(BURSE, 16.00) UMF – USAMV – BURSE / Studentii si-au primit pe card bursele de pe aceasta luna.
(CUZANET, Iasi, 30 ianuarie) – Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara „Ion Ionescu de la Brad” (USAMV) din Iasi a virat in conturile studentilor ultima bursa de pe primul semestru al acestui an universitar. Desi unele universitati se pling de lipsa banilor pentru a putea oferi aceste remuneratii, conducerea USAMV a declarat ca bursele au fost virate in conturile studentilor de la finele saptaminii trecute. „S-au dat bursele. Probabil au fost fonduri si de la noi si de la Minister. Oricum ne-am achitat, am reusit sa avem banii de burse pe aceasta luna”, a declarat prof. univ. dr. Gheorghe Savuta, prorectorul responsabil de Probleme Studentesti. „Eu mi-am verificat cardul pe 22 ianuarie si stiu ca nu era, dar cind m-am dus pe data de 25, ele erau deja puse in cont. La noi rar se intimpla sa nu se puna bursele mai tirziu de data de 23 – 24 ale lunii. Asa a fost dintotdeauna”, a declarat un student de la Facultatea de Medicina Veterniara din anul al II-lea din cadrul USAMV. In toamna acestui an, bursele studentilor au fost majorate cu 10% in urma deciziei luate in plen, in noiembrie 2008, de Senatul USAMV.
Aceeasi situatie si la Universitatea de Medicina si Farmacie „Grigore T. Popa” (UMF) din Iasi. Bursa pe luna decembrie a fost deja achitata, iar pina miercuri, 3 februarie, se asteapta ca studentii sa o primeasca si pe cea aferenta luniii ianuarie. „La noi nu au fost probleme cu banii, le-am oferit banii si acum asteptam ca pina miercuri cel tirziu sa o dam si pe cea de pe ianuarie”, a declarat conf. univ. dr. Ileana Cojocariu, cancelarul UMF. Conform Directiei Social Administrative si a Facilitatilor Studentesti, la UMF sint in total 1.108 studenti. In aceste calcule intra si rezidentii, strainii bursieri ai statului roman, masteranzii si doctoranzii. „Daca pina acum se dadeau pina pe 16 – 17 ale lunii, acum din pacate le-am dat cu o saptamina jumatate mai tirziu, dar asta de la Minister vine.(…) In fiecare luna este o alta suma, insa aproximativ 200.000 de lei. Unii studenti nici acum nu si-au facut cardurile si nu pot sa isi ia banii. In luna decembrie am dat bursele si pe octombrie si pe noiembrie. Nu si-au facut cardurile pina acum”, afirma ec. Mihaela Timofte. In acesta luna, fondul alocat burselor a fost de 243.000 lei.
Spre deosebire de Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, la Universitatea Tehnica „Gheorghe Asachi” (UTI) bursele au fost virate pe 29 ianuarie a.c., asa cum trebuia. „Au primit cei care au carduri la Raiffeisen si BCR. S-ar putea sa intirzie cu o zi cele prin BRD, pentru ca cei mai multi studenti, peste 90%, au carduri la BRD si inca se prelucreaza datele”, a declarat ing. Sorin Grigoras de la Directia Serviciilor Studentesti a UTI.
Bursele la UTI se primesc mai tirziu decit la celelalte universitati iesene, respectiv pe 29 ianuarie a.c. „S-au lipit afise la o facultate cum ca ar fi pe 28 data luna asta, dar a fost o proasta informare. In fiecare luna bursele trebuie sa fie primite pe 29, si asa a fost si acum”, a mai precizat Sorin Grigoras. / George Gurescu, Ioan STOLERU