Joi, 7 aprilie 2022, începînd cu ora 18:00, va fi inaugurat Centrul Cultural „I.I. Mironescu” al Universității de Medicină și Farmacie (UMF)„Grigore T. Popa” din Iași, structură unică într-o universitate românească. Acesta va funcționa în Casa Milescu, imobil al UMF, situat pe strada Săulescu, nr. 4, din Iași.

După deschiderea oficială, vor avea loc două reprezentații ale spectacolului non-verbal „Stația clovnilor”, pus în scenă de trupa Teatrului pentru copii și tineret „Luceafărul”. Una dintre reprezentații, cea de la 19.30, va fi dedicată invitaților, iar cealaltă, de la ora 21:00, studenților de la UMF.

„Ideea înființării unui centru cultural s-a conturat firesc, într-o simbioză perfectă cu spiritul deschis pentru artă, cultură și multiculturalism al comunității academice UMF-iste. Centrul Cultural «I.I. Mironescu» își propune susţinerea moștenirii și diversităţii culturale, prin implicare proactivă a studenţilor și cadrelor didactice în viaţa culturală și recunoașterea valorilor patrimoniale și sporirea gradului de acces și de participare a comunităţii academice la cultură, dar și susţinerea creaţiei artistice contemporane a studenţilor și cadrelor didactice din cadrul universităţii și crearea de parteneriate cu universităţi și instituţii de cultură”, a declarat prof. univ. dr. Viorel Scripcariu, rectorul UMF Iași.

În această perioadă în clădirea Centrului Cultural „I.I. Mironescu” vor putea fi vizitate Expoziția foto-documentară și de carte – I.I. Mironescu, expoziția de fotografii colorizate a artistului vizual Daniel-David Grigorciuc, o expoziție de sculptură cu lucrări realizate de Ana Maria Negară și expoziția de pictură „Art therapy”, în cadrul căreia expun studenți și absolvenți ai specializării Pictură de la Facultatea de Arte Vizuale și Design – Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași.

Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași, fondată în 1879, este unul din cele mai vechi așezăminte de învățămînt superior din România. În anul 1991, institutului i s-a conferit statutul de Universitate, primind numele celebrului reprezentant al Școlii de Anatomie Funcțională Iași, Grigore T. Popa. Ulterior a fost inclusă și Facultatea de Bioinginerie Medicală, singura de acest fel din România.

Sursă foto: www.news.umfiasi.ro