Pînă pe data de 20 noiembrie, studenții și cercetătorii ieșeni își pot depune candidatura pentru bursele oferite de Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice, prin Agenția de Credite și Burse de Studii. Ministerul organizează un concurs național în vederea distribuirii a 228 de luni de bursă în străinătate pentru anul 2024, care vor fi cîștigate de candidați în ordinea descrescătoare a punctajelor obținute. Aceștia pot opta pentru stagii de bursă între două și 10 luni, iar cuantumul lunar al burselor este cuprins între 1.100 și 2.000 EURO/lună, în funcție de statul în care se desfășoară stagiul.

Țările propuse sînt în număr de 43, printre care Italia, Israel, Grecia, Regatul Unit al Marii Britanii și Spania.

„În cadrul acestui concurs se pot înscrie cetățenii români, cu domiciliul stabil în România, din cadrul instituțiilor de învățămînt superior de stat și particular acreditate, din Academia Română și din institutele de cercetare din subordinea sau din structura acestora, care îndeplinesc una din următoarele condiţii: studenți în ultimul an la studii universitare de licență, studenți la studii universitare de masterat, studenți – doctoranzi, cadre didactice titulare din instituțiile de învățămînt superior de stat și particular acreditate și cercetători”, a declarat Ecaterina Bodeanu, consilier superior în cadrul Direcției Burse, Resurse Umane și Economice a Agenției de Credite și Burse de Studii din subordinea Ministerului Educației.

Dosarul de înscriere la concurs se poate face fizic, la Registratura Agenției de Credite și Burse de Studii, online, la adresa dosare.candidatura@roburse.ro, sau prin poștă.

Agenția de Credite și Burse de Studii este o instituție care asigură accesul diferitelor categorii de beneficiari la bursele în străinătate oferite de Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice, precum și managementul sistemului de creditare pentru studenți.

Sursă foto: www.forbes.ro