Vineri, 15 noiembrie 2019, în Sala de Conferințe „Cristea Niculescu-Otin” a Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI), a avut loc festivitatea de premiere a profesorilor emeriți, a membrilor de onoare ai comunității academice și a excelenței în cercetare. Cele șapte persoane care au primit distincția de „Profesor Emerit” sînt prof. univ. dr. ing. Radu Andrei, prof. univ. dr. ing. Gheorghe Dumitrașcu, prof. univ. dr. ing. Gheorghe Gugiuman, prof. univ. dr. ing. Mihai Lucanu, prof. univ. dr. ing. Valeriu Munteanu, prof. univ. dr. ing. Paulică Răileanu și prof. univ. dr. ing. Horia Zarojanu.

Întîlnirea a fost deschisă de conf. univ. dr. ing. Tania Hapurne, președintele Senatului TUIASI. Aceasta a vorbit despre performanțele profesorilor omagiați, care sînt recunoscute atît de comunitatea academică din țară, cît și de cea din străinătate. „Formă de recunoaștere exterioară, insigna purtată la rever prin inscripția «Profesor Emerit» era însoțită de o serie de avantaje materiale și sociale. Astăzi, titlul de profesor emerit e similar excelenței didactice și de cercetare. Nu este o simplă diplomă, ci un semn de onoare și prețuire a celor care o primesc”, a apreciat  conf. univ. dr. ing. Tania Hapurne.

Rectorul TUIASI, prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval a vorbit apoi despre însemnătatea acestui eveniment, reper major al zilelor TUIASI, în contextul în care pe 8 noiembrie a fost omagiat Gheorghe Asachi, întemeietorul școlii ieșene de inginerie, iar o săptămînă mai tîrziu au fost omagiați cei care au continuat școala și munca acestuia. „O zi ca aceasta mă face să mă simt mult mai mîndru că aparțin unei asemenea comunități academice. Îi omagiem pe cei care au făcut istorie în universitatea noastră și continuă să facă istorie”, a spus prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval.

În continuare, prof. univ. dr. ing. Maria Carmen Loghin, prorector responsabil cu cercetarea științifică, a îmînat premiile pentru excelență în cercetare. Aceasta a subliniat că în decursul anului unuiversitar s-au întîmplat foarte multe lucruri în domeniul cercetării și al inovării. La această categorie au fost premiați prof. univ. dr. ing. Alina Minea, conf. univ. dr. ing. Constantin-Florin Căruntu, șef lucr. dr. ing. ec. Dragoș-Florin Chitariu, grupul coordonat de prof. univ. dr. ing. Corneliu Munteanu și grupul coordonat de prof. univ. dr. ing. Dumitru-Marcel Istrate.

23 de cadre didactice au primit titlul de „Profesor Senior”, distincția fiindu-le înmînată de prof. univ. dr. ing. Neculai Eugen Seghedin, prorector responsabil cu activitatea didactică și asigurarea calității. Printre seniorii omagiați se numără prof. univ. dr. ing. Mihai Rusu – 80 de ani, prof. univ. dr. ing. Radu Andrei – 75 de ani și prof. univ. dr. ing. Dragoș Paraschiv – 75 de ani. „În mersul firesc al lucrurilor, există acest schimb continuu de generații și, cu toate că o Politehnică este prin ea însăși o instituție orientată spre viitor, care clădește viitorul, trebuie ca periodic să se întoarcă spre trecut”, a spus prorectorul TUIASI.

Ultimul premiu, cel de „Membru de onoare al comunității academice” a fost acordat de prof. univ. dr. ing. Dumitru-Marcel Istrate, prorector responsabil cu managementul resurselor. Printrei cele 15 cadre didactice care au fost premiate se numără prof. univ. dr. ing. Lucica Cioară, prof. univ. dr. ing. Mircea Gușă și prof. univ. dr. ing. Flavian Farcaș.

Ceremonia a făcut parte din seria de evenimente organizate cu ocazia Zilelor TUIASI, ediția 2019. Aceasta s-a încheiat sîmbătă, 16 noiembrie, odată cu „Treasure Hunt”, competiție dedicată studenților.