Vineri, 24 februarie, începînd cu orele 14.00, Academia Română, Filiala lași, Institutul de Istorie „A. D. Xenopol”, Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor (FEEA) a Universității „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iaşi și Asociația de Relații Internaționale „Est-Democrația” organizează masa rotundă „Economia în vremuri de război. Perspective istorice asupra unor realități contemporane”.  Dezbaterea va avea loc în incinta Bibliotecii Academiei Române, Filiala Iași. 

La discuții vor participa profesorii universitari Vasile Işan și Liviu-George Maha, specialiști în economie, lect. univ. dr. Teodor Moga, drd. Cătălina Bratosin-Vasilache, precum și cercetătorii Paul Nistor și Alexandru D. Aioanei de la Institutul de Istorie „A. D. Xenopol” din Iași.

„Se împlinește un an de cînd Rusia a invadat Ucraina, într-un război neprovocat, așa cum Europa nu a mai cunoscut de la 1945 încoace. Drept care am inițiat acest eveniment, cu scopul de a marca această dată. Întîlnirea aduce în jurul aceleiași mese economiști și istorici care vor dezbate impactul războiului asupra economiei, pornind de la o serie de subiecte concrete cum ar fi: consecințele celui de-al Doilea Război Mondial în Europa, reconfigurarea sistemului economic postbelic, ieșirea din Războiul Rece, Europa Unită și Rusia, războiul din Ucraina (desfășurare și consecințe), sancțiunile economice internaționale”, a declarat C.S. dr. Alexandru D. Aioanei. 

În timpul evenimentului va avea loc și vernisajul unei expoziții provizorii de carte despre istoria și cultura Ucrainei. Printre cărțile care vor fi expuse se numără: Problema ucraineană în lumina istoriei, de Ion I. Nistor, Între Hitler şi Stalin. Insurecţioniştii ucrainieni, de Alexander Gogun, Historia Ukrainy , de Wladyslaw A. Serczyc, Life Sentence. Memoirs of a Ukrainian Political Prisoner, de Danzlo Shumuk.

În data de 24 februarie 2022, Rusia a invadat Ucraina. Pînă în momentul de față, conflictul s-a soldat cu zeci de mii de morți de ambele părți și a provocat cea mai mare criză de refugiați din Europa de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace.