(CAMPUS, 19.00) “TITU MAIORESCU” – CANTINA – INAUGURARE  / Cantina din campusul “Titu Maiorescu” ar putea sa se deschida peste doua saptamini. (CUZANET, Iasi, 25 octombrie) – Cantina din complexul studentesc “Titu Maiorescu” ar putea fi redeschisa peste doua saptamini. “Am primit intrebari de la mai multi studenti, in legatura cu deschiderea cantinei. Desi pe site-ul Universitatii “Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) scrie ca inaugurarea va fi pe data de 22 octombrie, noi abia primim mobilierul”, a afirmat Angela Ripa, administratorul cantinei si spalatoriei complexului.

Desi, prof. univ. dr. Gheorghe Popa, prorectorul responsabil de Dezvoltare Institutionala din cadrul institutiei, a declarat anterior pentru “Cuzanet” ca deschiderea cantinei UAIC va fi pe 22 octombrie a.c., acesta a revenit si a afirmat ca “s-a inteles gresit”: “De fapt, pe data de 22 a fost facuta receptia lucrarilor, momentan lucrindu-se la instalarea mobilei primite”. Cel mai probabil, studentii vor minca la cantina din Copou peste vreo doua saptamini: “Vom vedea in primele zile ale saptaminii viitoare daca reusim sa terminam cu toata partea de mobilier si cu amenajamentele. In saptamina 3 – 9 noiembrie este cea mai mare probabilitate de inaugurare a cantinei”, a declarat directorul general administrativ, Bogdan-Eduard Plescan.

Cladirea care adaposteste cantina a fost consolidata, fiind veche de 50 de ani, iar incaperile au fost recompartimentate. In urma acestor lucrari a fost modificat si sector Alimentatie pentru a fi adus la standardele normelor europene HACCP – Sistemul de siguranta al alimentelor. / Dana-Gabriela Radu