Astăzi, 14 martie, de la ora 10.00, Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” din Iaşi (USAMV) a inaugurat Centrul de Reuşită Universitară (CRU), al cărui sediu se află în clădirea principală, la etajul al II-lea. Inaugurarea acestui centru are ca scop punerea la dispoziţia universităţii a unor tehnologii de ultimă oră care să sprijine activitatea didactică. La eveniment au fost prezenți prof. univ. dr. Gheorghe Savuța, prorector pe relaţii internaţionale şi activităţi studenţeşti, conf. dr. Mihai Stanciu, prodecanul Facultății de Agricultură,  și alți membri din conducerea Universității și din personaluk didactic, Alain Rametter, directorul Institutului Francez Iași

Proiectul este iniţiat de Agenţia Universitară a Francofoniei – Biroul Europa Centrală şi Orientală (AUF-BECO), USAMV Iaşi facînd parte dintr-o reţea regională de Centre de Reuşită Universitară. „Sîntem al 35-lea astfel de centru. La Iaşi mai este un astfel de centru în cadrul Universităţii «Alexandru Ioan Cuza», însă sîntem a doua facultate de Agronomie inscrisă în acestă reţea”, a declarat asit. dr. Elena Petrea, co-coordonatorul acestui eveniment.

Astfel, universitatea a pus la dispoziţie spaţiul şi mobilierul unei săli de curs, iar agenţia francofonă a acordat o finanțare de 16.000 de euro pentru a dota sala cu resurse didactice clasice și moderne: „Vor fi conferințe la distanță, oferite de profesori din străinătate, vor fi stagii de formare pentru cadre didactice, dar și orele de limbă franceză se vor desfășura aici. Așadar studenților le este pus la dispoziție un spațiu de învățare îmbogățit, dotat cu 16 laptopuri conectate la internet, tablă interactivă, imprimantă, sistemul de videoconferință, dar și o bibliotecă care urmează a fi îmbogățită cu volume în limba franceză”, a explicat asit. dr. Elena Petrea.

În ceea ce privește legătura cu francofonia, „dorim să aratăm că universitatea se implică în activităţile francofone, că se studiază şi într-o universitate de ştiinţe limba franceză şi printr-un proces didactic îmbunătăţit şi modernizat să facem mai captivantă oferta universitară francofonă”, a mai completat asist. dr. Elena Petrea.

La această inaugurare au luat parte, prin interemediul unei videoconferinţe trei reprezentanţi ai Insitutului de Francofonie pentru administraţie şi gestiune, unde s-au prezentat misiuniile, obiectivele şi  oportunităţile oferite de Centrul de Reuşită Universitară.

Oana NETEA

Sorin IONIȚE