În România comunistă protestul era de neconceput, libertatea de exprimare și libertatea de asociere erau sever persecutate, iar orice formă de contestare a autorității putea atrage consecințe serioase. Cu toate acestea, la 17 februarie 1987 a avut loc o manifestație neașteptată din partea studenților din Iași. Protestul acestora a rămas în amintirea colectivă a românilor nu doar pentru ceea ce s-a întîmplat atunci, ci și pentru ceea ce spune astăzi despre societatea românească de la sfîrșitul anilor ’80.

Cum s-a ajuns la protestul studenților din Iași din februarie 1987? La această întrebare au răspuns foștii participanți și martori ai evenimentelor, reuniți vineri, 6 noiembrie, în Sala Senatului a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, în cadrul dezbaterii „Protestul studenților din Iași – 17 februarie 1987: memorie și semnificație istorică”. Evenimentul a reprezentat încheierea celei de-a XV-a ediții a Conferinței Naționale „Comunismul Românesc” și a fost moderat de istoricul Dorin Dobrincu.

Subiectul dezbaterii a adus în prim-plan o filă importantă a istoriei Iașului și a mediului universitar din acest oraș. În iarna anului 1987, nemulțumirile studenților provocate de profunda criză socială și economică din România, care a venit la pachet cu lipsa căldurii, electricității și alimentelor, au reprezentat începutul unei manifestații de amploare. Invitații nu au vorbit doar din perspectiva cercetătorilor, ci și din cea a oamenilor care au trăit direct acele momente.

La începutul întîlnirii, Dorin Dobrincu a subliniat faptul că „memoria individuală este una dintre sursele cele mai importante pentru înțelegerea trecutului recent, iar diferențele dintre amintiri ne pot ajuta uneori la scrierea istoriei comune”. Prin urmare, acesta a anunțat ca toate mărturiile invitaților vor fi transcrise și reunite într-o carte, care va putea fi accesată de cei interesați de istoria comunismului din România.

Jurnalista Angela Bîrsan a descris șirul celor întîmplate în seara de 17 februarie 1987. Aceasta a povestit că se întorcea la Iași după vacanța de la finalul primei sesiuni de examene. Orașul i s-a părut mai deprimant decît îl lăsase. „Am intrat în cameră și mi-am găsit colega într-o beznă totală, învelită în toate plapumele de pe toate paturile, pentru că nu era nici căldură, nici lumină. Atunci i-am spus să ieșim afară, «La Balenă», pentru a scăpa puțin de atmosfera aceasta deprimantă din această carceră de gheață – căminul”, a relatat aceasta. Ajunse afară, prietena ei a început să cînte la chitară. Încetișor, au început să se alăture mai multe fete, ajungînd ca la un moment dat să fie cam 100 de persoane adunate în parc. După cîteva cîntece studențești, a urmat și „Deșteaptă-te române”. Atunci a fost momentul cînd cineva a spus: „Distracția e săracă, hai după băieți!” Astfel, grupul a pornit spre campusul celor de la Politehnica.

Despre reacția studenților din acest campus a vorbit jurnalistul Dan Radu, care a descris momentul drept o izbucnire colectivă de furie. „Deși scînteia a pornit de la «Cuza», campusul nostru a avut și el o reacție plină de frustrare și nebunie. Am văzut și mese aruncate pe geamuri, de la etajul al șaptelea. Vedeam cum se pornea revolta. Unii au reușit să iasă, alții nu, pentru că ne-au închis ușile și le-au legat cu lanțuri”, a mărturisit acesta.

Cătălin Moraru, jurnalist, a relatat , de asemenea, despre momentul în care studenții au început să iasă din cămine pentru a se alătura manifestației. Potrivit acestuia, mulți au coborît pe scările de incendiu sau au ieșit pe ferestre, îndreptîndu-se spre Piața Unirii. „Cînd am auzit afară că sîntem strigați și chemați, studenții au ieșit ca furnicile dintr-un mușuroi. Cred că ceea ce s-a întîmplat în 1987 a fost o repetiție bună pentru ceea ce urma să se întîmple în 1989”, a povestit acesta.

Liviu Avram, jurnalist, a atras atenția asupra unei parole care ar fi circulat printre studenții adunați în acea seară: „Nimic despre Partid! Nimic despre Ceaușescu!”. Printre lozincile studenților se numărau: „Vrem lumină să învățăm! Vrem mîncare să mîncăm! Vrem apă să ne spălăm!”. Angela Bîrsan ne-a povestit despre niște momente care i-au rămas întipărite în minte: studenți care coborau pe cearșafuri legate de ferestre, oameni care săreau pe geamuri, alții aruncau cu farfurii. „Toți erau nervoși, căci toți voiau să iasă din cămine, însă erau împiedicați.”

Au manifestat 2.000 de studenți ieșeni

La protest au participat aproximativ 2.000 de studenți. Mulți dintre ei nu realizau atunci gravitatea consecințelor pe care le-ar fi putut avea în urma acestei manifestații. În ziua următoare, au început întrebările și avertismentele din partea autorităților. Studenții au fost amenințați cu pierderea locurilor în cămine și a accesului la cantină, dar și cu exmatricularea.

Angela Bîrsan a povestit că, la cîteva zile după protest, în căminul P5, unde era cazată, a venit o reprezentantă a Ministerului Educației. Studenta a condus-o să vadă condițiile în care locuiau tinerii, inclusiv starea deplorabilă a grupurilor sanitare și lipsa căldurii. Potrivit acesteia, la aproximativ jumătate de oră după plecarea vizitatoarei, în cămine au revenit lumina și căldura.

Un alt aspect discutat a fost modul în care evenimentul a fost prezentat în presa vremii. Potrivit mărturiilor prezentate în cadrul dezbaterii, singurul post unde a fost menționat ceva despre revoltă a fost Radio Europa Liberă, la 17 mai 1987, adică la trei luni după protest. O relatare mai amplă ar fi fost prezentată ulterior, la 17 septembrie.

O mărturie despre consecințele pe termen lung ale evenimentelor a fost adusă de prof. univ. dr. Ovidiu Gabriel Iancu, președintele Senatului Universității „Alexandru Ioan Cuza”. Acesta a vorbit despre întîlnirea organizată a doua zi după protest la universitate, în cadrul căreia șapte studenți, membri de partid, au fost chemați pentru a da explicații cu privire la cele întîmplate. Printre aceștia se afla și Ionuț Mugurel, participant la protest, care, la momentul respectiv a fost amenințat cu exmatricularea, ulterior scăpînd doar cu un avertisment. Potrivit relatării lui Iancu, la absolvirea Universității, în 1990, Mugurel ar fi povestit că, după manifestație, fusese supus presiunilor din partea Securității pentru a deveni informator. Două luni mai tîrziu după absolvire, acesta și-a pus capăt zilelor, aruncîndu-se de la etajul al zecelea al unui bloc din Pașcani, cu Biblia în mînă. „Cam acesta a fost efectul nevăzut al celor întîmplate. Cu siguranță au fost mult mai multe repercusiuni și în alte zone, dar cel puțin un coleg de-al meu, participant la eveniment, și-a luat viața”, a spus Ovidiu Gabriel Iancu.

Dezbaterea a oferit ocazia reconstituirii unui episod din istoria recentă a Iașului prin vocile celor care l-au trăit. La 39 de ani de la protest, mărturiile foștilor studenți au readus în atenția publicului povestea din spatele manifestației din 1987, dar și consecințele pe care participarea la aceasta le-a avut asupra unora dintre cei implicați.