Persoanele străine de Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) nu mai au acces la Cantina „Titu Maiorescu”. Modificarea a fost implementată începînd cu data de 6 decembrie 2018 pentru a reduce cozile și timpul mare de așteptare. Astfel, numai studenții, personalul didactic și administrativ de la UAIC au acces la cantină, paznicul de la intrare făcînd legitimarea tuturor celor care vor să intre. Studenții trebuie să prezinte legitimația sau carnetul.

Decizia a fost luată la sfîrșitul lunii noiembrie, în urma unei întîlniri între reprezentanții studenților și conducerea UAIC în cadrul căreia a fost ridicată și problema timpului de așteptare la cantină. „Cozile la cantina «Titu Maiorescu» sînt enorme cîteodată. Aceastea se regăsesc la orele de vîrf, la 12.00 – 14.00 și la 16.00 – 18.00. Mîncarea la cantină este foarte ieftină și bună, iar statistica oficială a universității este că mănîncă aici în jur de 2.000 de persoane, asta ar fi o explicație care ne bucură, pe de o parte. Pe de altă parte, am observat că nu mănîncă doar studenții, personalul administrativ sau cei care sînt în relații directe cu universitatea noastră. Vin și alți studenți de la alte universități, vin persoane străine care au mediul antreprenorial în Copou, pentru că nu îi îngrădește nimeni”, a declarat stud. Costel Marian Dalban, membru al Senatului UAIC din partea Facultății de Filosofie și Științe Social Politice.

Conform reprezentatului studenților, nu doar la orele de vîrf sînt cozi mari, iar verificarea legitimației sau a carnetului la intrare ar fi un prim pas pentru a îmbunătăți condițiile la cantină.

Studenții au mai semnalat și ineficiența sistemului de aer condiționat, a cărui revizie ar trebuie să fie făcută la începutul anului viitor. Pentru a mai reduce din timpul de așteptare, aceștia au propus și introducerea plății cu cardul.