În perioada 22-26 noiembrie 2021, la inițiativa Asociației Studenților Creștini Ortodocși Români – Filiala Iași (ASCOR), la Centrul Regional de Transfuzii Sanguine (CRTS) din Iași se va desfășura Campania de Donare de Sînge „Uniți pentru viață”. Campania are loc la nivel național, fiind organizată de toate filialele ASCOR din țară. Persoanele care doresc să doneze vor trebui să completeze un formular, în urma donării urmînd să primească un voucher alimentar în valoare de 70 de lei. Cei care doresc pot dona voucherul pentru achiziționarea de alimente pentru  copii din familii defavorizate.

„Anul acesta, am avut bucuria de a colabora cu șapte asociații studențești din Iași. Voluntarii acestor asociații vor merge în perioada 22-26 noiembrie 2021 la Centrul Regional de Transfuzii Sanguine din Iași pentru a dona viață celor care depind de cîțiva ml de sânge. Nu știm cine va fi salvat prin actul nostru voluntar, însă sîntem conștienți că prin această jertfă putem salva oameni care sunt în terapie intensivă, mame în sălile de operații sau tineri care au fost implicați în accidente grave”, a declarat Grigorie Pîjîn, vicepreședinte ASCOR și coordonator al campaniei.

La nivel local, pe lîngă ASCOR Iași, la campanie vor participa Asociația Studenților Arhitecți Iași (ASAI), Asociația Studenților Matematicieni Iași (ASMI), Asociația Tineretul Ortodox Român (ATOR), Colegiul „Sfântul Nicolae” (CSN), Asociaţia Studenţilor la Relaţii Publice şi Comunicare (PRIME Iași), Studenți pentru Viață Iași (SPV Iași), Asociația Studenților Jurnaliști (ASJ). Pe perioada celor cinci zile, voluntarii asociațiilor studențești vor oferi ajutor organizatoric pentru ca procesul de donare să se desfășoare în condiții de siguranță.

Cei care doresc să doneze trebuie să aibă vîrsta cuprinsă între 18 și 60 de ani, o masă corporală de minim 60 kg, să nu fi suferit intervenții chirurgicale în ultimele șase luni dinaintea donării și să nu fi consumat alcool cu 48 de ore înainte de donare.

ASCOR este o organizaţie de tineret nonguvernamentală (ONG), cu caracter creştin, apolitică şi non-profit, cu filiale în toate centrele universitare din ţară. ASCOR Iaşi s-a înfiinţat la 14 octombrie 1990, iar Campania de Donare de Sînge „Uniți pentru Viață” se află la cea de-a treia ediție la nivel național.

Sursă foto: www.facebook.com