Miercuri, 11 noiembrie, începînd cu ora 19:00, pe holul Facultății de Geografie și Geologie din Corpul B al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, în cadrul ediției din 2026 a festivalului UniFEST – Zona Est, trupa Fără Zahăr va susține un concert destinat întregii comunități studențești din oraș.
Evenimentul, organizat de Uniunea Studenților din România – Zona Est (UNI), implementat de Asociația Tinerilor Ieșeni și finanțat de Primăria Municipiului Iași, va avea intrare liberă, participarea fiind condiționată de completarea unui formular online, disponibil pe pagina de Instagram a festivalului studențesc.
„În fiecare an organizăm un concert la final de festival, în care să promovăm cultura și muzica bună prin artiști locali sau naționali. Trupa Fără Zahăr reprezintă o tradiție pentru UniFEST, dar și pentru tinerii ieșeni, prin muzica și atmosfera pe care o oferă la fiecare concert”, a declarat Mara Albu, vicepreședinte zonal al UNI și coordonatoare UniFEST.
Fără Zahăr este o trupă de muzică și umor, activă încă din anul 2001, care abordează mai multe genuri muzicale pe versuri de satiră socială. Membrii fondatori sunt Bobi Dumitraș și Bobo Burlăcianu, originari din municipiul Dorohoi, județul Botoșani.













Niciun comentariu