(BURSE, 08.00) UMF – BIOINGINERIE MEDICALA – SOCRATES ERASMUS / Studentii de la Facultatea de Bioinginerie Medicala beneficiaza de mai multe mobilitati Socrates Erasmus.
(CUZANET, Iasi, 27 martie) – Studentii Facultatii de Bioinginerie Medicala din cadrul Universitatii de Medicina si Farmacie „Gr.T. Popa” (UMF) pot incepe sa-si depuna dosarele pentru mobilitatile Socrates-Erasmus din toamna acestui an. In urmatorul an universitar, studentii bioingineri beneficiaza de 25 de mobilitati de studiu in strainatate.
Oferta de acest tip a crescut constant in ultimii ani: in 2006 – 2007 studentii de la Bioinginerie au beneficiat de 6 burse, in 2007 – 2008, de 14, iar in anul academic curent, de 16 mobilitati. “Mobilitatile se adreseaza studentilor din anii 2-4, masteranzilor, rezidentilor sau doctoranzilor”, a declarat Radu Ciorap, prodecanul facultatii.
Tarile in care studentii pot pleca sunt: Franta (6 locuri), Marea Britanie (3), Italia (9), Belgia (4), Cehia (1) si Germania (2).  Depunerea dosarelor se face pana in data de 9 aprilie 2009, ora 16.00. Cuantumul bursei este de 300 de euro pe luna. / Daniela Fratica