Astazi, 20 noiembre a.c., incepand cu ora 14:00, Liga studentilor de la Universitata de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara „Ion Ionescu de la Brad” din Iasi (USAMV) desfasoara o actiune de ecologizare a Campusului Studentesc de la Agronomie. Activitatea este prilejuita de festivalul „Studentiada 2012”, iar participantii sunt invitati sa stranga gunoaiele si sa mature frunzele.

„Vrem ca studentii participanti sa isi dezvolte abilitatile de a lucra in echipa, de a socializa, de a constientiza si, mai ales, de a fi responsabili. Sunt asteptati sa participe toti studentii care stau in campus si le pasa de mediul in care traiesc. Fiind, totusi, un proiect de „Studentiada” sunt asteptati si studenti din afara campusului sa dea o mana de ajutor”, a explicat Remus-Mihai Gheorghita, organizator si membru al Ligii Studentilor USAMV Iasi.

Liga studentilor USAMV a mai organizat un astfel de eveniment in urma cu doi ani. „Anul trecut nu s-a mai facut asta pentru ca Universitatea a cumparat niste masinute si exista angajati care se ocupa de stransul frunzelor; dar cu siguranta vom avea ce face si noi”, a mai precizat Remus-Mihai Gheorghita.

Proiectul este sprijinit de Uniunea Nationala a Studentilor din Romania (UNSR), care coordoneaza festivalul „Studentiada 2012”, desfasurat in perioada 19-25 noiembrie a.c..

Corina Maftei