Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) a primit luni, 21 octombrie 2019, confirmarea finanțării din partea Companiei Naționale de Investiții (CNI) pentru construirea unui complex sportiv dedicat studenților, în urma unei solicitări trimise la finalul lunii iulie a acestui an.

Complexul sportiv va fi construit pe două terenuri cu o suprafață cumulată de aproximativ 9.000 de metri pătrați, aflate pe strada Sărărie nr. 200.

UAIC a inițiat la finalul anului 2018 un proiect pentru realizarea unui complex sportiv multifuncțional, cu terenuri exterioare (teren de fotbal cu nocturnă și teren de tenis de cîmp), sală de baschet și volei, bazin olimpic de înot, bazin de antrenament, sală de gimnastică, spații adiacente, vestiare, băi și parcare. În prezent este în derulare contractul de proiectare, faza Plan Urbanistic Zonal (PUZ), dar nu există un termen limită de finalizare a construcțiilor.

„Baza sportivă va fi folosită de către întreaga comunitate academică, însă programele sportive vor avea prioritate. Avem în vedere și posibilitatea folosirii acesteia la competițiile sportive naționale. În această perioadă, așteptăm eliberarea planului urbanistic zonal, urmează obținerea certificatului de urbanism, elaborarea proiectului, apoi construcția efectivă”,

a declarat prof. univ. dr. Tudorel Toader, rectorul UAIC.

În prezent, UAIC nu deține o bază sportivă modernă. Cele două terenuri pe care urmează să fie construită aceasta au fost luate în administrare de Universitate în 2018 de la Parchetul de pe lîngă Curtea de Apel Iași și Societatea Română de Televiziune.

CNI este o societate subordonată Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului cu proiecte ce vizează construirea sau reabilitarea de săli și complexuri sportive.

Sursă foto: radioiasi.ro