Între 3 și 7 noiembrie, Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” din Iași (BCU) organizează o nouă ediție a Zilelor Bibliotecii, intitulată „Călătorii în lumea cărții”. Evenimentele vor avea loc în sediul central al instituției, din Palatul Fundației Universitare „Regele Ferdinand I” și includ conferințe, ateliere, expoziții, proiecții de film și lansări de carte, reunind profesori, cercetători, bibliotecari și cititori într-un dialog despre rolul culturii scrise în societatea contemporană.
Evenimentul este public, iar în programul acestuia este inclusă și acordarea diplomelor pentru cei mai merituoși bibliotecari și angajați ai BCU Iași, precum și premierea celor mai activi cititori. Premiile vor consta în cărţi și materiale promoţionale.
„Seria de activități pe care Biblioteca Centrală Universitară «Mihai Eminescu» o organizează în săptămîna 3-7 noiembrie are rolul de a evidenția gama de evenimente culturale, științifice și educative care se pot desfășura într-o bibliotecă europeană modernă. Toate aceste tipuri de acțiuni culturale se adresează mai cu seamă studenților din toate ciclurile de învățămînt superior, cărora le mulțumim și pe care îi invităm să participe la momentele incluse în program. Totodată, sărbătorirea Zilelor BCU «Mihai Eminescu» se adresează oamenilor cărții (bibliotecari, cititori, editori, promotori culturali) și publicului educat. Celebrăm, în acest fel, bucuria de a citi”, a declarat, pentru CuzaNet, directorul general al instituției, prof. univ. dr. habil. Ioan Milică.
Manifestarea se va încheia vineri, 7 noiembrie, cu o dublă lansare de carte în colecția „Cicero” a Editurii Universității „Alexandru Ioan Cuza”, în prezența profesorilor Constantin Sălăvăstru și Ioan Milică.
Fondată în 1835, Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” din Iași este cea mai veche bibliotecă universitară din România, iar Zilele dedicate aniversării instituției sînt marcate an de an, începînd din 1985.
Sursă foto: www.wikipedia.org














Niciun comentariu