînd nu se ivește o situație care cere acest lucru, susținînd că oricine este capabil să facă mai mult decît își imaginează, însă cu toții avem niște limite.

Moartea, ca amenințare permanentă, schimbă nu doar omul, poetul, ci și limbajul literar. Olena a mărturisit că în primul an de război, în 2022, a reușit să scrie doar patru versuri, dedicîndu-și restul timpului ajutorului umanitar. A afectat-o faptul că nu mai avea timp să scrie, dar este foarte mîndră de scriitorii din Ucraina de astăzi, pentru că știe greutatea cu care aceștia lucrează pe timp de război. „Literatura noastră respiră libertate acum”, a subliniat Pavlo.

Întrebată dacă scrisul le-a salvat sufletul cît timp au fost pe front, Olena Herasymiuk a remarcat absurdul situației personale – din studentă la filologie, la paramedic care ia decizii de viață și moarte. Ea a mai spus că înainte de război nu obișnuia să dedice poezii, însă acum așa începe să le scrie. Pentru aceasta, cel mai important lucru este să rămînă scriitoare: „Dacă aș renunța, dușmanul ar învinge.”

Pavlo Matiușa a găsit o altă soluție pentru salvarea interioară și a relației cu propria soție, în perioada cînd se afla pe front. El și soția sa își trimiteau des scrisori prin care își exprimau reciproc durerile, iar acest lucru i-a ajutat să rămînă uniți.

Dialogul a continuat, atingînd și alte subiecte sensibile, precum imaginile care i-au traumatizat și care continuă să îi bîntuie, ori dilema legată de cum va putea trăi poporul ucrainean cu asemenea amintiri.

Cu jumătate de oră înainte de finalul întîlnirii, discuția a căpătat un ton mai degajat, moderatorul adresînd cîte o întrebare fiecărui invitat. „Ce i-ai spune lui Donald Trump dacă l-ai întîlni?”, a întrebat-o pe Olena, Iar răspunsul ei mucalit a stîrnit zîmbete: „M-aș asigura că am un costum frumos (aluzie la celebra întrebare legată purtarea costumului, adresată de jurnaliștii americani, la Casa Albă, președintelui Zelenski, n.r.). L-aș ruga să ne dea cea mai puternică armă, cea mai frumoasă, cea mai tare”.

Cînd au fost întrebați ce vor face în prima zi de pace, răspunsurile lor au fost sincere și personale: Olena se vede muncind în continuare, dar acasă, iar Pavlo dorește să-și petreacă concediul în Crimeea și să-și ude picioarele în Marea Azov.

Un text de Patricia IGNAT și Aurora-Denisa ȘARIG