În perioada 8-10 noiembrie, la Centrul Regional de Transfuzii Sanguine din Iași se va desfășura campania de donare de sînge „Uniți pentru viață”, inițiată de Asociația Studenților Creștini Ortodocși din Iași (ASCOR). Evenimentul este deschis tuturor ieșenilor care doresc să doneze.

Campania se desfășoară la nivel național, cu sprijinul tuturor filialelor ASCOR din țară. Înscrierile se pot face în baza completării unui formular, iar participanții au de îndeplinit anumite criterii: să aibă vîrsta cuprinsă între 18 și 60 de ani, o masă corporală de minim 60 kg și să nu fi suferit intervenții chirurgicale în ultimele șase luni. 

„Prin intermediul acestei campanii ne dorim, în primul rând, să venim în ajutorul persoanelor pentru care orice minut este vital. Totodată, promovăm ideea că viața este un dar neprețuit primit de la Dumnezeu și sîntem datori să facem eforturi să protejăm ceva atît de important. De asemenea, pentru orice primim este firesc să și mulțumim, iar un mod concret prin care putem realiza acest lucru este să încurajăm cât mai mulți oameni să răspundă strigătelor celor aflați în suferință”, a declarat Maria Petrovici, vicepreședinte ASCOR Iași. 

 Campania se desfășoară anual. Numărul de donatori este de ordinul sutelor în unele campanii, iar sîngele ajunge în spitalele în care se află bolnavi în stare critică.

Asociația ASCOR a fost înființată pe 17 decembrie 1990, din iniţiativa unui grup de studenţi de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” şi Universitatea de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad”. Aceasta are în componența sa șase departament destinate promovării credinţei și spiritualităţii creștin-ortodoxe în rîndul tinerilor, cu prioritate în mediul universitar.

Sursă foto: www.facebook.com