Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, din Iasi (UAIC) acorda luna aceasta titlul de Doctor Honoris Causa economistilor Pascal Salin si Kenneth Arrow, laureat a premiului Nobel. Cu aceasta ocazie, academicianul Solomon Marcus va sustine conferinta intitulata „Receptarea teoremei Arrow de imposibilitate in mediul academic din Romania”.

Astfel, joi, 24 octombrie a.c., in Aula Magna „Mihai Eminescu” a Universitatii, va avea loc, incepand cu ora 13.00, ceremonia onorifica dedicata lui Pascal Salin. Profesor emerit la Universitatea Paris-Dauphine, Pascal Salin este specialist in finante publice si economie monetara. Fost consultant pentru Fondul Monetar International (International Monetary Fund), Natiunile Unite (United Nations) si Organizatia pentru Alimentatie si Agricultura (Food and Agriculture Organization), Pascal Salin este cavaler al Legiunii de Onoare (Chevalier de la Legion d’honneur) si cavaler al Artelor si Literelor (Chevalier des Arts et des Lettres). In contextul agravarii crizei economice mondiale, Pascal Salin a explicat in numeroase aparitii publice, ca deteriorarea sistemului international financiar este cauzata de interventia statului in economie.

Laureatul premiului Nobel, Kenneth Arrow, va fi omagiat joi, 24 octombrie, a.c., cand i se va decerna titlul de Doctor Honoris Causa. Ceremonia va incepe la ora 13.00,  in Aula Magna „Mihai Eminescu” a Universitatii. „Este o mare onoare pentru noi, dar in acelasi timp este si o mare responsabilitate. Ne gandim sa invitam si profesori de la Harvard sa sustina  o serie de conferinte”, a precizat prof.univ.dr. Vasile Isan, rectorul UAIC, referindu-se la personalitatile invitate.

Kenneth Arrow este profesor la Universitatea Stanford (Stanford University) iar in 1972, la 51 de ani, a primit premiul Nobel pentru contributiile sale la teoria alegerii sociale si lucrarile despre echilibrul economic general. De atunci, este cel mai tanar laureat al acestui premiu, iar cinci dintre fostii sai studenti sunt, de asemenea, laureati ai premiului Nobel. In discursurile publice, Kenneth Arrow critica solutiile care propun austeritatea ca modalitate de gestionare a crizei economice. In linia de gandire in care se incadreaza, austeritatea este considerata o frana in calea dezvoltarii, care accentueaza stagnarea si degradarea economica.

Cu prilejul acestei festivitati, academicianul Solomon Marcus va sustine o prelegere despre impactul in cercetarea romaneasca a teoremei Arrow de imposibilitate. Teorema se refera la imposibilitatea de a formula o ordine sociala care sa poata fi transferata in orice societate si care sa satisfaca atat conditiile de non-dictatura, suveranitate individuala si unanimitate, cat si conditia de libertate pentru alegerile irelevante.

Cele doua ceremonii fac parte din seria de manifestari academice reunite sub genericul „Zilele Universitatii”. Evenimentul este prilejuit de aniversarea a 153 de ani de la infiintarea UAIC. In perioada 25-30 octombrie a.c. toate cele 15 facultati ale Universitatii organizeaza conferinte, dezbateri si simpozioane.

Alexandra Obreja

Anca Scutelnicu