Miercuri, 5 martie a.c., la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIași) a fost susținută o conferință de prezentare a programului Graduates, inițiat de compania Endava. Întîlnirea a fost dedicată studenților din anii terminali sau de la master, de la Facultatea de Automatică și Calculatoare a Universității. Evenimentul a început la ora 14:00 și a avut loc în Amfiteatrul AC-02 al facultăți.

Discuțiile au început cu prezentarea firmei Endava, o companie de servicii IT care are sedii în Marea Britanie, Statele Unite ale Americii, Moldova și România și adună la un loc peste 1350 de angajați în toată Europa. Vorbitorii au subliniat că proiectele companiei sînt adaptate fie pentru nevoile din sectorul financiar, fie pentru cele din industria publicațiilor online sau telecom „Firma noastră se ghidează după trei elemente de bază: calitate, productivitate și inovație. De aceea sîntem printre acele companii europene care reușeste să se dezvolte într-un mod alert de la an la an” a declarat Irina Gheorghiță, Java Developer la Endava.

O echipă de angajați ai companiei a expus, în continuare, oportunitățile pe care le oferă firma. Au fost descrise, astfel, două programe de studiu: „graduates programme” și „internship programme”. Primul program începe de pe data de 31 martie 2014 și pot participa maxim 20 de studenți. Acesta implică un training de dezvoltare a programelor software de tip Java, .NET și management de aplicații, care durează două luni. Cei care se vor evidenția în acest răstimp vor putea să se angajeze la această firmă.

Cel de-al doilea program presupune o practică pentru studenții care se află în al doilea sau al treilea an de studiu. Activitățile vor începe în iulie 2014 și vor dura șase săptămîni. Irina Gheorghiță a mai precizat că „trainingul din cadrul programului Graduates se bazează atît pe teorie, cît și pe simulare a aplicațiilor software. Pe lîngă acestea, dorim să pregătim studenții pe domeniul tehnic și soft skills (abilități software) și, mai ales, să îi învățăm ce trebuie să facă în cadrul unui proiect de tipul celor pe care le realizăm noi aici.”

Echipa care a prezentat compania a mai specificat că firma se ocupă în special de dezvoltarea aplicațiilor Web, încercînd să fie mereu în pas cu moda, să folosească ultimele tehnologii apărute și să folosească tool-uri care să scrie corect codurile sau să depisteze singure erorile acestora.

Cei care vor să candideze, spre a se integra în unul dintre cele două programe Endava, trebuie să trimită un CV la adresa graduates.iasi@endava.com, după care vor participa la un test tehnic și vor lua parte la un interviu pentru a fi angajați.

Sursă foto: Campus Magazin