(GENERAL, 17.00) UMF – PROTEST – RASPUNS / Rectoratul UMF ii invita pe studenti la intalnirea de luni.

(CUZANET, Iasi, 17 octombrie) – Studentii medicinisti au protestat, astazi si ieri, in fata Universitatii de Medicina si Farmacie "Gr. T. Popa" din Iasi (UMF). Acestia au scandat "Suntem studenti, nu repetenti", fiind nemultumiti de legea prin care cei care au mai mult de 15 credite restante vor fi considerati repetenti. Prin acest protest au cerut sa se revina la vechiul sistem de 100 de credite restante sau macar sa li se dea posibilitatea de a-si da examenele pana in iarna. "Credem si noi ca vor sa revina la vechiul sistem cu 100 de credite, dar acest lucru nu este posibil. Studentii ar trebui sa verifice ca la toate Universitatile nu se permit mai mult de 15 credite restante, unele au si 12. Aceasta lege nu este data de anul acesta, studentii stiau mai de mult de aceasta conditie de promovare. Studentii mai vor si prelungirea pana in decembrie, dar cum am mai declarat, daca i-am lasa, noi n-am mai stii situatia fiecaruia. Luni vom discuta si atunci vom gasi si solutia. Sunt invitati la aceasta intalnire si profesorii care ii sustin. Va fi un dialog deschis in care fiecare isi va spune opiniile si in final vom ajunge la o concluzie", a declarat Ileana Cojocaru, purtatorul de cuvint UMF. Intalnirea dintre studenti, avocatul acestora, profesori si conducerea universitatii va avea loc luni, 20 octombrie la ora 15.30, la Rectorat. / Laura Baban, Mihaela Bucur