Saptamana viitoare se desfasoara alegerile pentru locurile ramase libere in structurile de conducere ale Universitatii de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara „Ion Ionescu de la Brad” (USAMV) din Iasi. Astfel, luni, 2 aprilie a.c., va fi ales directorul Departamentului Preclinici.

„Pentru aceasta functie au fost depuse doua candidaturi, cea a conf. dr. Valentin Nastasa si cea a conf. dr. Geta Pavel, ambele fiind validate. Tot luni, vor fi desemnati si candidatii pentru locurile ramase vacante in Senat si in Consiliile facultatilor”, a declarat prof. univ. dr. Ioan Tenu, presedintele Comisiei Electorale Universitare.

Alegerile pentru ocuparea locurilor libere din Senat si Consiliile facultatilor vor avea loc miercuri, 4 aprilie a.c., in intervalul orar 11.00 – 15.00. Rezultatele alegerilor vor fi validate de catre Senatul USAMV, in cadrul sedintei de joi, 5 aprilie a.c..

Raluca Petraru